Marian Vanghelie, trimis în judecată de DNA în dosarul „Economatul 2”
Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), alături de alte 30 de persoane fizice și juridice, într-un dosar care vizează achiziții publice la prețuri supraevaluate realizate prin S.C. Economat Sector 5 S.R.L., în perioada 2018–2020.
Potrivit anchetatorilor, valoarea totală a prejudiciului cauzat instituțiilor publice din Sectorul 5 se ridică la 120.479.520,47 lei.
În cazul lui Marian Vanghelie, procurorii susțin că acesta ar fi obținut foloase necuvenite de aproximativ 100 de milioane de lei (circa 20 de milioane de euro).
DNA îl acuză pe fostul edil de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
În același dosar este vizat și fratele său, Paul Vanghelie, administrator al unei societăți comerciale, pentru aceleași fapte.
Anchetatorii susțin că, între 2018 și 2020, un grup infracțional ar fi derulat achiziții de bunuri la prețuri mult supraevaluate, prin firme controlate de membrii rețelei.
Produsele vizate ar fi inclus articole alimentare și nealimentare, precum produse de curățenie, papetărie, echipamente de protecție și alte bunuri de uz administrativ.
Potrivit procurorilor, bunurile ar fi fost achiziționate inițial la prețuri de piață, apoi revândute către S.C. Economat Sector 5 S.R.L. la valori mult mai mari, uneori chiar de 9 până la 31 de ori mai ridicate decât prețul real.