Adăposturi pentru victimele violenței în București

 De ce este atât de greu să pleci dintr-o relație violentă?

De ce nu pleacă? Din afară, întrebarea pare simplă. Dar pentru o femeie care depinde financiar și emoțional de partener, mai ales atunci când are și copii, plecarea poate însemna un pas într-un necunoscut care o sperie aproape la fel de mult ca situația în care trăiește. Psihologul Alina Bordaș-Mohorea explică mecanismul care o poate ține captivă într-o relație abuzivă.

„E un tipar cu care ești obișnuită. Sunt niște mecanisme de supraviețuire pe care de-a lungul timpului le-ai dezvoltat. Și, la un moment dat, pare mai ușor, spun, pare, pentru că nu este la modul real, dar pare mai ușor să faci față unor astfel de situații decât unui necunoscut. (…) Îți iei copilul, pleci, dar unde pleci? Unde stai? Cine te va ajuta? Cine te va susține?”

 De ce sunt raportate tot mai multe cazuri de violență domestică?

Creșterea numărului de cazuri de violență domestică nu înseamnă neapărat că toate aceste situații au apărut recent. Unele au rămas ani întregi ascunse, din rușine, din teamă sau pentru că nu aveau unde să meargă. Iuliana Cristea, director DGASMB, atrage atenția asupra unui lucru important: tot mai multe femei încep să vorbească despre ceea ce li se întâmplă.

„Într-un fel, să spun că este bine că cresc aceste cazuri, pentru că înseamnă că femeile încep să vorbească, încep să-și dorească să iasă din situația aceea de violență. (…) De rușine, (…) pentru că erau șantajate cu copiii, cu situația economică, nu aveau job, multe dintre ele casnice, nu își făceau curaj să plece.”

 Când toți știu că o femeie este agresată, dar nimeni nu intervine

Vecinii aud, apropiații bănuiesc, uneori poliția a mai fost chemată. Și totuși, se întâmplă ca nimeni să nu facă pasul următor. Alina Bordaș-Mohorea,psiholog și manager de proiecte – ADRA, vorbește despre tendința de a lăsa responsabilitatea în seama altcuiva și amintește că a ajuta nu înseamnă să te expui unui pericol.

„Ne așteptăm ca responsabilitatea să o aibă celălalt. Este un fenomen care ține, până la urmă, de psihologia socială: difuzarea responsabilității. Dacă suntem zece oameni și suntem părtași la ceva, ne gândim că celălalt va răspunde, celălalt va face, cineva va face.(…) Nimeni nu se așteaptă ca cineva să intervină într-un conflict direct. N-ar fi deloc înțelept (…) însă un telefon la 112, să chemi ajutor pentru persoana pe care o vezi într-o asemenea problemă, este indicat.”

 Unde poate merge o femeie care fuge de acasă?

Una dintre cele mai mari temeri ale unei femei care vrea să scape de violență este că nu are unde să meargă. În București există însă centre de primire în regim de urgență, ale căror adrese sunt păstrate confidențiale. Iuliana Cristea explică ce se întâmplă după apelul la serviciul de urgențe sociale și ce sprijin poate primi o victimă.

„Este suficient să sune la 021 9524, la linia noastră de urgențe sociale, unde este disponibilă 24 din 24, șapte zile din șapte. Adresele acestor centre de primire în regim de urgență sunt secrete, tocmai pentru a nu fi găsite de agresori. Și echipa noastră de urgență le îndrumă pe doamne și le duce fix la centru, unde vor primi cazare, vor primi mâncare, haine, consiliere psihologică, consiliere juridică, consiliere vocațională. Le ajutăm în găsirea unui loc de muncă, dacă nu au, înscrierea copiilor la școală.”

 O femeie poate avea nevoie de timp înainte să fie pregătită să plece

Nu toate femeile care cer ajutor sunt pregătite să plece imediat. Unele vor, mai întâi, să știe unde ar putea locui, cine le-ar putea sprijini și ce se va întâmpla cu viața lor după despărțire. Psihologul Alina Bordaș-Mohorea spune că și această etapă, în care o femeie caută informații fără să ia încă o decizie, este importantă.

„Unele dintre ele au pasul acesta al tatonării și îl folosesc. Și este ok. Nimeni nu le obligă să plece atunci, dacă ele nu sunt hotărâte, nu simt că au resursele emoționale să plece. Pentru că degeaba oferim noi adăpostul, oferim cazare, oferim mâncare, oferim tot ce trebuie pe zona aceasta de siguranță, dacă ea nu se simte încă desprinsă de relație și încă mai investește emoțional în relație.”

 Cât timp poate rămâne o femeie într-un adăpost?

O femeie care ajunge într-un adăpost nu își poate reconstrui viața în câteva zile. Poate avea nevoie de un loc de muncă, de sprijin psihologic și de o școală pentru copii. Iuliana Cristea, director DGASMB explică de ce perioada de găzduire diferă de la un caz la altul și de ce victimele nu sunt obligate să plece înainte să fie pregătite.

„Nu este un timp în care să presăm victima: hai, fă asta, găsește-ți job, trebuie să pleci de aici. Nu. Fiecare caz este diferit. Sunt persoane care stau șase luni în centru, sunt persoane care au trecut doi ani și încă stau în centru. Nu există o perioadă ideală. Noi am vrea, așa, într-o lună de zile, toată lumea să deschidă larg aripile și să își înfrunte viața și să aibă toate cele necesare să poată să facă asta.”