Ascultă Radio București FM Live

Finanţele şi avocaţii evaluează condiţiile unui apel în cazul Pfizer; se încearcă şi o negociere cu compania

Finanţele şi avocaţii evaluează condiţiile unui apel în cazul Pfizer; se încearcă şi o negociere cu compania
Foto: arhiva

Articol de arionmihaela, 3 aprilie 2026, 17:01

Ministerul de Finanţe evaluează în acest moment ce are de făcut în privinţa cazului Pfizer, împreună cu avocaţii, atât cei din ţară, cât şi cu echipa de avocaţi comună cu statul polonez, dacă e cazul, şi care sunt condiţiile unui apel cu şanse, iar în acelaşi timp se încearcă o negociere cu compania, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.

Ea a precizat că până vineri dimineaţă, decizia în acest caz nu fusese transmisă prin executori statului român.

‘Deocamdată se evaluează decizia, se evaluează oportunitatea momentului unui apel. Deocamdată, atenţie, decizia a fost comunicată în presă, dar nu a fost transmisă încă, sau cel puţin până în dimineaţa aceasta, nu fusese transmisă prin executori judecători statului român, iar termenul de depunere a apelului curge din momentul acestei notificări oficiale. (…) A fost comunicatul de presă, desigur, dacă vreţi, echivalentul minutei, dar comunicarea oficială nu a fost făcută. Nu este, nu o luaţi ca pe o ezitare, luaţi-o ca pe o evaluare, împreună cu avocaţii’, a explicat Dogioiu.

Joi, premierul Ilie Bolojan a anunţat că autorităţile vor contacta compania Pfizer, cu care vor începe o negociere, apreciind că unele ‘decizii negândite se întorc împotrivă într-un timp mai lung sau mai scurt’.

Miercuri, un tribunal din Bruxelles a condamnat, în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro şi, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanţei, a transmis AFP.

”O scrisoare pierdută”, în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul Act
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 16:20

”O scrisoare pierdută”, în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul Act

Luni și marți, 6 și 7 aprilie de la ora 19:30, la Teatrul ACT se joacă noul spectacol ”O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, în regia...

”O scrisoare pierdută”, în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul Act
Guvernul a aprobat OUG care completează cadrul legal pentru stabilirea ariilor naturale protejate
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 16:01

Guvernul a aprobat OUG care completează cadrul legal pentru stabilirea ariilor naturale protejate

Guvernul a aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru a completa cadrul legal necesar pentru stabilirea concretă a ariilor naturale...

Guvernul a aprobat OUG care completează cadrul legal pentru stabilirea ariilor naturale protejate
Guvernul a aprobat ordonanţa privind reducerea temporară a accizei la motorină
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 15:55

Guvernul a aprobat ordonanţa privind reducerea temporară a accizei la motorină

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că Executivul a adoptat actul normativ privind reducerea temporară a nivelului...

Guvernul a aprobat ordonanţa privind reducerea temporară a accizei la motorină
Predoiu: Misiunea Jandarmeriei este în beneficiul cetăţenilor, pentru liniştea comunităţilor
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 15:53

Predoiu: Misiunea Jandarmeriei este în beneficiul cetăţenilor, pentru liniştea comunităţilor

Jandarmeria Română este o instituţie fundamentală a statului, iar misiunea ei este, în ultimă instanţă, în beneficiul cetăţenilor, pentru...

Predoiu: Misiunea Jandarmeriei este în beneficiul cetăţenilor, pentru liniştea comunităţilor
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 15:28

Municipalitatea a început să demonteze de pe domeniul public stâlpii de iluminat scoşi din uz

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a început să demonteze de pe domeniul public stâlpii de iluminat scoşi din uz de zeci de ani şi...

Municipalitatea a început să demonteze de pe domeniul public stâlpii de iluminat scoşi din uz
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 15:25

Forţe integrate ale Poliţiei şi Jandarmeriei, prezente la pelerinajul de Florii din Bucureşti

Poliţiştii şi jandarmii vor acţiona în sistem integrat, în perioada sărbătorii Paştelui Catolic şi a Floriilor Ortodoxe, pentru a asigura...

Forţe integrate ale Poliţiei şi Jandarmeriei, prezente la pelerinajul de Florii din Bucureşti
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 15:23

Ciucu: Arena Naţională nu este bine administrată; pierderi de 20 de milioane de lei pe an

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat  la dezbaterea privind administrarea Arenei Naţionale, că aceasta nu este utilizată la...

Ciucu: Arena Naţională nu este bine administrată; pierderi de 20 de milioane de lei pe an
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 13:53

Ateliere, spectacole şi experienţe interactive la târgul de Paşte ‘Easter Wonderland’ în Parcul IOR

Ateliere, spectacole şi experienţe interactive se regăsesc în programul târgului de Paşte ‘Easter Wonderland’, organizat de...

Ateliere, spectacole şi experienţe interactive la târgul de Paşte ‘Easter Wonderland’ în Parcul IOR