Gândirea critică în online. De ce credem ce vedem

Supuși continuu știrilor, opiniilor, sfaturilor și clipurilor, tindem să credem sau să distribuim mai repede tocmai informațiile care ne provoacă emoții puternice. De ce suntem vulnerabili la dezinformare? Cum ajungem să ne autodiagnosticăm după câteva clipuri și cum învățăm să facem diferența dintre informație și conținut convingător? Aflăm azi, de la Yolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut, președinta Asociației Happy Minds, invitata Ioanei Brușten, În Comunitate.

Vedem, reacționăm și abia după aceea ne gândim

În spațiul online, câteva secunde pot face diferența dintre a verifica o informație și a o distribui pur și simplu. Iolanda Crețescu explică de ce emoția ne poate împinge să reacționăm înainte de a ne pune întrebarea dacă ceea ce vedem este și adevărat.

„Noi avem acest timp de reacție instantaneu, în care întâi facem și după aceea ne gândim ce am făcut. Este o reacție instinctuală de a mă feri, de a acționa irațional. (…) Sunt guvernată de frică, de frica de a supraviețui, de frica de a mă ține în siguranță.”

 Când ne sperie ceva, gândirea critică slăbește

O informație care ne sperie are șanse mai mari să treacă de filtrul nostru critic. În loc să verificăm sursa sau să cerem părerea unui specialist, putem ajunge să credem un mesaj pentru simplul motiv că ne-a provocat o emoție puternică.

„Când ne sperie, ne scade acest simț critic, această gândire critică în care îmi iau timp, verific informația, mă consult cu specialiști și apoi am o concluzie, a mea, personalizată pe mine. (…) Mici indicatori de recunoaștere a informației îmi scapă vigilența să văd dacă până la capăt este corect.”

 Nu orice frică este anxietate

Palpitații, mâini transpirate, teama de a lua o decizie – ne regăsim într-o listă de simptome și concluzionăm repede că avem anxietate. Iolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut Adlerian, atrage atenția asupra riscului de a transforma trăirile firești în diagnostice luate de pe internet.

„De fapt, mi-au fost enumerate niște simptome sau niște trăiri umane. Îți transpiră mâinile dacă te latră un câine: e anxietate sau e frică? Și uite așa ne punem eticheta aiurea. (…) Frica este o emoție naturală, umană și e foarte bine că o avem, că ne ține în siguranță. Anxietatea, denumirea unei boli, e cu totul și cu totul altceva.”

 „Doctorul Google” și „doctorul TikTok” pot amâna drumul la medic

Avem acces la mai multă informație medicală ca oricând, dar asta nu înseamnă că știm să o folosim corect. Problema apare atunci când căutarea online începe să înlocuiască medicul.  În acest caz,  algoritmul ajunge să ne ofere răspunsul pe care îl luăm drept diagnostic.

„Noi nu mai reacționăm imediat să ne ducem la medic la primele simptome. Pentru că întâi trec pe la doctorul Google, pe la doctorul TikTok și îmi explic eu că așa este. Și îmi fac construiesc o explicație subiectivă, determinată de un algoritm, nu are nicio legătură cu mine. Algoritmul nu mă cunoaște. Eu cred că mi-am luat răspunsul, îmi iau măsurile proaste sau ineficiente pe care mi le dictează algoritmul.”

 Când o postare pare că vorbește exact despre tine

Ne recunoaștem uneori într-o poveste, într-un reel sau într-o explicație găsită online. Tocmai această senzație ne poate face să o luăm drept adevăr personal. Iolanda Crețescu propune două întrebări simple care ne pot ajuta să punem puțină distanță între ceea ce citim și propria noastră realitate.

„Două întrebări. Ce din ceea ce eu trăiesc este similar cu ceea ce citesc și cât din ceea ce citesc are legătură cu realitatea mea? Răspunsul e nimic. Omul ăla care a postat acolo nu te cunoaște. Nu îți este dedicată. Ci doar ai niște indicatori de recunoaștere.”