Ascultă Radio București FM Live

Explozia din Rahova: Patru persoane fizice și trei persoane juridice, urmărite penal

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a anunţat că, până la acest moment, în dosarul exploziei din Rahova 176 de persoane fizice sau juridice au formulat pretenţii în calitate de părţi vătămate iar anchetatorii au instituit sechestru asigurător pe bunurile inculpaţilor şi firmelor cercetate până la concurenţa sumei de 55 de milioane de euro.

Explozia din Rahova: Patru persoane fizice și trei persoane juridice, urmărite penal
Foto: Primăria Sectorului 6

Articol de bucurestifm, 20 mai 2026, 19:17

Parchetul anunţă că, în ultimele luni, a desfăşurat un complex de activităţi procesuale şi de cercetare în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii exploziei din Rahova, în octombrie 2025, a lanţului cauzal şi a persoanelor care pot răspunde penal şi civil.

Astfel, urmărirea penală se efectuează în prezent faţă de patru persoane fizice, din care trei sub măsura preventivă a controlului judiciar, precum şi faţă de trei persoane juridice, din care una sub măsura preventivă a interzicerii desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.

În cadrul anchetei au fost dispuse şi se află în derulare mai multe expertize:

* expertiză criminalistică privind stabilirea mecanismului de producere şi desfăşurare a exploziei, a cauzelor care au determinat deflagraţia, a naturii materialului explozibil şi a factorilor favorizanţi care au contribuit la producerea evenimentului, cu termen de finalizare 01.08.2026;

* expertiză tehnică judiciară în domeniul electroenergetic privind verificarea conformităţii reţelei electrice din zona afectată, stabilirea existenţei unui eventual defect electric şi evaluarea contribuţiei acestuia la afectarea conductei de gaz şi la producerea exploziei, cu termen de finalizare 01.06.2026;

* expertiză tehnică judiciară în domeniul gazelor privind identificarea sursei scurgerii şi acumulării de gaze, verificarea conformităţii instalaţiilor şi stabilirea rolului acestora în producerea exploziei, cu termen de finalizare 01.08.2026.

Totodată, până la acest moment, pentru prejudiciile materiale sau morale suferite, au fost formulate pretenţii civile de un număr de 176 de persoane fizice sau juridice, 167 dintre acestea fiind audiate în calitate de persoane vătămate ori părţi civile.

Faţă de numărul mare de persoane vătămate şi părţi civile, în vederea desfăşurării cu celeritate a procesului penal, s-a dispus desemnarea a patru reprezentanţi comuni, avocaţi din oficiu, pentru 172 de persoane vătămate sau părţi civile, prin care acestea din urmă îşi pot exercita drepturile procesuale.

De asemenea, au fost introduse, în calitate de părţi responsabile civilmente, două persoane juridice, în scopul reparării prejudiciului în întregime, în solidar cu inculpaţii persoane fizice, în măsura în care aceştia din urmă vor fi găsiţi vinovaţi.

Totodată, în vederea garantării reparării pagubei, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanelor fizice şi juridice cercetate, până la concurenţa sumelor de 53.427.296 euro şi 10.476.212 lei.

Măsurile asigurătorii au fost puse efectiv în executare prin indisponibilizarea a 21 imobile şi 4 autoturisme, bunuri a căror valoare estimată este de natură să asigure garantarea reparării prejudiciilor suferite.

În luna ianuarie, Parchetul a extins urmărirea penală în acest caz faţă de compania Reţele Electrice România, operatorul de distribuţie a energiei electrice din zonă, şi faţă de un agent de intervenţie de la Distrigaz.

Trei persoane – un angajat al Distrigaz şi doi angajaţi ai firmei Amproperty Construct SRL din Bucureşti – au fost inculpate pentru distrugere din culpă.

În cazul Amproperty Construct SRL, firmă autorizată de ANRE pentru execuţia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, procurorii au solicitat în instanţă interzicerea desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.

În dimineaţa zilei de 17 octombrie 2025, la scara 2 a blocului 32 din str. Vicina nr. 3, sector 5, a avut loc o explozie, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea a şapte persoane şi distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui număr de 54 de apartamente, precum şi distrugerea sau degradarea unui număr de 36 de autoturisme.

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 19:13

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2

Consilierii locali din sectorul 2 au fost convocați luni, 12 octombrie, în ședință extraordinară, pentru a vota cele 6 proiecte de hotărâre...

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2
La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:32

La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat

Autobuzele liniei de noapte N106 vor circula pe un traseu deviat, începând din noaptea de luni spre marţi, până pe 17 octombrie. Sunt...

La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat
PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:19

PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!

 Șantier închis, la Podul Constanța! Primăria Capitalei anunță că a finalizat lucrările la modernizarea liniilor de tramvai din zonă și a...

PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!
Plăti online, la toate terminalele din România
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:01

Plăti online, la toate terminalele din România

Mastercard va asigura continuitatea plăților în Europa, inclusiv în cazul penelor de curent sau al întreruperilor de rețea. Astfel, din 2027,...

Plăti online, la toate terminalele din România
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 17:39

Alexander Zverev încheie anul 2026 pe primul loc în lume!

Odată cu încheierea sezonului lui Jannik Sinner şi înfrângerea lui Carlos Alcaraz în runda a treia a turneului Shanghai Masters 1000, germanul...

Alexander Zverev încheie anul 2026 pe primul loc în lume!
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 17:22

Târgul Artisan Food Market, în perioada 16-18 octombrie, la Biblioteca Naţională a României

Ediţia a XIII-a a târgului Artisan Food Market, va reuni 105 expozanţi, de trei ori mai mulţi decât la ediţiile anterioare, şi va aduce în...

Târgul Artisan Food Market, în perioada 16-18 octombrie, la Biblioteca Naţională a României
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 16:59

Număr record de spectatori, la Spotlight Festival

Peste 320.000 de oameni au venit în weekend, la cea de-a 10-a ediție a festivalului Spotlight!  Timp de 3 seri, CaleaVictoriei a fost...

Număr record de spectatori, la Spotlight Festival
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 16:49

Adăposturi pentru victimele violenței în București

Cazurile recente de femicid readuc în atenție o întrebare la care avem nevoie de răspunsuri clare: ce ajutor există pentru femeile care decid...

Adăposturi pentru victimele violenței în București