Bine de citit: “Femei fără barbați”
Articol de razvanursuleanu, 6 octombrie 2026, 09:32
Shahrnush Parsipur. Așa se numește autoarea. Nu pot să rețin numele nici dacă îl repet de mai multe ori cu voce tare. Poate că este un soi de dizabilitate lingvistică a europenilor, sau poate că doar eu am probleme cu pronunția și memoria numelor persane. Faptul că știu cine au fost Omar Khayyam, Saadi sau Firdoùsi și am citit unele dintre poeziile lor mi se pare prilej de mare mândrie personală.
Așadar numele de Shahrnush Parsipur nu-mi spunea absolut nimic și am cumpărat cartea doar pentru că am recunoscut titlul, văzusem filmul în urmă cu câțiva ani. Iar filmul îl văzusem pentru că luase Leul de Argint la Veneția și dă bine în felurite conversații să ai habar despre astfel de lucruri.
Și culmea, filmul în sine nu m-a impresionat, ba chiar deloc, pentru că face parte din aceeași categorie de pelicule-clișeu pe care le realizează unii regizori din orient, în care toate acele inserții cromatice de tip european devin după o vreme aproape insuportabile…
Așa că am cumpărat “Femei fără bărbați” pentru că eram foarte curios să văd cine sunt personajele literare care ar putea justifica acel premiu cinematografic. Cine sunt Munis, Faezeh sau Zarin.
Munis, Faezeh, Zarin… Femei fără vreo perspectivă în viață și îngrozitor de plictisite, având doar rolul de a cârpi haine, de a aranja grădina și de a-și onora datoriile conjugale, atunci când bărbații lor catadicsesc să se întoarcă acasă obosiți sau beți turtă.
Firește, rolul acesta de personaj secundar în propriile lor vieți le-a fost impus tot de către acel club al misoginilor de carieră, care din păcate are un număr înspăimântător de membri… Iar Shahrnush Parsipur (am scris numele cu copy paste, iertare) este, iată, una dintre scriitoarele care le poate determina pe aceste femei să încerce măcar să evadeze. Să scape, să fugă departe de acel insectar, chiar dacă multe dintre ele pot face acest lucru doar imaginându-și o astfel de viață diferită.
