Lectia belgiana…

Articol de , 23 martie 2016, 09:47

Este surprinzator sa te afli in Belgia si sa privesti in jurul tau la mai putin de 24 de ore de la atentatele care au facut 34 de morti si peste 230 de raniti.
Surprinzator nu prin ceeea ce se intampla, ci tocmai prin ceea ce NU se in intampla!

La Place de la Bourse, foarte aproape de Grande Place, in inima turistica si istorica a Bruxelles-ului, sute de oameni aseaza in tacere lumanari aprinse. Sunt europeni, alaturi de africani, de asiatici si de altii cu fizionomii evident magrebiene si arabe.

Nu vad nicio privire stramba, nu aud niciun fel de acuzatii scuipate printre dinti de genul «noi și voi» sau «ai nostri, ai vostri» sau «noi și ăia», nu aud niciun fel de sloganuri, pur si simplu toata lumea isi arata, firesc, durerea fie chiar si numai iesind din casa in timp ce Guvernul a sfatuit cetatenii sa evite sa se deplaseze si sa evite zonele cu grupuri mari de oameni.

Pe strada din fata hotelului meu, o doamna de varsta respectabila cere parerea unui tanar de culoare. Se pare ca il intreaba cum sa ajunga intr-un anumit punct, iar acesta ii raspunde cu un zambet.

In magazinul de suveniruri in care intru, patronul arab ma intampina amabil si (ciudat!) nici mie nu imi este teama, nu am reflexul sa-mi arunc privirea peste umar, ca sa vad daca nu se intampla ceva in spatele meu.

Cand miile de calatori aflati pe aeroportul Zaventem au fost nevoiti sa evacueze cladirea de urgenta si s-au gasit cu bagajele pe trotuar, nestiind ce sa faca si unde sa sa indrepte, multi soferi de taxi s-au oferit sa-i ajute, iar ei au acceptat foarte firesc, fara sa se uite ce culoare la piele are acel sofer, sau daca are barba, sau nu. Iar unii soferi chiar aveau barba.

Dar partea cea mai surprinzatoare o constat privind la televizor: toata lumea, dar absolut toata lumea, prezenta in emisiuni este sobra, comentariile, si ale jurnalistilor si ale invitatior, sunt ponderate si se concentreaza asupra a ceea ce a fost facut si a ceea ce poate fi facut in continuare.

Nu tu o acuzatie, nici macar o aluzie rautacioasa, la adresa autoritatilor «incompetente» care au permis sa se intample acesta tragedie, nu tu schimb de cuvinte otravite intre majoritate si opozitie, nu tu un deget indreptat catre serviciile de securitate, sau catre politie, nu tu o cerere de demisie a Guvernului, nici macar nu se cere capul ministrului de Interne.

Cat despre situatia din spitale, toata lumea vorbeste cat de mult au muncit doctorii, nimeni nu pare sa fie interesat ca, inevitabil, unii raniti au trebuit sa astepte multe ore pana sa le vina randul la control, iar altii au ajuns la spital cu propriile lor mijloace pentru ca ambulantele erau debordate.

Este ca si cum toti belgienii au un singur scop: sa arate ca viata trebuie sa continue si continua, ca ei cred in sistemul lor politic si social (cu toate defectiunile lui tragice), cred in valorile acestui sistem (chiar si atunci cand acestea sunt exploatate de niste nebuni extremisti), ca isi iubesc tara, si mai ales ca nimeni si nimic nu o sa reuseasca sa-i dezbine.