La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat
Articol de alinadecu, 12 octombrie 2026, 18:32
Autobuzele liniei de noapte N106 vor circula pe un traseu deviat, începând din noaptea de luni spre marţi, până pe 17 octombrie. Sunt restricţii impuse pentru desfăşurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
În nopţile de 12/13, 13/14, 14/15, 15/16 şi 16/17 octombrie, între orele 23:00 – 5:00, lucrările sunt programate în intersecţia Str. Sergent Ion Iriceanu/Şos. Berceni/Str. Turnu Măgurele.
Astfel, în această perioadă, linia N106 va funcţiona pe traseul de bază între capătul „Piaţa Unirii 2” şi intersecţia Calea Văcăreşti/ Şos. Olteniţei/Str. Niţu Vasile (Piaţa Sudului), apoi pe un traseu modificat pe sensul către „Turnu Măgurele”, pe Str. Niţu Vasile, Str. Emil Racoviţă, Str. Turnu Măgurele, Bd. Alexandru Obregia. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.
În cazul în care restricţiile de circulaţie din intersecţia Str. Sergent Ion Iriceanu/Şos. Berceni/Str. Turnu Măgurele intră în vigoare mai devreme de ora 23:00, vehiculele liniilor 102, 125, 232 şi 243 aflate pe trasee la acel moment vor fi deviate operativ din zona lucrărilor, transmit reprezentanţii TPBI.