Ascultă Radio București FM Live

Legea dării în plată, adoptată de deputați

Legea dării în plată, adoptată de deputați

Articol de Sabina Lapadatescu, 13 aprilie 2016, 13:24

Deputații au adoptat Legea dării în plată.
Au fost înregistrate 207 voturi “pentru”, unul împotrivă și o abținere.

Potrivit documentului, programul Prima Casă a fost scos din lege, iar plafonul creditului până la care se va aplica actul normativ a fost stabilit la 250.000 de euro.

De această lege vor beneficia şi cei care sunt deja în executare silită, precum şi persoanele care au credite de nevoi personale cu ipotecă.

Astfel, potrivit noilor prevederi, persoanele cu credite de locuințe își vor putea ceda bunurile ipotecate către bănci dacă sunt în incapacitate de plată a ratelor împrumuturilor.

Legea urmează să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Prevederile acesteia vor intra în vigoare la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Cum să reacționezi când copilul tău vrea să renunțe la o activitate
Actualitate luni, 21 septembrie 2026, 06:15

Cum să reacționezi când copilul tău vrea să renunțe la o activitate

Un episod nou din podcastul “Cum să…?”, realizat de Flavia Voinea împreună cu Amada Bălțățeanu, pornește de la o situație pe...

Cum să reacționezi când copilul tău vrea să renunțe la o activitate
Încă o zi cu vreme caldă
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 19:48

Încă o zi cu vreme caldă

Luni, vremea se va menține caldă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară....

Încă o zi cu vreme caldă
Protest în Piața Victoriei
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 19:42

Protest în Piața Victoriei

Câteva zeci de persoane s-au strâns în Piața Victoriei din Capitală, pentru a manifesta pașnic împotriva violenței. Evenimentul a fost...

Protest în Piața Victoriei
Intervenție în Munții Făgăraș pentru evacuarea unui bărbat rănit
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 17:51

Intervenție în Munții Făgăraș pentru evacuarea unui bărbat rănit

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a suferit o fractură la picior, în zona Lacului Galbena din Munții Făgăraș. Salvamontiștii s-au deplasat...

Intervenție în Munții Făgăraș pentru evacuarea unui bărbat rănit
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 15:21

Vremea se schimbă radical

Toamna își intră în drepturi în România. O informare meteo arată că, de luni până joi, vor fi intensificări ale vântului, o scădere...

Vremea se schimbă radical
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 11:25

Bucureștiul găzduiește Congresul internațional de istorie a religiilor „Religions 360”

Congresul propune o perspectivă amplă asupra istoriei religiilor, punând în dialog cercetarea marilor civilizații ale trecutului cu...

Bucureștiul găzduiește Congresul internațional de istorie a religiilor „Religions 360”
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 08:06

Zilele Bucureștiului continuă cu activități în aer liber, de la Arcul de Triumf până pe Calea Victoriei

Programul începe de la ora 10:00 și include ateliere, discuții despre istoria și memoria Bucureștiului, activități pentru copii, muzică,...

Zilele Bucureștiului continuă cu activități în aer liber, de la Arcul de Triumf până pe Calea Victoriei
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 07:33

Vremea rămâne caldă în București

Vremea va fi caldă, duminică, în Capitală. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Potrivit ANM, temperatura maximă se va...

Vremea rămâne caldă în București