Acţiune de donare de sânge, la Ministerul Sănătăţii
Articol de arionmihaela, 3 aprilie 2026, 13:31
O acţiune de donare de sânge în cadrul campaniei “Avem acelaşi sânge” are loc la Ministerul Sănătăţii, a anunţat ministrul Alexandru Rogobete.
‘Ministerul Sănătăţii (…) devine astăzi şi spaţiul în care oamenii aleg să se implice personal, direct, pentru pacienţi. Sala în care, de obicei, se iau decizii importante pentru sănătatea românilor se transformă astăzi într-un loc al unui gest simplu, dar esenţial: donarea de sânge, în cadrul campaniei ‘Avem acelaşi sânge’. Este mai mult decât o acţiune simbolică. Este o formă de implicare dusă până la capăt. Oameni care, dincolo de roluri, funcţii sau responsabilităţi administrative, aleg să fie parte din răspuns, nu doar din organizare’, a scris Alexandru Rogobete pe Facebook.
Potrivit acestuia, peste 6.000 de oameni au donat deja în cadrul acestei campanii.
‘Este dovada clară că solidaritatea adevărată nu rămâne la nivel de mesaj, ci se transformă în gesturi concrete, repetate, care pot salva vieţi. Mulţumesc tuturor celor care, zi de zi, se gândesc la binele celor aflaţi în suferinţă şi şi-au unit eforturile în acest demers. Mulţumesc echipelor centrelor de transfuzie, pentru profesionalismul lor şi pentru că fac posibil ca aceste acţiuni să se desfăşoare în siguranţă. Mulţumesc colegilor din minister, de la Ambulanţă şi din Direcţiile de Sănătate Publică, pentru că duc mai departe mesajul despre importanţa donării de sânge şi îl transformă în mobilizare reală’, a subliniat ministrul.
foto- https://www.facebook.com/rogobete.alex