Ascultă Radio București FM Live

Ședință cu decizii majore în Sectorul 1: investiții în educație, programe sociale și proiecte comunitare

Ședință cu decizii majore în Sectorul 1: investiții în educație, programe sociale și proiecte comunitare

Articol de Mircea Apostolescu, 2 iunie 2026, 14:19

Consilierii locali ai Sectorului 1 au aprobat, în cadrul ultimei ședințe, o serie de măsuri importante care vizează dezvoltarea infrastructurii educaționale, reorganizarea administrației și finanțarea unor programe sociale și comunitare.

Primăria Sectorului 1 va construi o nouă școală pe Strada Nadeș

Consilierii locali au aprobat, astăzi, un proiect de hotărâre prin care se solicită acordul Consiliului General al Municipiului București pentru achiziția unui teren în vederea edificării unei unități de învățământ.

Proiectul vizează cumpărarea, în numele Municipiului București, a două terenuri situate pe Strada Nadeș nr. 46–48 și nr. 50, cu o suprafață totală de aproximativ 6.300 mp. Terenul ar urma să intre în proprietatea Municipiului București și să fie transmis în administrarea Sectorului 1, iar prețul urmează să fie stabilit prin negociere, pe baza unui raport de evaluare realizat de un expert ANEVAR. Investiția va fi finanțată din bugetul local al Sectorului 1.

În context, trebuie precizat faptul că sectoarele nu au un patrimoniu propriu. Deținătorul patrimoniului este Municipiul București, care, prin Consiliul General, poate transmite în administrare sectoarelor anumite bunuri imobile.

Primăria Sectorului 1 a redus numărul de posturi

Administrația locală a aprobat și un amplu proces de reorganizare instituțională, în conformitate cu prevederile Guvernului privind numărul de posturi din administrația publică locală. Măsura a fost adoptată prin trei hotărâri distincte și urmărește eficientizarea activității, reducerea aparatului administrativ și fluidizarea fluxurilor între instituții.

În urma reorganizării, o parte din atribuții și personal sunt redistribuite în domenii precum evidența persoanelor, parcări, fondul imobiliar, protecția animalelor și relația cu asociațiile de proprietari. DGASPC Sector 1 își actualizează structura pentru serviciile destinate copiilor, vârstnicilor, persoanelor cu dizabilități și familiilor aflate în dificultate, iar Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului își reconfigurează activitatea în zona piețelor și a clădirilor publice.

Autoritățile locale precizează că unul dintre obiectivele reorganizării este menținerea sau îmbunătățirea eficienței serviciilor publice. În acest context, modificări au fost operate și la nivelul Poliției Locale, unde au fost reduse posturile din zona personalului suport, fără a afecta numărul polițiștilor din teren.

Program de 2 milioane de lei pentru prevenirea adicțiilor

Totodată, Sectorul 1 va finanța un program local de prevenire a adicțiilor, cu un buget total de 2 milioane de lei, structurat pe mai multe direcții: prevenție și cercetare, prevenție în familie și comunitate, intervenție timpurie, sprijin pentru familii și coordonare și monitorizare.

Cele mai mari alocări bugetare sunt de câte 650.000 de lei pentru prevenție și cercetare, respectiv prevenție în familie și comunitate. Alte sume sunt destinate intervenției timpurii, sprijinului pentru familii și componentelor de monitorizare și comunicare publică.

Programul prevede, printre altele, 3.000 de respondenți chestionați, 8 focus-grupuri, 15 unități școlare implicate, 8 campanii de prevenire, precum și sute de beneficiari direcți în activități de consiliere și intervenție.

DGASPC Sector 1 va gestiona implementarea operațională a programului, iar coordonarea revine viceprimarului Sectorului 1, cu raportarea finală programată pentru decembrie 2026.

Finanțări pentru ONG-uri în valoare de 8 milioane de lei

Nu mai puțin de 8 milioane de lei au decis consilierii locali ai Sectorului 1 să aloce, anul acesta, pentru finanțarea proiectelor propuse de ONG-uri. Vor putea fi finanțate proiecte educaționale, sociale, de mediu, sportive, pentru tineret și vizând apartenența la cartier.

Sectorul 1 deschide în 2026 finanțările pentru organizații neguvernamentale, în baza Legii nr. 350/2005 și OG nr. 51/1998, cu un buget total împărțit pe domenii educaționale, sociale și culturale, fiecare proiect putând primi până la 180.000 lei.

Se vor finanța inclusiv proiecte culturale din zona artelor spectacolului, arte vizuale, educație prin cultură și patrimoniu, selecția urmând să se facă prin procedură publică.

Piețe volante la Academia de Științe Agricole și Silvice

Un alt proiect aprobat vizează dezvoltarea de piețe volante, târguri de producători locali și spații verzi pe terenurile Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”(ASAS), printr-un parteneriat pe cinci ani cu posibilitate de prelungire.

Protocolul prevede amenajarea de alei pietonale și spații destinate activităților comunitare și recreative în parcul ASAS din Bulevardul Mărăști nr. 61, amplasarea de căsuțe tematice, mobilier urban și alte facilități necesare promovării producătorilor locali și un spațiu agro-urban pentru promovarea produselor românești.

Protest în Piaţa Victoriei-Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:48

Protest în Piaţa Victoriei-Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi

Protest în Piaţa Victoriei- Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor. Liderul instigatorilor...

Protest în Piaţa Victoriei-Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi
Alertele de dronă și realitatea din Capitală. Cât de pregătit este Bucureștiul pentru o situație de urgență?
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:40

Alertele de dronă și realitatea din Capitală. Cât de pregătit este Bucureștiul pentru o situație de urgență?

Dronele, tot mai aproape de interiorul țării Pe 8 septembrie, o dronă a pătruns în spațiul aerian al României dinspre Republica Moldova....

Alertele de dronă și realitatea din Capitală. Cât de pregătit este Bucureștiul pentru o situație de urgență?
Colegiul Medicilor şi CNAS au agreat decontarea vaccinului gripal şi pentru persoanele neasigurate
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:40

Colegiul Medicilor şi CNAS au agreat decontarea vaccinului gripal şi pentru persoanele neasigurate

Colegiul Medicilor şi CNAS au agreat decontarea vaccinului gripal şi pentru persoanele neasigurate, ca program profilactic. Colegiul Medicilor din...

Colegiul Medicilor şi CNAS au agreat decontarea vaccinului gripal şi pentru persoanele neasigurate
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:28

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi la secţiile de...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:59

Produsele de igienă feminină, tot mai scumpe. Ce înseamnă „sărăcia menstruală”

La nivel mondial, aproximativ 1,8 miliarde de persoane au menstruație în fiecare lună. Pentru milioane dintre acestea, accesul la produse...

Produsele de igienă feminină, tot mai scumpe. Ce înseamnă „sărăcia menstruală”
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:55

Zilele Bucureștiului 2026: 45 de evenimente și un oraș de redescoperit

Bucureștiul împlinește 567 de ani de la prima atestare documentară. Aniversarea este marcată, pe 19 și 20 septembrie, printr-un weekend cu...

Zilele Bucureștiului 2026: 45 de evenimente și un oraș de redescoperit
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:28

Sector 4: Licitaţie pentru 20 – 30 de terminale de plată a impozitelor, taxelor şi amenzilor

Sector 4: Licitaţie pentru 20 – 30 de terminale de plată a impozitelor, taxelor şi amenzilor Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale...

Sector 4: Licitaţie pentru 20 – 30 de terminale de plată a impozitelor, taxelor şi amenzilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:23

Triunghiul muzeelor, sâmbătă și duminică- ateliere pentru copii, pe Kiseleff!

Triunghiul muzeelor, sâmbătă și duminică- ateliere pentru copii, pe Kiseleff! Primarul General Ciprian Ciucu a oferit mai multe detalii:...

Triunghiul muzeelor, sâmbătă și duminică- ateliere pentru copii, pe Kiseleff!