Procurorul General a demisionat
Articol de , 2 februarie 2016, 18:27 / actualizat: 2 februarie 2016, 20:30
UPDATE: Dimitrie Bogdan Licu este noul Procuror General al României.
El a preluat interimatul la conducerea Parchetului General, după demisia lui Tiberiu Nițu.
Nițu spune că a luat această decizie ca un gest de responsabilitate și onoare, în condițiile în care numele și funcția sa sunt asociate “în mod artificial cu o situație de natură să aibă consecințe asupra imaginii instituției pe care o conduce”.
Asta cu toate că Raportul MCV validează rezultatele activității sale în fruntea Ministerului Public, a precizat Tiberiu Nițu.
Amintim ca numele procurorului general a apărut în discuțiile referitoare la fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, acuzat de abuz în serviciu, în legătură cu folosirea coloanelor oficiale.