Ascultă Radio București FM Live

Festivalul MultiArt pentru deţinuţi închide ediţia din acest an a Fest(in) pe Bulevard

Festivalul MultiArt pentru deţinuţi închide ediţia din acest an a Fest(in) pe Bulevard

Articol de Stefania Grigore, 12 noiembrie 2015, 14:55

Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează, în parteneriat cu Teatrul Nottara, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului MultiArt pentru deţinuţi, care va avea loc în zilele de miercuri, 18 şi joi, 19 noiembrie 2015, ora 17:00, la Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu.

Desfăşurat în anii anteriori ca eveniment de sine stătător, ediţia din acest an marchează încheierea Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard. Intrarea la spectacole este liberă, în limita locurilor disponibile.
Încă de la prima ediţie, proiectul a oferit posibilitatea dezvoltării unor colaborări cu reprezentanţi din lumea teatrului (regizori şi actori), care au lucrat alături de deţinuţi la adaptarea unor texte cunoscute sau la scrierea unor scenarii proprii. Astfel, de la prima ediţie, din anul 2009, şi până în prezent, pe scena Teatrului Nottara au fost susţinute 47 de spectacole, la care au participat 470 de deţinuţi, iar 64 de artişti au regizat piesele de teatru.

La competiţia din acest an s-au înscris 10 unităţi penitenciare, fiind implicaţi 88 de deţinuţi.
Penitenciarele care vor susţine spectacole de teatru, conform celor stabilite în urma preselecţiei, precum şi planificarea acestora în cele două zile de festival sunt:

Miercuri, 18.11.2015: Penitenciarul Bacău – Nimic nou despre Shakespeare;
Penitenciarul Craiova – Pacea cu zmeii;
Penitenciarul Bucureşti Jilava – Cartofi prăjiţi cu orice.

Joi, 19.11.2015: Penitenciarul Bucureşti Rahova – Castingul clovnilor;
Penitenciarul Codlea – 12 oameni furioşi;
Penitenciarul Bistriţa – De mâine.

Dana Cenuşă, iniţiatorul şi animatorul Festivalului MultiArt pentru deţinuţi nu mai este printre noi, dar conceptul şi ideile sale, purtătoare de valenţe educativ-sociale sunt păstrate. De la ea au rămas aceste gânduri: „E foarte simplu să trăieşti previzibil. Cu toţii avem prejudecăţi mai multe decât ne imaginăm, sau suntem dispuşi să acceptăm. Dacă nu-ţi pui problema cu adevărat, nu ştii. Eu aveam prejudecăţi enorme înainte de a intra în acest sistem, nu puteam să asociez teatrul cu deţinuţii. Avem mereu de-a face cu lucruri care nu ne convin. Aşteptăm să le schimbe altcineva. Eu trebuie să conving societatea că aceşti oameni există, că nu sunt pe Lună. Pentru ei, teatrul e o formă de libertate.”

Gașca Zurli, 20 de ani de copilărie românească
Timp Liber sâmbătă, 24 octombrie 2026, 17:48

Gașca Zurli, 20 de ani de copilărie românească

Costumele originale, păpușile, schițele de creație, cărțile și jocurile născute în două decenii de Zurli sunt acum expuse într-un muzeu...

Gașca Zurli, 20 de ani de copilărie românească
”Caravana Dovlecilor – Parade of Giants”, în weekend, în Parcul IOR
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 20:06

”Caravana Dovlecilor – Parade of Giants”, în weekend, în Parcul IOR

Organizatorii anunță că la evenimentul care se desfășoară între 23 și 25 octombrie, în cunoscutul Parc IOR,  vizitatorii vor avea parte de...

”Caravana Dovlecilor – Parade of Giants”, în weekend, în Parcul IOR
„Târgoveții de povești” ajunge la ultima întâlnire în Piața Obor, cu spectacolul „Un mic și o mare încurcătură”
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 18:06

„Târgoveții de povești” ajunge la ultima întâlnire în Piața Obor, cu spectacolul „Un mic și o mare încurcătură”

Teatrul de Animație Țăndărică invită copiii, părinții și bunicii la ultima poveste din traseul cultural care a transformat Piața Obor...

„Târgoveții de povești” ajunge la ultima întâlnire în Piața Obor, cu spectacolul „Un mic și o mare încurcătură”
Hôtel des poèmes – Spectacol jucat în camere de hotel
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 18:05

Hôtel des poèmes – Spectacol jucat în camere de hotel

Regizoarea Iris Spiridon propune un spectacol inedit, Hôtel des poèmes – Spectacol în camere de hotel, cu: Ghighi Eftimie, Cosmina Olariu, Ada...

Hôtel des poèmes – Spectacol jucat în camere de hotel
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 17:57

Opera Națională București: activități dedicate publicului, cu ocazia Zilei Mondiale a Operei

Duminică, 25 octombrie 2026, Opera Națională București celebrează Ziua Mondială a Operei (World Opera Day) cu tururi ghidate ale clădirii și...

Opera Națională București: activități dedicate publicului, cu ocazia Zilei Mondiale a Operei
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 15:55

„Acasă în corp”, o cercetare coregrafică despre ce ne face să ne simțim acasă

„Acasă în corp”, o cercetare coregrafică despre ce ne face să ne simțim acasă Proiectul ,,Acasă în corp”, care include spectacolul...

„Acasă în corp”, o cercetare coregrafică despre ce ne face să ne simțim acasă
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 12:43

Expoziţia “Monede biblice – Banii în Vechiul şi Noul Testament”

Expoziţia “Monede biblice – Banii în Vechiul şi Noul Testament” Muzeul Municipiului Bucureşti, Societatea Numismatică Cehă...

Expoziţia “Monede biblice – Banii în Vechiul şi Noul Testament”
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 12:03

Cartografii Sonore: Deschidere de stagiune

Cartografii Sonore: Deschidere de stagiune La Muzeul Hărţilor din Bucureşti se deschide Stagiunea “Cartografii sonore”. Evenimentul...

Cartografii Sonore: Deschidere de stagiune