„Hymne à l’amour” – turneul Duo Minerva în România
Articol de Flavia Voinea, 13 octombrie 2026, 07:42
Doi dintre cei mai solicitați și proeminenți muzicieni austrieci ai tinerei generații, Johanna Gossner (clarinet) și Damian Keller (acordeon) care formează Duo Minerva, revin în România pentru un turneu excepțional la Timișoara (8.10.2026), Oradea (10.10.2026), Arad (12.10.2026), București (13.10.2026) și Sfântu Gheorghe (15.10.2026), la invitația Forumului Cultural Austriac București și a partenerilor săi.
Ansamblul prezintă concertul-performance „Hymne à l’amour”, care reunește piese celebre ale unor compozitori clasici și contemporani în aranjamente surprinzătoare, pentru cele două instrumente.
Acest amplu turneu de toamnă al Duo Minerva în România este organizat în urma extraordinarului lor succes din martie 2026 de la Classix Festival din Iași și se înscrie în cadrul manifestărilor organizate în luna octombrie de către Forumul Cultural Austriac și Ambasada Austriei în România, cu ocazia Zilei Naționale a Austriei (26 octombrie).
O conversație despre iubire, între clarinet și acordeon
Granițele dintre genurile muzicale par a fi complet străine acestui duo, care aduce împreună, cu mult curaj și fără complexe, cele mai diverse curente și influențe muzicale, atât în selecția de creații muzicale pe care le abordează, cât și în propriile lor compoziții.
Clarinetista Johanna Gossner din Tirol și acordeonistul Damian Keller din Vorarlberg au studii de muzică clasică, un domeniu pe care știu să-l utilizeze si să-l extindă cu abilitate, prin utilizarea celor mai moderne forme de muzică.
Ei evoluează pe un teritoriu artistic crossover aparte, care aduce împreună muzica clasică, world music, jazz și creația de avangardă. Capodoperele aranjate cu mare finețe și o bună doză de umor de către cei doi instrumentiști revin astfel în atenția publicului, într-un mod nemaiauzit până acum.
Program
Timișoara: 8.10.2026, ora 19.30, Sinagoga din Cetate (Str. Mărășești 6), în cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara
Oradea: 10.10.2026, ora 19.00, Corpul F al Cetății Oradea, în cadrul Oradea Festifall – Zilele Orașului Oradea
Arad: 12.10.2026, ora 19.00, Filarmonica Arad (Sala Palatului Cultural, Piața George Enescu 1), în cadrul Zilelor Culturii Austriece la Arad
București: 13.10.2026, ora 19.30, Palatul Ghica (Str. Nicolae Iorga 1) – Bilete aici
Sfântu Gheorghe: 15.10.2026, ora 18.30, Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe (Str. Kőrösi Csoma Sándor 10), în cadrul SepsiClassic
Partenerii acestui turneu sunt – Ministerul Culturii din România, Festivalul Classix, Asociația Industrii Creative, Visit Oradea și Fundația Oradea Heritage, Primăria Oradea, Filarmonica Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Organizația umanitară Concordia, SepsiClassic și Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe. Evenimentul beneficiază de sprijinul Forumului Cultural Austriac Budapesta.
În 2017, tânărul ansamblu Duo Minerva a câștigat cea de-a 16-a ediție a Concursului de muzică de cameră Fidelio al orașului Viena, precum și bursa pentru promovarea tinerilor artiști.
Au urmat succese în competiții internaționale din Europa și Asia, precum și concerte în cadrul unor festivaluri internaționale importante (Festivalul Allegro Vivo, Festivalul de la Salzburg, alpenarte, Festivalul de Muzică Schleswig-Holstein etc.)
Pentru originalitatea și virtuozitatea sa, Duo Minerva face parte din programul #NASOM – New Austrian Sound of Music – care promovează tineri muzicieni de top ca ambasadori ai scenei muzicale austriece. Acest program este o colaborare între Ministerul austriac al Afacerilor Europene și Internaționale și mica music – Austrian Music Export.