Restricții de circulație duminică, pentru Semimaratonul București 2026
Articol de bucurestifm, 19 martie 2026, 12:31
Brigada Rutieră a Capitalei anunță restricții de circulație duminică, 21 martie 2026, pentru buna desfășurare a Legal Half-Maraton 2026. Măsurile vor fi aplicate pe traseul oficial al competiției, între orele 07:00 și 13:45.
Traseul semimaratonului
Participanții vor parcurge un traseu ce include principalele artere ale centrului Capitalei:
- Bulevardul Unirii (Tribunalul București – Piața Unirii), cu întoarcere la 180 de grade fără afectarea traficului în intersecții;
- Bulevardul Unirii – Biblioteca Națională – Bulevardul Mircea Vodă, cu întoarcere la Pasajul Mărășești;
- Bulevardul Unirii – Piața Alba Iulia – Bulevardul Decebal – Strada Delea Nouă – întoarcere pe Bulevardul Decebal, cu finish în fața Tribunalului București.
În paralel, între 12:00 și 13:00, va avea loc Cursa Copiilor pe segmentul Bulevardul Unirii, între Piața Unirii și Strada Traian, iar festivitatea de premiere este programată între 13:00 și 14:00, în fața Tribunalului București.
Recomandări pentru șoferi
Poliția Rutieră recomandă conducătorilor auto:
- să folosească mijloacele de transport în comun;
- să evite zona traseului semimaratonului;
- să respecte indicațiile polițiștilor și semnalele rutiere temporare;
- să evite claxonarea abuzivă și orice comportament care poate pune în pericol siguranța participanților și a celorlalți șoferi.
Autoritățile atrag atenția că restricțiile se vor aplica pe străzile care acced la traseul competiției, pentru a permite desfășurarea în siguranță a evenimentului sportiv și pentru protejarea participanților.