Campania de testare gratuită a glicemiei în Bucureşti, prelungită
Articol de arionmihaela, 22 mai 2026, 15:34
Campania de testare gratuită a glicemiei in Bucureşti, prelungita, transmite Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
În perioada 18-22 mai 2026, campania a demonstrat cât de important este accesul facil la servicii medicale preventive şi cât de mare este nevoia de evaluări simple, realizate la timp.
Campania va continua şi în intervalul 25-29 mai 2026.
Totodată, programul de testare a fost extins.
Echipele medicale vor fi prezente de luni până vineri, între orele 07:00 şi 09:30, în cele 14 puncte de testare amenajate în zone intens circulate din sectoarele 1, 2 şi 3 ale Capitalei.
Rezultatele preliminare ale campaniei evidenţiază importanţa prevenţiei şi a controalelor periodice:
– 2.413 teste efectuate în primele 5 zile.
– vârsta medie a participanţilor: aproximativ 55 de ani.
– 65,5% dintre persoanele testate sunt femei.
– peste 80% dintre beneficiari au domiciliul în Bucureşti.
– 20% dintre persoanele testate au primit recomandarea de a fi evaluate prin medicul de familie.
– aproape 20 de persoane au fost îndrumate către unităţi de primiri urgenţe pentru investigaţii suplimentare.
Campania este organizată de ASSMB în parteneriat cu Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic Colţea, Spitalul Clinic ‘Sfânta Maria’ şi Spitalul Clinic ‘Nicolae Malaxa’, cu sprijinul Sterileco SRL.
Testările sunt realizate în condiţii de maximă siguranţă de către personal medical calificat din cadrul spitalelor partenere şi al Reţelei de Medicină Şcolară ASSMB.
Cele 14 puncte de testare gratuită sunt amplasate în următoarele locaţii
– SECTORUL 1:
– Spitalul Clinic ‘Sf. Maria’ (în faţa unităţii sanitare)
– Metrou Piaţa Romană
– Metrou Piaţa Victoriei
– Piaţa Matache
– Metrou Aurel Vlaicu
– SECTORUL 2:
– Metrou Piaţa Obor
– Metrou Ştefan cel Mare
– SECTORUL 3:
– Magazinul Unirea (ieşirea de la metrou – M2)
– Piaţa Universităţii (laterala Spitalului Colţea)
– Metrou Nicolae Teclu
– Metrou Mihai Bravu
– Metrou Piaţa Muncii
– Metrou Nicolae Grigorescu
– Metrou Dristor.
ASSMB reaminteşte că monitorizarea constantă a stării de sănătate şi accesul la screeninguri preventive pot contribui decisiv la depistarea timpurie a unor afecţiuni şi la prevenirea complicaţiilor.