Patru persoane dintr-o fotografie devin personaje într-un one woman show
Articol de andreiabarsanbfm, 12 martie 2026, 08:46
Pe 14 martie, revine pe scena de la POINT un spectacol cu un titlu provocator. E scris așa, ”F#*k Nikon!” Dar nu ai cum să folosești un cuvânt blând când spui povestea unui gest monstrous.
Ce se întâmplă când familia, locul cel mai sigur din lume, devine cel mai periculos? Cine te poate ajuta, cine ce poate proteja?
Sunt o mulțime de întrebări cu care pleci din sala de spectacol, în tăcere. În tăcerea care se așterne la final, pe care nu vrei să o spargi cu aplauze, deși actrița le merită din plin, Le merită pentru interpretare, pentru performanța de a aduce în fața publicului patru personaje de vârste diferite cu treceri rapine de la unul la celălalt și cu foarte puține elemente exterioare care să susțină acțiunea. Fără schimări de decor, fără ținute distincte. Actrița are un singur instrument versatilitatea corpului și a vocii. Fără a părăsi cușca sa, spațiul imaginat de scenografa Alexandra Constantin, în cele 60 de minuteIuli Verdeș este fata de 17 ani, sora, mama și copila de 5 ani. Și toate aceste transformări live sunt la doar doi metri de spectator.
Cele patru personaje feminine i-au fost inspirare dramaturgului Gabriel Pintilei de o fotografie. Textul a fost scris special pentru Iulia Verdeș, la solicitarea ei. Un aspect care a fost un obligo pentru regizoarea Adela Bițică, după cum a mărturisit aceasta.
Cum s-a născut această colaborare, cum s-a construit acest spectacol și mai ales despre temele sale puternice, am aflat direct de la cele două invitate ale emisiunii Spectacol@Bucuresti.Ro.
Un spectacol care pleacă de la o fotografie din anii 70, dar care este mai actual ca oricând.
https://www.facebook.com/bucurestifm/videos/1216059307180488