Ora Pământului 2026: 25.000 de copii din Cantus Mundi cântă în România și Republica Moldova
Articol de arionmihaela, 25 martie 2026, 10:12
Un număr record de 25.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi vor participa sâmbătă, 28 martie 2026, la evenimentele organizate cu ocazia Orei Pământului. Ediția din acest an marchează și 10 ani de la prima participare a programului în cadrul acestui demers internațional dedicat protejării planetei.
De la ora 20:30, copiii, alături de dirijori, profesori de muzică, părinți și prieteni, vor susține sute de concerte și recitaluri simultane în toate cele 41 de județe ale României, în București și în Republica Moldova. În mod simbolic, luminile vor fi stinse pentru o oră, iar aparatele electrice vor fi deconectate, în semn de solidaritate cu planeta și împotriva risipei.
Potrivit organizatorilor, repertoriile recitalurilor fac parte din culegerea „Cantus Mundi pentru Ora Pământului”, distribuită gratuit anul acesta către 682 de coruri din România și Republica Moldova. Proiectul include și un important demers de accesibilizare: prin parteneriatul cu Fundația CODA Farmecul Tăcerii, muzica devine accesibilă și copiilor cu deficiențe de auz, prin traducerea versurilor în limba semnelor române. În 2026, aproximativ 2.000 de copii din grădinițe și școli pentru hipoacuzici se alătură evenimentului.
La București, Ora Pământului va fi marcată prin două recitaluri de amploare organizate la Opera Comică pentru Copii, unde sunt așteptați peste 900 de copii și tineri. Din cauza numărului mare de participanți, organizatorii au programat două momente consecutive, la 17:30 și 20:30.
Cele mai mari participări sunt anunțate în Maramureș, unde peste 5.000 de copii vor cânta pentru Ora Pământului, dintre care peste 3.800 în Baia Mare. Evenimente importante sunt programate și la Sibiu, cu peste 900 de copii, în Brăila și Galați, cu peste 1.600 de participanți în fiecare județ, dar și în Suceava, unde sunt așteptați aproximativ 1.000 de copii.