Ascultă Radio București FM Live

Poliția Română avertizează că au crescut cazurile de înșelăciune în numele ANAF

Poliția Română avertizează că au crescut cazurile de înșelăciune în numele ANAF
Foto: Captura Video Politia Romana

Articol de alinadecu, 14 iunie 2026, 16:39

Poliția Română avertizează că în ultima perioadă a crescut numărul cazurilor de înșelăciune în care persoane necunoscute se folosesc în mod abuziv de identitatea ANAF, precum și a unor instituții bancare, pentru a induce în eroare cetățenii și reprezentanții mediului de afaceri.

Țintele principale sunt administratorii societăților comerciale, persoanele împuternicite să gestioneze conturile bancare ale firmelor, dar și contribuabilii persoane fizice, a transmis, duminică, Poliția Română.

Frauda creează impresia unei situații oficiale și urgente, determinând victima să acționeze rapid, fără a verifica autenticitatea informațiilor primite.

‘Totul începe cu un apel telefonic prin care victima este contactată de o persoană care se prezintă drept inspector ANAF, sub diverse pretexte, aceasta informează contribuabilul că are de primit o rambursare de TVA, are un sold disponibil în evidențele fiscale, i se va restitui o sumă de bani achitată în plus sau că există o diferență favorabilă contribuabilului ce urmează să fie virată în conturile societății’, se explică într-un comunicat al IGPR.

Se solicită informații aparent neimportante, precum banca la care societatea are conturile deschise, datele persoanei responsabile cu administrarea conturilor sau numărul de telefon al persoanei împuternicite.

În unele situații, victimele primesc și e-mailuri care imită identitatea vizuală a ANAF și care conțin informații aparent oficiale referitoare la presupusa rambursare.

La scurt timp după apelul inițial, victima este contactată de o altă persoană care pretinde că reprezintă banca la care sunt deschise conturile. Aceasta susține că trebuie efectuate anumite proceduri pentru validarea rambursării anunțate anterior.

În cadrul acestei etape, victimei i se solicită: accesarea unui link transmis prin e-mail, SMS sau rețele sociale; autentificarea în aplicația de internet banking; introducerea unor date personale sau financiare; autorizarea unor operațiuni bancare sub pretextul verificării contului.

‘Pentru a crește gradul de încredere, autorii folosesc un limbaj profesional și oferă explicații tehnice aparent legitime, susținând că operațiunile sunt necesare pentru procesarea rambursării. Transferul fondurilor într-un ‘cont colector’ reprezintă etapa critică a fraudei. Victimei i se comunică faptul că, pentru efectuarea rambursării, este necesar ca fondurile existente în conturile firmei să fie transferate temporar într-un așa-numit ‘cont colector’, urmând ca ulterior să fie restituite împreună cu suma reprezentând rambursarea fiscală. În realitate, contul respectiv este controlat de către autori’, a precizat Poliția Română.

Odată ce transferurile sunt efectuate și autorizate de victimă, fondurile sunt direcționate rapid către alte conturi, fiind dificil de recuperat ulterior.

În numeroase situații, linkurile transmise redirecționează către pagini web frauduloase care imită platforme bancare sau instituții publice.

Victima este determinată să introducă codul numeric personal, număr de telefon, adresă de e-mail, date de autentificare, datele cardului bancar, coduri de autorizare primite prin SMS. Prin aceste metode, autorii obțin acces la conturile bancare și pot efectua tranzacții neautorizate.

‘Fenomenul nu este unul izolat. În ultima perioadă au fost efectuate mai multe sesizări autorităților competente cu privire la mai multe situații în care administratori de firme au suferit prejudicii importante’, se indică în comunicat.

Astfel, un administrator de societate comercială a fost prejudiciat cu aproximativ 400.000 de lei după ce a fost contactat de persoane care s-au prezentat drept inspectori ANAF. Alți doi administrator au pierdut aproximativ 86.000 de lei, respectiv 119.950 de lei.

Cetățenii sunt îndemnați să manifeste prudență atunci când sunt contactați telefonic și li se comunică faptul că au de primit bani de la ANAF, când li se solicită informații bancare prin telefon sau când primesc link-uri pentru ‘validarea contului’ sau ‘confirmarea rambursării’.

Totodată, sunt îndemnați să nu comunice date personale sau financiare prin intermediul apelurilor telefonice, să nu introducă datele cardului bancar, CNP, parole, coduri de autentificare sau alte informații sensibile pe site-uri necunoscute.

‘Nu accesați linkuri primite din surse nesigure prin e-mail, SMS sau aplicații de mesagerie. Închideți imediat apelul și întrerupeți comunicarea dacă aveți suspiciuni privind identitatea interlocutorului. Verificați orice informație exclusiv prin canalele oficiale ale ANAF. (…) Mențineți actualizate sistemul de operare și aplicațiile utilizate. Folosiți soluții antivirus și de securitate actualizate. Activați autentificarea în doi pași pentru conturile importante’, sunt alte recomandări.

Schimbați imediat parolele dacă ați interacționat cu un mesaj suspect sau ați introdus date pe o pagină necunoscută și contactați de urgență banca dacă ați furnizat datele cardului sau ați autorizat tranzacții suspecte. Monitorizați permanent activitatea conturilor bancare și raportați imediat orice operațiune neautorizată, mai recomandă polițiștii.

 

Sursa: Agerpres

57 de intervenții în București și Ilfov, ca urmare a fenomenelor meteorologice
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 18:25

57 de intervenții în București și Ilfov, ca urmare a fenomenelor meteorologice

57 de intervenții în București și Ilfov, ca urmare a fenomenelor meteorologice. Ca urmare a fenomenelor meteorologice manifestate pe durata...

57 de intervenții în București și Ilfov, ca urmare a fenomenelor meteorologice
Magia Crăciunului revine la Muzeul Copiilor
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 17:53

Magia Crăciunului revine la Muzeul Copiilor

Proiectul Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, Muzeul Copiilor propune în acest sezon experienţe inspirate de poveştile sărbătorilor:...

Magia Crăciunului revine la Muzeul Copiilor
Muzeul Naţional de Istorie a României va fi restaurat în 5 ani
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 17:30

Muzeul Naţional de Istorie a României va fi restaurat în 5 ani

Potrivit lui Bogdan Trâmbaciu, directorul Unităţii de Management a Proiectului din Ministerul Culturii, documentaţia se află în etapa finală...

Muzeul Naţional de Istorie a României va fi restaurat în 5 ani
Vremea va fi închisă și va mai ploua în București
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 17:08

Vremea va fi închisă și va mai ploua în București

Marți, vremea se va menține rece, închisă și va ploua (cantități de apă vor fi în general de 6…8 l/mp). Vântul va avea intensificări...

Vremea va fi închisă și va mai ploua în București
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 17:07

Accesul pacienţilor la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării

Accesul pacienţilor la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării. Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor...

Accesul pacienţilor la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 17:01

Restaurarea Coifului de la Coţofeneşti a ajuns în faza finală

Anunţul a fost făcut luni, 2 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României, de ministrul Culturii, Ioana Ciocan. Aceasta a precizat că...

Restaurarea Coifului de la Coţofeneşti a ajuns în faza finală
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 16:55

Proiecte în Sectorul 1. Taxe și investiții pentru 2027

De la 1 ianuarie 2027, locuitorii vor plăti o taxă separată de salubritate. Cum va funcționa noul sistem și ce servicii vor primi în schimb?...

Proiecte în Sectorul 1. Taxe și investiții pentru 2027
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 16:24

„Winter Wonderland” deschide sezonul de iarnă la Circul Metropolitan București

Regia este semnată de Adrian Tapciuc, iar coregrafiile au fost concepute de Bogdan Boantă și Andra Cocuța Gheorghe. „Winter Wonderland” își...

„Winter Wonderland” deschide sezonul de iarnă la Circul Metropolitan București