Ascultă Radio București FM Live

Palatul ”Micul Trianon” va fi readus la viață

Palatul ”Micul Trianon” va fi readus la viață
Foto: Andreia Bârsan

Articol de andreiabarsanbfm, 29 iunie 2026, 23:41 / actualizat: 3 iulie 2026, 11:31

Abandonat, ajuns o ruină, ”Micul Trianon”, unul dintre cele mai valoroase monumente Belle Époque din România, va primi o nouă viață,

Clădirea, aflată pe Domeniul Cantacuzino de la Florești, la mai puțin de 100 de kilometri de Capitală, a intrat în prima etapă de consolidare.

Nu va fi  realmente un palat, ci o structură multifuncțională. De altfel această clădire nu a apucat să fie finalizată, vreodată, nu există imagini din acea perioadă,  iar costurile ar fi uriașe, a explicat Răzvan Roșu, membru al echipei Domeniul Cantacuzino.

Proiectul de consolidare al ruinei este finanțat de Institutul National al Patrimoniului (INP) prin Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea INP V/2024 (Restaurare). Prima etapă include consolidarea fațadelor, valorificarea spațiului deschis de la parter și realizarea unor galerii panoramice la cota fostului etaj 1.

Demisolul va fi un spațiu protejat, dedicat expozițiilor și traseelor de descoperire;

Parterul va fi dedicat socializării, un spațiu de 500 metri patrați unde se vor organiza evenimente culturale.

Galeriile nivelului fostului Etaj I vor oferi perspective ample asupra interiorului ruinei, asupra grădinilor palatului și asupra întregului domeniu.

Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de șapte ani, a anunțat Rareș Tudorache, co-proprietar al Domeniului.

Proiectul a fost prezentat , duminică, în cea de a doua seară a Festivalului Stradivarius, eveniment organizat pe domeniu, ajuns la  ediția a IV-a.

Conform prezentării de pe site-ul oficial, palatul a fost construit la începutul secolului XX de Gheorghe Grigore Cantacuzino – „Nababul”, Palatul ”Micul Trianon” este oprera arhitectului Ion D. Berindey.

Clădirea reprezintă un exemplu unic de arhitectură inspirată din stilul Ludovic al XIV-lea și eclectismul academic al École des Beaux-Arts.

Elementele decorative, precum coloanele ionice cu capiteluri elaborate și arcadele simetrice, sunt completate de detalii specifice familiei Cantacuzino, cum ar fi blazonul heraldic sculptat în basorelief.

Fațadele sunt decorate cu detalii sculpturale din calcar alb, evidențiate prin motive florale și geometrice, care adaugă un strat suplimentar de rafinament arhitectural.

 

Este important să știți că domeniul este deschis zilnic de la ora 9:00, până la apus , că vă puteți plimba în parcul istoric,  vă puteți  bucura de umbra platanului de peste 150 de ani și a pinului secular de aici, dar și de întreaga amenajare. La cerere, se organizează și tururi ghidate, pentru a afla istoria locului și a familiei Cantacuzino.

În lunile de vară, există și un spațiu de joacă pentru cei mici.  Domeniul Copiilor. este deschis (începând cu luna mai) de vineri  până uminică: 10:00 – apus
Accesul general pe Domeniul Cantacuzino este gratuit. Acesta include accesul în spațiile exterioare ale Domeniului, poienile dedicate jocului liber, zonele de plimbare și spațiile pentru picnic.În timpul vacanței școlare, zona de joacă amenajată funcționează astfel:

Vineri: 10:00 – apus, acces gratuit. Se achită doar activitățile speciale contra cost.
Sâmbătă – Duminică: 10:00 – apus, acces în zona de joacă amenajată cu gonflabile și trambuline: 40 lei / copil / zi.
Părinții însoțitori au acces gratuit în zona de joacă amenajată și beneficiază de o terasă destinată supravegherii copiilor.

Următorul eveniment anunțat pe Domeniul Cantacuzino este Noaptea Muzeelor la Sate, sâmbătă, 29 august 2026, o seară dedicată patrimoniului și comunității, în zona Palatului ”Micul Trianon”. Evenimentul propune tururi ghidate, activități pentru copii și familie, întâlniri tematice și zone expoziționale, într-un format accesibil pentru public de toate vârstele, și cu intrare liberă.

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 19:13

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2

Consilierii locali din sectorul 2 au fost convocați luni, 12 octombrie, în ședință extraordinară, pentru a vota cele 6 proiecte de hotărâre...

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2
La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:32

La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat

Autobuzele liniei de noapte N106 vor circula pe un traseu deviat, începând din noaptea de luni spre marţi, până pe 17 octombrie. Sunt...

La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat
PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:19

PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!

 Șantier închis, la Podul Constanța! Primăria Capitalei anunță că a finalizat lucrările la modernizarea liniilor de tramvai din zonă și a...

PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!
Plăti online, la toate terminalele din România
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:01

Plăti online, la toate terminalele din România

Mastercard va asigura continuitatea plăților în Europa, inclusiv în cazul penelor de curent sau al întreruperilor de rețea. Astfel, din 2027,...

Plăti online, la toate terminalele din România
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 17:39

Alexander Zverev încheie anul 2026 pe primul loc în lume!

Odată cu încheierea sezonului lui Jannik Sinner şi înfrângerea lui Carlos Alcaraz în runda a treia a turneului Shanghai Masters 1000, germanul...

Alexander Zverev încheie anul 2026 pe primul loc în lume!
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 17:22

Târgul Artisan Food Market, în perioada 16-18 octombrie, la Biblioteca Naţională a României

Ediţia a XIII-a a târgului Artisan Food Market, va reuni 105 expozanţi, de trei ori mai mulţi decât la ediţiile anterioare, şi va aduce în...

Târgul Artisan Food Market, în perioada 16-18 octombrie, la Biblioteca Naţională a României
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 16:59

Număr record de spectatori, la Spotlight Festival

Peste 320.000 de oameni au venit în weekend, la cea de-a 10-a ediție a festivalului Spotlight!  Timp de 3 seri, CaleaVictoriei a fost...

Număr record de spectatori, la Spotlight Festival
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 16:49

Adăposturi pentru victimele violenței în București

Cazurile recente de femicid readuc în atenție o întrebare la care avem nevoie de răspunsuri clare: ce ajutor există pentru femeile care decid...

Adăposturi pentru victimele violenței în București