Ascultă Radio București FM Live

Contractele SAFE, semnate zilele acestea; capabilităţile – livrate într-un an

Contractele SAFE, semnate zilele acestea; capabilităţile – livrate într-un an

Articol de arionmihaela, 29 mai 2026, 16:39

Contractele SAFE, semnate zilele acestea; capabilităţile – livrate într-un an, declară Preşedintele Nicuşor Dan.

Contractele din cadrul SAFE  vizează dotarea cu capabilităţi antiaeriene.

Echipamentele respective urmează să fie livrate într-un an sau doi, a arătat preşedintele într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care a avut ca temă drona din Rusia căzută la Galaţi.

Preşedintele a menţionat că secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost de acord ca în România să ajungă cât mai repede echipamentele necesare, în baza unor acorduri bilaterale şi la nivelul Alianţei.

‘Până când aceste echipamente vor fi livrate, avem acorduri şi bilaterale, şi în cadrul NATO cu parteneri pentru echipamente care să fie prezente în România. Unele au venit, altele urmează să vină. În discuţia pe care am avut-o cu secretarul general NATO, am insistat pentru urgentare şi a fost absolut de acord ca aceste echipamente să ajungă cât mai repede în România’, a spus preşedintele.

În cadrul şedinţei CSAT, a adăugat şeful statului, a fost abordată şi chestiunea apărării civile, apreciind că reacţia autorităţilor a fost una foarte rapidă.

‘Reacţia pe zona de apărare civilă de azi-noapte a fost una foarte rapidă şi domnul ministru de Interne ne-a prezentat măsurile care au fost deja luate pentru toată zona potenţial afectată – sporire de număr de oameni şi toate celelalte măsuri, deci pe zona aceasta suntem pregătiţi’, a mai spus el.

Etichete:
100% grad de ocupare şi peste 210.000 de turişti pe litoral, în weekendul de Ziua Marinei şi Sfânta Maria
Actualitate duminică, 16 august 2026, 16:29

100% grad de ocupare şi peste 210.000 de turişti pe litoral, în weekendul de Ziua Marinei şi Sfânta Maria

Datele centralizate provenite de la principalii tur-operatori specializaţi în vânzarea de litoral românesc şi de la companiile hoteliere şi...

100% grad de ocupare şi peste 210.000 de turişti pe litoral, în weekendul de Ziua Marinei şi Sfânta Maria
Valul de caniculă se extinde mâine
Actualitate duminică, 16 august 2026, 16:11

Valul de caniculă se extinde mâine

În aceste zone temperaturile vor fi deosebit de ridicate iar maximele vor atinge valori cuprinse între 33 şi 37 de grade. Meteorologii...

Valul de caniculă se extinde mâine
ELCEN anunţă oprirea temporară a CET Grozăveşti din cauza unor lucrări Apa Nova
Actualitate duminică, 16 august 2026, 15:08

ELCEN anunţă oprirea temporară a CET Grozăveşti din cauza unor lucrări Apa Nova

ELCEN anunță că a programat manevrele pe timpul nopții pentru a minimiza impactul asupra populației din zonă. ”Cauza întreruperii: Apa Nova...

ELCEN anunţă oprirea temporară a CET Grozăveşti din cauza unor lucrări Apa Nova
Un turist din Târgu Mureş a murit după ce a căzut într-o râpă în Munţii Făgăraş
Actualitate duminică, 16 august 2026, 14:36

Un turist din Târgu Mureş a murit după ce a căzut într-o râpă în Munţii Făgăraş

„Astăzi, 16 august, poliţiştii şi salvamontiştii din Argeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe un traseu montan din judeţul...

Un turist din Târgu Mureş a murit după ce a căzut într-o râpă în Munţii Făgăraş
Actualitate duminică, 16 august 2026, 08:05

Dronă doborâtă lângă Galați. A fost alertă în această dimineață

Încă o drona a fost doborâtă după ce a intrat în spațiul aerian la României. Aparatul de zbor, fără pilot, a fost distrus de un avion F-18...

Dronă doborâtă lângă Galați. A fost alertă în această dimineață
Actualitate duminică, 16 august 2026, 07:52

Vreme călduroasă, la București

Se întorc zilele mai călduroase! Cer senin și vânt slab astăzi, la București. Temperatura maximă va fi de 30…31 de...

Vreme călduroasă, la București
Actualitate sâmbătă, 15 august 2026, 19:00

Acciza la motorină scade cu 20%

Măsura a fost adoptată în baza mecanismului instituit recent și vine în contextul creșterii semnificative a cotațiilor internaționale și a...

Acciza la motorină scade cu 20%
Actualitate sâmbătă, 15 august 2026, 17:42

Vremea va fi frumoasă, duminică, în Capitală!

Duminică, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi senin și vântul în general slab, în București. Potrivit meteorologilor, temperatura maximă va fi...

Vremea va fi frumoasă, duminică, în Capitală!