La noapte, trecem la ora de vară
Articol de Alina Neagu, 28 martie 2026, 14:52
România va trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de vară.
Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că ora 03.00 va deveni ora 04.00.
Măsura se aplică anual în ultimul weekend din luna martie, în majoritatea statelor Uniunii Europene, pentru o utilizare mai eficientă a luminii naturale și pentru a reduce consumul de energie.
La nivel european au existat, în ultimii ani, intenții de a se renunța la schimbarea orei, însă demersurile nu au progresat.
Se va reveni la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ceasurile vor fi date înapoi cu o oră.
Sursa: RADOR