Angela Merkel vine la București pentru lansarea volumului de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei și una dintre cele mai respectate voci ale Europei contemporane, vine la București, la invitația editurii Litera, pentru a prezenta volumul său de memorii „LIBERTATE. Amintiri 1954–2021“.
Articol de bucurestifm, 27 august 2026, 17:01
Cititorii din România o pot întâlni în cadrul a două evenimente publice:
1. Marți, 1 septembrie, 16.00 –17.30 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu – sesiune de autografe și întâlnire cu cititorii
Accesul la eveniment este gratuit, în baza unei rezervări nominale prin platforma Eventbook.
2. Marți, 1 septembrie, 19.00 –20.30 la Ateneul Român – dialog cu Emil Hurezeanu
Evenimentul de la Ateneul Român va fi organizat sub forma unui dialog public între Angela Merkel și jurnalistul și diplomatul Emil Hurezeanu. Discuția va fi moderată de Ioana Bâldea Constantinescu, director de comunicare al Editurii Litera.
Biletele pentru eveniment sunt disponibile prin Eventbook și includ un exemplar al volumului. Cei interesați pot opta și pentru o categorie specială de bilete care oferă un exemplar al cărții cu autograful Angelei Merkel, disponibil într-un număr limitat. Organizatorii au anunțat că evenimentul va beneficia de traducere simultană în limbile română și germană.
Volumul „Libertate. Amintiri 1954–2021”, scris împreună cu Beate Baumann, fost consilier politic al Angelei Merkel, a fost lansat la nivel internațional în 2024, în peste 30 de țări. România se numără printre puținele state în care fostul cancelar german a ales să participe personal la prezentarea cărții, alături de capitale precum Berlin, Washington, Budapesta și Atena.
În paginile volumului, Angela Merkel rememorează copilăria și tinerețea petrecute în Republica Democrată Germană, căderea Zidului Berlinului și începuturile carierei sale politice, oferind totodată o perspectivă asupra deciziilor luate în cei 16 ani în care a condus guvernul german și asupra întâlnirilor cu lideri ai scenei internaționale.
Angela Merkel a fost cancelar al Germaniei între 2005 și 2021, fiind prima femeie care a ocupat această funcție. După retragerea din viața politică, fostul lider german și-a dedicat timpul redactării memoriilor sale, considerate una dintre cele mai importante mărturii politice ale ultimilor ani.