Ziua Mondială a Apei la Antipa
Articol de arionmihaela, 20 martie 2026, 13:08
Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’, împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia de Mediu – Serviciul Ecologie Urbană şi Administraţia Naţională ‘Apele Române’, organizează în data de 20 martie 2026 cea de-a IV-a ediţie a proiectului ‘Ziua Apei’, dedicat celebrării Zilei Mondiale a Apei.
Proiectul îşi propune să contribuie la formarea unor comportamente responsabile faţă de mediul înconjurător, prin implicarea copiilor şi a tinerilor în activităţi educative care evidenţiază importanţa apei pentru viaţă. Totodată, iniţiativa urmăreşte să aducă în atenţie necesitatea protejării resurselor de apă şi rolul important pe care femeile îl au în gestionarea acestora la nivel global.
Cu acest prilej, Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’ îi invită pe vizitatori să participe la o serie de activităţi educative şi interactive dedicate apei şi protejării mediului.
Programul activităţilor cuprinde:
– 10:00 – 17:00 – Vizitarea gratuită a expoziţiei permanente a muzeului;
– 10:00 – 17:00 – ‘AquaQUEST’ – un treasure hunt special în cadrul căruia participanţii sunt invitaţi să exploreze muzeul şi să descopere, pas cu pas, informaţii despre importanţa apei pentru viaţă şi despre necesitatea protejării mediului, într-o experienţă interactivă şi educativă;
– 11:00 şi 12:30 – ‘Apa, vehicolul vieţii’ – ateliere de mediu susţinute de echipa de proiect a Serviciului Ecologie Urbană;
-14:00 şi 15:00 – Ateliere tematice dedicate Zilei Mondiale a Apei, susţinute de specialişti ai Administraţiei Naţionale ‘Apele Române’.
Participarea la ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi: www.antipa.ro.
foto- https://www.facebook.com/muzeulantipa