O nouă grădiniță cu program prelungit, în Sectorul 1!
Articol de Mircea Apostolescu, 7 octombrie 2026, 15:19
Sectorul 1 va cumpăra imobilul de pe strada Ion Ionescu de la Brad nr. 53, care va fi amenajat pentru funcționarea unei grădinițe cu program prelungit.
Achiziția a fost aprobată, astăzi, de consilierii locali din Banu Manta nr.9.
Noul spațiu va permite crearea unor locuri suplimentare pentru copiii de vârstă preșcolară și va oferi o opțiune în plus familiilor care au nevoie ca cei mici să rămână la grădiniță pe parcursul unei zile de lucru.
Investiția contribuie astfel la reducerea presiunii asupra grădinițelor existente, unde cererea pentru locuri este ridicată.
Imobilul are un teren de 712 mp și include o clădire cu subsol, parter, etaj și mansardă, precum și spații care pot fi adaptate pentru activități educaționale, masă, odihnă și joacă.
Prețul de achiziție este de 1,82 milioane de euro, la care se adaugă taxele notariale.