Muzica uitată de secole revine la Toledo, cu soprana Alexandra Tărniceru

Articol de Flavia Voinea, 8 octombrie 2026, 21:59 / actualizat: 8 octombrie 2026, 23:35

Partituri care nu au mai răsunat de sute de ani, un instrument istoric reconstruit și muzicieni redau sonoritățile unei alte epoci. Sâmbătă, 10 octombrie, Catedrala din Toledo găzduiește concertul „Cristalina Fuente”, parte a evenimentelor dedicate celor 800 de ani de la începutul construcției catedralei gotice. Printre protagoniști se află soprana română Alexandra Tărniceru, originară din Piatra Neamț.

Catedrala din Toledo, unul dintre cele mai importante monumente religioase ale Spaniei, își sărbătorește anul acesta opt secole de istorie printr-o serie de evenimente culturale. Printre ele, un proiect muzical care își propune să facă din nou auzite sunete ce răsunau aici în secolul al XVIII-lea, dar care au dispărut treptat din repertoriul interpretat.

Concertul „Cristalina Fuente” este a doua parte a unui proiect început în martie, când ansamblul de muzică veche Nereydas, condus de dirijorul Ulises Illán, a prezentat primele lucrări recuperate din arhivele catedralei. Alături de dirijor, muzicologul Carlos Martínez Gil a contribuit la studierea manuscriselor și la transcrierea partiturilor în notație modernă, pentru ca muzicienii să le poată interpreta din nou.

Alexandra Tărniceru a participat la ambele concerte și spune că tocmai posibilitatea de a urmări întregul proces de recuperare a muzicii face această experiență atât de specială.

„Este o onoare imensă, pentru că am avut posibilitatea să particip atât la concertul din martie, cât și la cel din octombrie. Am văzut tot procesul de-a lungul anului și mă simt privilegiată că am primit această ocazie”, mărturisește soprana.

Ea ține însă să sublinieze că partea cea mai dificilă a proiectului le-a revenit cercetătorilor. „Eu cred că am cea mai ușoară sarcină. Ei sunt cei care trebuie să pătrundă în universul manuscriselor, să le studieze și să le transcrie. Este o muncă titanică.”

Lira Cerului, un instrument care s-a întors acasă

Recuperarea muzicii din arhive este însă numai o parte a poveștii. Concertul aduce în prim-plan și un instrument aproape dispărut din viața muzicală: Lira del Cielo, Lira Cerului.

Construit în 1625 de călugărul Raymundo Truchado și achiziționat trei ani mai târziu de Catedrala din Toledo, instrumentul a fost folosit aici până la începutul secolului al XIX-lea. Deși are claviatură, sunetul său este produs printr-un mecanism care pune corzile în vibrație prin frecare, într-un mod asemănător arcușului.

Originalul a ajuns la Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles, unde este păstrat, dar nu mai poate fi cântat. Pentru a-i reda sonoritatea, constructorul polonez Sławomir Zubrzycki a realizat o copie fidelă, care permite astăzi readucerea instrumentului în repertoriul pentru care fusese conceput.

Ulises Illán privește altfel conservarea patrimoniului muzical. „Muzicienii consideră uneori că muzeele de instrumente sunt un fel de cimitire ale instrumentelor”, spune dirijorul. Obiectele sunt păstrate, studiate și admirate, dar adevărata lor rațiune de a exista, sunetul, rămâne inaccesibilă publicului.

Concertul va face parte dintr-un proiect discografic care urmărește realizarea primei înregistrări mondiale cu acest instrument.

Dirijorul explică și de ce insistă asupra folosirii instrumentelor istorice sau a copiilor fidele. Pentru el, diferența dintre interpretarea pe instrumente de epocă și cea pe instrumente moderne este comparabilă cu diferența dintre a privi Gioconda originală și o reproducere realizată printr-o tehnică actuală. Imaginea poate fi aceeași, dar experiența artistică este alta.

Două soprane și muzica scrisă pentru castrați

În concertul din 10 octombrie, Alexandra Tărniceru va cânta alături de soprana Margarita Rodríguez. Fiecare va interpreta două arii, iar împreună vor susține trei duete, într-un repertoriu care pune la încercare nu doar tehnica vocală, ci și capacitatea interpretelor de a construi un dialog muzical.

O parte dintre lucrări au fost scrise inițial pentru castrați, cântăreți care, în urma unei intervenții efectuate înainte de pubertate, își păstrau vocea în registrul înalt și la maturitate. În secolul al XVIII-lea, asemenea voci erau foarte apreciate, iar unii interpreți, precum Farinelli, ajunseseră vedete ale epocii.

„Este un repertoriu cu o dificultate destul de mare. Era scris pentru castrați de un nivel extraordinar, precum Farinelli. Dar, în același timp, are o frumusețe aparte”, explică Alexandra Tărniceru.

Cele două soprane au voci diferite, iar această diferență devine unul dintre atuurile interpretării. Alexandra își descrie vocea ca fiind mai amplă, mai „cărnoasă”, cu o sonoritate pe care o compară cu o cupolă de biserică ortodoxă. Margarita Rodríguez are un timbru mai liric, mai ușor, iar întâlnirea celor două registre creează un echilibru.

„Ne completăm foarte bine. Și din punct de vedere uman ne completăm, pentru că este foarte important nu doar profesional, ci și uman”, spune soprana română, care vorbește despre atmosfera de lucru din ansamblul Nereydas ca despre aceea a unei familii, dar una în care responsabilitatea artistică este foarte mare.

Relația Alexandrei cu muzica barocă are, la rândul ei, o poveste. Deși unii colegi i-au spus că vocea sa nu este potrivită pentru acest repertoriu, întâlnirea cu Ulises Illán i-a schimbat perspectiva. În urmă cu peste doi ani, dirijorul a invitat-o să participe la interpretarea unui Requiem de Jommelli și a încurajat-o să exploreze muzica barocă. A început să studieze mai aprofundat stilul, iar astăzi mărturisește că se simte în acest repertoriu chiar mai bine decât în operă.

O altă particularitate a lucrărilor din concert este felul în care muzica sacră devine poveste. Unul dintre duete este dedicat Fecioarei din Sagrario, ocrotitoarea Catedralei din Toledo, și aduce în dialog două perspective asupra aceleiași figuri: cea pământească și cea cerească. Alexandra și Margarita nu interpretează două personaje diferite, ci dau glas aceleiași prezențe spirituale, văzute din două lumi.

Ulises Illán explică faptul că această dimensiune teatrală era una dintre caracteristicile muzicii baroce. Compozitorii foloseau instrumentele și vocile pentru a picta emoții, pentru a crea imagini și pentru a transmite mesaje religioase unui public care, în mare parte, nu știa să citească.

Într-o altă lucrare, doi îngeri îi aduc un mesaj Fecioarei Maria. Iar povestea poate fi urmărită nu doar prin cuvinte, ci și prin instrumente: viorile și oboaiele sugerează mișcarea aripilor îngerilor, în timp ce liniile melodice coboară, asemenea mesajului care vine din cer. Este un limbaj muzical în care fiecare detaliu are un sens, iar sunetul devine, în același timp, imagine și narațiune.

Catedrala își regăsește propriul sunet

Pentru muzicieni, întoarcerea acestor lucrări în Catedrala din Toledo are o semnificație care depășește simpla alegere a locului de concert. Muzica a fost compusă pentru acest spațiu, iar arhitectura lui face parte din felul în care a fost gândită să răsune.

Ulises Illán atrage însă atenția că experiența nu poate fi reconstituită în întregime. În secolul al XVIII-lea, lucrările erau interpretate în cadrul liturghiei, nu într-un concert, iar publicul avea o relație cu timpul și cu sunetul foarte diferită de cea de astăzi. Oamenii nu trăiau în ritmul accelerat al lumii moderne și nici nu erau obișnuiți cu înregistrările de mare fidelitate pe care le putem asculta acum în propriile case.

În schimb, simplul fapt de a asculta muzică într-o catedrală era un eveniment. Sunetele se răspândeau printre coloane și bolți, se întorceau sub formă de ecouri și căpătau nuanțe pe care compozitorii le cunoșteau și le foloseau.

„Este important să simți că asculți și interpretezi această muzică în locul ei original. Ecourile și sonoritățile catedralei îi conferă ceva special. Suntem mândri că readucem aceste sunete la viață chiar aici”, spune dirijorul.

Pentru Alexandra Tărniceru, această întâlnire dintre muzică și spațiu are și o dimensiune personală. „Muzica barocă este, pentru mine, ca o rugăciune”, mărturisește soprana, explicând că lucrările din program transmit stări diferite ale spiritualității, de la solemnitate la duioșia maternă pe care spaniolii o numesc ternura.

„Cred că publicul va ieși din concert cu diferite stări ale rugăciunii”, spune ea.

Iar felul în care Alexandra trăiește această muzică nu a trecut neobservat de dirijor. La finalul interviului acordat București FM, Ulises Illán a ținut să adauge câteva cuvinte despre soprana română, deși discuția se încheiase deja.

„Cu Alexandra este foarte ușor să lucrezi. Simți că interpretează cu adevărat, că este în interiorul muzicii. Cântă către cer, către Fecioara Maria. Are o voce foarte specială, plină de eleganță și frumusețe”, spune el.

Concertul va fi înregistrat, iar proiectul își propune ca această muzică, păstrată timp de secole în arhive, să poată ajunge la un public mult mai larg, inclusiv la generațiile care descoperă astăzi patrimoniul muzical european.

„Readucem la viață nu doar o partitură, un document muzical, ci și un instrument. Este ca și cum am face din nou magie prin știință. Apoi intervine arta”, explică dirijorul. Și adaugă:

„Readucem în prezent o moștenire europeană foarte importantă. Una a artei, nu a războiului.”

Concertul „Cristalina Fuente” are loc sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la ora 20:00, în Catedrala din Toledo. Participă ansamblul Nereydas, dirijat de Ulises Illán, și sopranele Alexandra Tărniceru și Margarita Rodríguez.