Guvernul reduce acciza la motorină cu 30 de bani pe litru
Articol de bucurestifm, 2 aprilie 2026, 16:09
Guvernul urmează să aprobe o reducere a accizei la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură stabilită de grupul de lucru constituit la nivel guvernamental pentru gestionarea crizei carburanților, în urma consultărilor cu operatorii din piață.
Potrivit autorităților, decizia va fi implementată printr-o ordonanță de urgență, ce ar putea fi adoptată într-o ședință extraordinară a Executivului, cel mai probabil vineri. În paralel, va fi permisă doar o actualizare zilnică a prețurilor la pompă, pentru a asigura stabilitate și predictibilitate pe piață.
Guvernul a precizat că soluția aleasă a fost influențată de limitările bugetare, dar și de necesitatea evitării unor distorsiuni în aprovizionarea cu carburanți. Fondurile necesare pentru aplicarea măsurii vor proveni din veniturile suplimentare din TVA generate de creșterea prețurilor la carburanți, din supraimpozitarea profiturilor obținute din exploatarea țițeiului românesc, precum și din bugetul de stat.
Măsura vine în completarea prevederilor incluse în Ordonanța nr. 19/2026, care a contribuit deja la reducerea prețului motorinei în mai multe benzinării. Autoritățile anunță că impactul acestor măsuri va fi monitorizat periodic, pentru a decide dacă sunt necesare ajustări ulterioare.
Din grupul de lucru care a stabilit aceste măsuri fac parte premierul Ilie Bolojan, vicepremierii Marian Neacșu și Tanczos Barna, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ministrul Energiei Bogdan Ivan și ministrul Economiei Irineu Darău.