Criza locuințelor scoate mii de oameni în stradă la Madrid, în Puerta del Sol, piață protestelor
Articol de Flavia Voinea, 29 septembrie 2026, 17:29
La 15 ani de la mișcarea „indignaților”, corturile au reapărut în kilometrul zero al capitalei Spaniei. De această dată, protestul are o singură temă: accesul la o locuință.
Puerta del Sol, una dintre cele mai cunoscute piețe ale Madridului, este din nou ocupată de corturi, pancarte și sute de oameni care refuză să plece. Imaginea trimite inevitabil la protestele din 2011, când mișcarea 15-M a transformat același loc într-un simbol al nemulțumirii sociale din Spania.
De această dată însă tema este foarte precisă: locuințele și chiriile.
Protestul a început sâmbătă, 26 septembrie, la câteva zile după evacuarea lui Maricarmen Abascal, o
femeie de 87 de ani. Ea locuise aproximativ 70 de ani în apartamentul închiriat din cartierul Retiro. Poliția a scos-o din casă pe targă, în baza unui ordin de evacuare obținut de fondul de investiții care cumpărase apartamentul. Cazul a devenit rapid simbolul unei probleme mult mai largi. Sindicatul Chiriașilor din Madrid a convocat o manifestație sub sloganul „Ni una Maricarmen más”, adică „Nicio altă Maricarmen”.
Potrivit Delegației Guvernului la Madrid, aproximativ 25.000 de persoane au participat la manifestația de sâmbătă. Organizatorii au anunțat 300.000.
Marșul a pornit din Puerta del Sol, a trecut prin centrul Madridului și a ajuns în apropierea Congresului Deputaților. La final, o parte dintre participanți s-au întors în Sol și au decis să rămână peste noapte.
Așa a început tabăra care continuă și astăzi.
De la cazul unei femei la problema unei generații
În prima dimineață, autoritățile estimau că aproximativ 500 de persoane rămăseseră în piață, în circa 100 de corturi.
Luni dimineață, agenția EFE relata că aproximativ 600 de persoane petrecuseră noaptea în Sol, iar numărul corturilor ajunsese la aproximativ 350.
Astăzi, după trei nopți consecutive, EFE estimează că aproximativ o mie de oameni se află în tabără. Numărul lor a crescut în ciuda ploii și a faptului că luni a fost zi lucrătoare. Mulți pleacă dimineața la serviciu și revin seara, iar cei care rămân se organizează pe ture, ca piața să nu rămână goală.
Dincolo de cifre, protestul vorbește despre o problemă ușor de recunoscut și în alte capitale europene: diferența tot mai mare dintre veniturile oamenilor și costul unei locuințe.
În Spania, locuința este indicată de aproape doi ani drept principala problemă a țării de respondenții sondajelor Centrului de Cercetări Sociologice, notează RTVE. Asta explică de ce povestea unei femei de 87 de ani a mobilizat atât de mulți oameni.
Ce cer protestatarii
Cazul Maricarmen a fost declanșatorul, dar revendicările celor din Puerta del Sol sunt mult mai ample.
Sindicatul Chiriașilor cere, printre altele:
> contracte de închiriere pe durată nedeterminată;
> limitarea creșterii chiriilor;
> oprirea evacuărilor pentru persoanele care nu au o alternativă locativă;
> reguli mai stricte pentru închirierile temporare, închirierea camerelor și apartamentele turistice.
Organizația cere Guvernului adoptarea unui pachet de măsuri pe care protestatarii l-au numit „decretul Maricarmen”.
Între timp, cazul care a declanșat
protestele a avut o evoluție favorabilă: s-a ajuns la un acord pentru ca Maricarmen să se poată întoarce acasă. Protestul nu s-a încheiat însă odată cu rezolvarea situației ei. Pentru cei din Sol, cazul ei a devenit argumentul pentru schimbarea regulilor, nu doar pentru rezolvarea unei situații individuale.
O zi decisivă la Madrid
Astăzi, 29 septembrie, Consiliul de Miniștri al Spaniei discută un decret-lege cu măsuri urgente privind locuințele. Negocierile sunt dificile: Guvernul condus de Pedro Sánchez are nevoie atât de voturile partidului catalan de centru-dreapta Junts, cât și de sprijinul partidelor de stânga.
Protestatarii au decis luni seară, după o adunare a organizațiilor implicate, că tabăra continuă indiferent de rezultat. Unii se tem că decretul va aduce doar măsuri parțiale.
Până acum, manifestația și tabăra s-au desfășurat pașnic. În piață au apărut o bucătărie comună și un punct logistic pentru apă și alimente. Au avut loc dezbateri, activități și concerte.
Protestul s-a extins și în alte orașe spaniole, inclusiv la Barcelona.
De ce contează ce se întâmplă la Madrid?
Pentru cine privește din România, povestea poate părea strict spaniolă.
Nu este!
În primul rând, pentru că privește direct sute de mii de români. Potrivit
Institutului Național de Statistică din Spania, la 1 ianuarie 2025 locuiau aici 609.270 de cetățeni români, a treia cea mai numeroasă comunitate străină din țară. Madridul găzduiește una dintre cele mai mari comunități românești din Spania. Pentru mulți dintre ei, chiria este principala cheltuială lunară, iar orice schimbare a regulilor privind contractele sau evacuările îi afectează direct.
În al doilea rând, Madridul pune sub reflector o întrebare cu care se confruntă tot mai multe orașe europene, inclusiv Bucureștiul: ce se întâmplă atunci când a locui în orașul în care muncești devine tot mai greu de susținut financiar?
Este o discuție despre chirii, dar și despre felul în care se transformă marile orașe. Contează locuințele scoase pe piața închirierilor pe termen scurt, investițiile fondurilor imobiliare și posibilitatea tinerilor și a familiilor cu venituri obișnuite de a rămâne în zonele în care trăiesc și lucrează.
Puerta del Sol are deja o încărcătură simbolică aparte. În mai 2011, tot aici începea mișcarea care a schimbat peisajul politic al Spaniei. La mai bine de 15 ani distanță, corturile s-au întors.
De data aceasta, revendicarea de pe ele e mai simplă: o casă în care să-ți permiți să locuiești.