Canicula revine în Capitală
Canicula revine în Capitală, unde sunt așteptate 36 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, potrivit ANM.
Articol de bucurestifm, 17 august 2026, 18:11
La noapte, cerul va fi senin și vântul va sufla slab.
Temperatura minimă va fi de 17…18 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 14 grade.
Mâine, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic ridicat, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări după-amiaza și seara, când vor fi viteze la rafală în general de 45 km/h.
Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade.