Colindatul, una dintre cele mai frumoase traditii de Craciun
Articol de , 26 decembrie 2015, 08:30
Au trecut mai bine de 20 de ani de cand, intr-un sat din Ardeal, am mers, pentru prima data, la colindat. Atunci am fost fascinata si uimita peste masura de felul in care oamenii de acolo sarbatoreau Craciunul, de bucuria pe care o transmiteau vestind Nasterea Domnului.
Sa treci pe la toate casele si sa canti in prag un colind era provocarea serii de Ajun, pe care am acceptat-o si eu, dupa ce am invatat si apoi repetat cu restul grupului versurile scrise cu atentie in caiete cum nu mai vazusem de pe vremea in care mergeam la cor.
Pentru mine, copil nascut si crescut in Bucuresti, libertatea acelei seri si caldura pe care am simtit-o in fiecare casa in care am fost poftita au fost de neuitat.
Revenita in oras, luni intregi am povestit tuturor de obiceiuri si comportamente neobisnuite prin Capitala si le-am cantat colindele invatate, colinde care, am aflat atunci, sunt cantece foarte vechi, aparute odata cu raspandirea crestinismului in acest spatiu.
Unii spun ca sunt chiar mai de demult, fiind initial cantari pagane intonate la schimbarea de anotimpuri.
Cert este ca impreuna cu doinele, baladele, alaturi de basme si proverbe, colindele ne reprezinta pe noi, romanii. Aproape neintalnite la alte popoare, ele sunt o transpunere, in forma populara cantata, a credintei ortodoxe, avand ca baza de inspiratie Sfanta Scriptura.
Nu voi face analiza pe text, dar inainte de final, voi da un raspuns la intrebarea care ii framanta pe multi: Ce este, domnule, “lerul” atat de des intalnit in colinde?! Ei bine, DEX-ul zice ca, probabil, cuvantul vine de la bisericescul Aleluia, dar eu spun ca sigur reprezinta semnalul sarbatorii de Craciun.
Si pentru ca acea prima noapte in care am fost la colindat a fost perfecta, chiar daca nu am mai ajuns de multi ani in micul sat din Ardeal, in ajunul fiecarui Craciun colindele cu “ leru-i ler” si “ flori dalbe” imi rasuna in minte.