Căsătoriile timpurii în România: abuzuri, tradiții și lupta pentru protecția fetelor
Căsătoriile timpurii și forțate rămân o practică în România, iar noua lege care incriminează aceste practici și demersurile organizațiilor pentru drepturile femeilor readuc în atenție situația fetelor și adolescentelor vulnerabile.
Statul și căsătoriile forțate
Legea care incriminează căsătoriile forțate a fost votată de Camera Deputaților pe 16 septembrie. Decizia vine după o perioadă lungă în care au existat abuzuri împotriva minorilor din România și reprezintă un demers necesar.
Inițiativa activiștilor din România și din comunitatea romă propune pedepsirea determinării unei persoane să încheie o căsătorie sau să intre într-o relație asemănătoare celei dintre soți.
Pedepsele pentru nerespectarea legii
Persoanele care nu respectă legea vor fi pedepsite în funcție de vârsta minorului.
Pentru copiii cu vârsta sub 16 ani, cei care forțează încheierea unei căsătorii vor fi pedepsiți cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
După vârsta de 16 ani, pedeapsa este cuprinsă între 1 și 5 ani de închisoare și se păstrează decăderea din drepturi.
Activiștii propun schimbarea
„Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor”, alături de Asociația E-Romnja, a inițiat proiectul împotriva căsătoriilor timpurii.
Asociația femeilor din comunitatea romă a prezentat situația din România și a organizat, pe 7 septembrie, un eveniment cultural-artistic în fața Ministerului Justiției, pentru a atrage atenția asupra cauzei pentru care militează.
Tradiția căsătoriilor forțate în comunitatea romă: de la începuturi
Căsătoriile forțate între copii în comunitatea romă datează din timpul migrației acestora din India. Din anul 1300, aceștia au devenit sclavii popoarelor europene.
Practica a fost, la început, o metodă de protecție pentru femeile din comunitate împotriva boierilor care abuzau și furau fetele, în ceea ce se numește „prima noapte a boierilor”.
În comunitatea romă, virginitatea fetei este considerată cea mai importantă valoare a acesteia.
Aproximativ în anul 1850, romii nu mai erau sclavii popoarelor europene, însă tradiția s-a păstrat din cauza altor considerente: sărăcia, rasismul și lipsa de educație.
În perioada comunistă, romii își căsătoreau copiii din comunitate deoarece trăiau în zonele de periferie ale orașelor și satelor, fiind izolați de restul societății. Astfel de situații reprezentau singura soluție pentru fetele rome.
Situația actuală în comunitățile rome
În zilele noastre, romii tradiționali continuă obiceiul. De această dată, căsătoriile se bazează și pe statutul social și economic al fetei, care se poate îmbunătăți după căsătorie.
Copiii sunt considerați adulți de la vârste fragede, iar lipsa educației părinților și a familiei extinse determină perpetuarea acestor practici.
Fetele rome părăsesc școala și devin soții și mame încă din perioada adolescenței.
În România există 19 neamuri de romi, conform președintelui SASTIPEN, Daniel Rădulescu. Asociația din care face parte încearcă să le explice părinților și copiilor de ce căsătoriile forțate nu sunt benefice pentru adolescenți.
Cu toate acestea, regulile stricte pentru femeile din comunitate nu le permit acestora să aleagă ce doresc să facă cu propria viață.
Ultimul recensământ, din 2021, arăta că în România 521 de fete cu vârsta între 11 și 14 ani trăiau în așa-zisă „uniune consensuală” cu partenerii. Dintre acestea, 155 proveneau din mediul urban și 366 din cel rural, primele trei județe fiind Mureș, Dolj și Călărași.
Pentru grupa de vârstă 15-19 ani, acest număr se ridica la peste 18.500 și, deși nu știm câte dintre aceste fete aveau sub 18 ani, datele reprezintă un indicator relevant pentru a înțelege amploarea fenomenului.
Rușinea și divorțul
Rușinea este un principiu de bază al românilor, iar comunitățile rome nu se abat de la regulă.
Pentru milioane de fete și femei, divorțul nu reprezintă o modalitate de evadare dintr-o relație abuzivă, ci o formă de stigmatizare de către societate.
În comunitatea romă, divorțul se stabilește de către „stabor”, o instituție de judecată neoficială formată din membri înstăriți. Aceștia au rolul de a concilia conflictul și de a decide soarta cuplului.
În cazul în care divorțul este acceptat și cuplul are copii, femeia îi primește în grijă, însă, dacă sunt băieți, copiii ajung la familia soțului.
Efectele căsătoriei timpurii
Specialiștii din cadrul Asociației „Salvați Copiii” atrag atenția asupra faptului că numărul căsătoriilor timpurii nu este determinat doar de situația din comunitatea romă, ci este o problemă globală pe care aceștia încearcă să o combată alături de alte fundații din întreaga lume.
Helle Thorning-Schmidt, CEO al asociației, vorbește despre această practică: „Căsătoria fetelor minore dă statului un întreg ciclu de dezavantaje, care neagă acestor fete drepturile fundamentale la educație, dezvoltare și la a fi copil”.
Căsătoriile timpurii sunt un subiect de actualitate pentru România, în special din cauza statisticilor îngrijorătoare legate de numărul mamelor minore.
Solidaritatea feminină, mai importantă decât oricând
Pe 17 octombrie, în București și în alte orașe din România, RVIF și Asociația „E-Romnja” organizează marșuri „Împreună pentru siguranța femeilor”, pentru a atrage atenția asupra dreptului fetelor și femeilor de a fi protejate de statul român.
Acestea cer implementarea legii femicidului, incriminarea căsătoriilor forțate, educație pentru relații sănătoase, campanii publice anti-violență și alte demersuri pentru siguranța femeilor.
Autor: Andreea Oargă