Românii muncesc printre cele mai multe ore din Uniunea Europeană (Eurostat)
Românii muncesc printre cele mai multe ore din Uniunea Europeană, arată datele biroului de statistică Eurostat.
Articol de bucurestifm, 13 aprilie 2026, 14:38
Astfel, în ţara noastră se lucrează săptămânal aproape 40 de ore, în timp ce media europeană este de 36-37 de ore.
Cu toate acestea, salariul nu reflectă această stare de fapt, în condiţiile în care aceleaşi date europene arată că România are printre cele mai ieftine pieţe din blocul comunitar. Un angajat de la noi este plătit în medie cu 13,6 euro pe oră, sumă în care sunt incluse cheltuielile cu salariile şi contribuţiile sociale.
Doar vecinii bulgari se află mai jos decât românii, cu o plată medie de 12 euro pe oră.
În schimb, cel mai ridicat nivel al costurilor cu forţa de muncă se află în Luxemburg, unde se plătesc 56,8 euro pe oră, urmează Danemarca 51,7 euro şi Olanda 47,9 euro.
În România, datele arată că anul acesta a crescut cu peste 20% cererea de locuri de muncă. Potrivit Institutului Naţional de Statistică în ianuarie 2026 câştigul salarial mediu brut a fost în România de 9.220 de lei.