VIDEO| “Liceenii” în 2026: școala de atunci vs. școala de acum

Articol de bucurestifm, 7 septembrie 2026, 11:52

Pentru mulți dintre cei care au crescut cu filmele „Liceenii”, „Declarație de dragoste” sau „Liceenii Rock’n’Roll”, școala din acea perioadă a rămas aproape ca o fotografie: uniforme, colegi care devin prieteni pentru toată viața, profesori exigenți și, bineînțeles, multă muzică. Dan Cociș, actorul care l-a interpretat pe Adrian în filmul „Liceenii”, a vorbit la „Bună dimineața, București!” despre ce s-a schimbat între școala generației sale și liceul de astăzi.

Acesta a cunoscut acea perioadă nu doar ca actor, ci și ca licean. Mai mult, rolul lui Adrian din „Liceenii” a venit aproape întâmplător. După ce „Declarație de dragoste” fusese filmat chiar în casa părinților săi, actorul a fost chemat ulterior pentru „Liceenii”, inițial pentru figurație.

Planurile s-au schimbat însă cu o zi înainte de începerea filmărilor. Actorul care trebuia să interpreteze un elev care știa să cânte la chitară s-a îmbolnăvit, iar Dan Cociș era deja acolo și știa să cânte. A ridicat mâna, iar restul este istorie: a primit rolul lui Adrian.

„Pentru noi nu a fost o muncă. Noi chiar ne distram”

Poate tocmai de aceea „Liceenii” a rămas atât de puternic în memoria publicului. Pentru actorii adolescenți de atunci, filmul nu a fost perceput neapărat ca un job. „Noi chiar ne distram și se întâmpla ca, în timp ce noi ne distram, cineva să ne și filmeze”, a povestit Dan Cociș.

Iar naturalețea aceea s-a văzut pe ecran. Filmul a avut un succes pe care, spune actorul, nici cei implicați în producție nu îl anticipaseră. Generațiile s-au succedat, dar filmul a continuat să fie descoperit de tineri. Inclusiv fiicele lui Dan Cociș au văzut „Liceenii”. Și tocmai aici apare diferența interesantă: ceea ce pentru o generație pare firesc poate deveni surprinzător pentru alta.

Uniforma: simbol al trecutului sau idee care încă funcționează?

Unul dintre primele lucruri care i-au surprins pe copiii actorului când au văzut filmul a fost uniforma. Pentru adolescenții de astăzi, ideea de a merge zilnic la școală îmbrăcați la fel poate părea complet străină. Pentru generația lui Dan Cociș, însă, uniforma avea și un rol social.

Actorul consideră că aceasta putea crea o formă de egalitate între elevi, pentru că reducea diferențele vizibile dintre cei care își permiteau haine de brand și cei care nu aveau aceleași posibilități.

Și este o idee care nu a dispărut complet. Dan Cociș observă că uniformele sunt întâlnite și astăzi, mai ales în școlile private. Dincolo de modă, însă, rămâne o întrebare: cât de mult ar putea uniforma să reducă presiunea socială dintre adolescenți? Pentru că, în lipsa ei, hainele, încălțămintea și brandurile pot deveni foarte ușor un indicator al statutului în grup.

Profesorii: frică, respect sau o relație diferită?

Una dintre cele mai mari diferențe observate de Dan Cociș este relația dintre elevi și profesori. În școala generației sale, spune actorul, exista un respect foarte puternic față de cadrul didactic. Atunci când profesorul intra în clasă, elevii se linișteau imediat.

Dar Dan Cociș face o distincție importantă: nu era vorba doar despre frică. Profesorul era perceput ca omul care te învață, te ascultă, îți evaluează munca și, în același timp, te poate aprecia și încuraja.

În opinia actorului, relația dintre elevi și profesori s-a schimbat, iar o parte din responsabilitate aparține și familiei. Copiii preiau multe dintre valorile lor de acasă, inclusiv felul în care se raportează la autoritate și la cei din jur.

Astăzi, această relație este complicată și de social media. Un conflict care altădată rămânea în curtea școlii poate ajunge rapid online, unde un moment filmat cu telefonul poate fi distribuit și comentat de sute sau mii de oameni.

Prieteniile se făceau mai ușor fără telefoane?

Poate cea mai interesantă comparație din discuție a fost cea despre prietenie. Pentru Dan Cociș, răspunsul este clar: era mai ușor să-și facă prieteni atunci. Generația lui nu avea telefoane inteligente, rețele sociale sau aplicații prin care să poată comunica instantaneu cu oricine. Socializarea se întâmpla față în față.

Iar acest lucru îi obliga pe adolescenți să observe mai atent oamenii din jur, să vorbească, să se cunoască și să învețe să citească reacțiile celorlalți.

Actorul consideră că această interacțiune directă ajuta inclusiv la dezvoltarea empatiei. Astăzi avem acces la mult mai multă informație, dar accesul la informație nu înseamnă automat și educație.

„Informația e și bună, e și rea”

Una dintre ideile cele mai puternice ale discuției a fost tocmai diferența dintre a avea informație și a ști ce să faci cu ea. Dacă generațiile trecute își luau o mare parte din informații de la părinți, profesori sau din cercul apropiat de oameni, adolescenții de astăzi au internetul la un click distanță.

Problema nu mai este neapărat lipsa informației, ci cantitatea ei și capacitatea de a o filtra. Pentru Dan Cociș, educația înseamnă tocmai această capacitate: să știi ce informație îți este utilă, ce poți folosi și, mai ales, să poți face diferența dintre bine și rău.

Prietenii „pe viață” vs. prietenii „dintr-un click”

Există și o diferență emoțională între cele două lumi. Dan Cociș spune că multe dintre prieteniile sale cele mai importante au început în școală și au trecut testul timpului.

În schimb, privind generația actuală, observă cât de ușor se pot schimba uneori relațiile dintre adolescenți. Un „unfollow”, un „remove” sau un mesaj ignorat poate fi suficient pentru ca o relație să se răcească.

Partea interesantă este că tehnologia nu a inventat prieteniile superficiale, dar le-a schimbat ritmul. Dacă înainte o ceartă putea însemna o perioadă de tăcere în curtea școlii, astăzi ruptura poate fi vizibilă instantaneu și online.

Ar putea exista „Liceenii” în 2026?

Probabil că da. Dar filmul ar arăta complet diferit. Dan Cociș este convins că un „Liceenii” filmat astăzi nu ar mai avea aceeași poveste. Uniformele ar dispărea din peisajul multor școli, telefoanele ar fi omniprezente, iar limbajul și felul în care adolescenții comunică ar fi diferite.

Și, bineînțeles, ar exista un personaj care filmează aproape totul cu telefonul. Pentru că aceasta este poate cea mai mare schimbare dintre cele două lumi: adolescenții de astăzi nu doar trăiesc experiențele, ci au și posibilitatea de a le înregistra, distribui și transforma în conținut.

Dar era chiar mai bine atunci?

Dan Cociș nu spune că trebuie să ne întoarcem la școala de atunci. Dimpotrivă, recunoaște că fiecare generație vine cu propriile schimbări, plăceri și probleme. Și poate că aceasta este concluzia cea mai echilibrată a discuției: nu trebuie să alegem între „atunci” și „acum”.

Putem păstra lucrurile bune din trecut – apropierea dintre oameni, prieteniile care rezistă, respectul și timpul petrecut împreună – și să folosim avantajele prezentului fără să devenim dependenți de ele. Pentru că, indiferent de uniformă, telefon, rețele sociale sau generație, adolescența rămâne adolescență. Iar Dan Cociș spune că, în interior, a rămas și astăzi „un licean”.

Poate tocmai de aceea „Liceenii” încă funcționează: nu pentru că lumea din film a rămas neschimbată, ci pentru că emoțiile din ea – prietenia, prima iubire, dorința de libertate și sentimentul că lumea abia începe – încă ne sunt familiare.

Autor: Denisa Radu