De ce sunt biletele la spectacolele de teatru scumpe?

Sistemul cultural din România este unul complex, fragmentat și, în multe privințe, blocat într-un model administrativ care nu a fost adaptat realităților contemporane.

Articol de Eugen Vrabie, 12 martie 2026, 15:12

Majoritatea biletelor la teatru pornesc de la 50 de lei, sumă care poate fi percepută drept prea mare. Banii din bilete acoperă de multe ori elementele de decor, recuzită și costume, care nu intră sub umbrela achizițiilor făcute din banii din subvenția de la stat.

Cum sunt finanțate instituțiile publice de cultură?

Majoritatea teatrelor de stat sunt subvenționate în proporție de 80% din buget. Restul banilor provin din vânzarea de bilete, închirierea spațiilor instituției și colaborări externe. Subvenția acoperă în mare cheltuielile de întreținere ale instituțiilor culturale și salariile angajaților și ale artiștilor. Însă, acești bani nu sunt destui pentru funcționarea completă. Nu acoperă cheltuielile pentru costume, decor, recuzită, materiale scenografice și tehnică de spectacol care presupun, în general, costuri mari. Banii pentru elementele specifice de spectacol sunt obținuți din vânzarea de bilete, de aceea prețul biletelor este mare – trebuie să acopere niște cheltuieli importante.

Elemente de recuzită și de decor trebuie achiziționate prin aceleași proceduri birocratice aplicate tuturor instituțiilor publice. Fiecare achiziție trebuie tratată ca orice achiziție importantă, adică trebuie licitată în sistemul public de achiziții publice (SEAP). Un exemplu ar fi achiziția unui măr, necesar pentru recuzita unui spectacol. Un măr costă apropximativ 70 de bani într-un supermarket, însă, pentru a respecta procedura administrativă, un teatru public a trebuit să treacă această achiziție prin șapte pagini de documente în sistemul public de achiziții publice.

De ce sunt teatrele finanțate de stat?

În România și în alte state europene, cultura este considerată un serviciu public. Instituțiile culturale publice, precum teatrele, operele sau muzeele, sunt finanțate pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la cultură. Ideea este că accesul la artă nu ar trebui să depindă exclusiv de puterea de cumpărare a publicului.

Lipsa politicilor publice și a unei legi

Multe probleme din sectorul cultural provin din lipsa unei legi a culturii. În lipsa unei legi, instituțiile culturale de stat funcționează la fel ca orice altă instituție publică, după Codul Administrativ. În realitate, activitatea culturală presupune costuri mai mari față de alte instituții administrative.

Pe lângă lipsa unei legi a culturii, lipsesc și politicile publice culturale. De aceea, de multe ori, caietele de sarcini pentru instituțiile culturale sunt identice.

Caietul de sarcini este documentul care descrie exact ce trebuie cumpărat sau realizat într-o achiziție publică. El stabilește cerințele tehnice, condițiile și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească oferta sau produsul.

Legislația actuală împarte instituțiile de spectacol în: instituții de spectacol de repertoriu (are trupă proprie), instituții de spectacol de proiect (funcționează pe curatoriat), „și alte instituții de spectacol”, care sunt hibride. Clasificarea nu e destul de vastă pentru specificul teatrelor de astăzi din România. Deci, sunt tratate la fel din punct de vedere administrativ și financiar, ceea ce nu este corect, pentru că teatrele au nevoi diferite în funcție de tipologia lor.

Sectorul cultural este împărțit în trei categorii principale. Prima categorie este reprezentată de instituțiile publice, care sunt finanțate din bani publici. Banii publici sunt subvenționați de stat sau de administrațiile locale. Din bugetul anual al țării, un procent este alocat culturii. Spre exemplu, în anul 2025, cultura a primit 1,4 miliarde de lei.

A doua categorie este teatrul comercial, aflat în zona privată. Aceste instituții funcționează, de regulă, prin societăți comerciale (SRL-uri) și își bazează existența pe vânzarea de bilete, sponsorizări și investiții private.

Mediul independent reprezintă a treia categorie, format în mare parte din organizații nonguvernamentale (ONG-uri). Acestea produc spectacole și proiecte culturale prin granturi, finanțări nerambursabile sau parteneriate, dar fără stabilitatea financiară a instituțiilor publice.

Cele trei zone coexistă, însă nu sunt tratate la fel în sistemul de finanțare. Nici nu există politici publice care să reglementeze și să definească rolul fiecăruia.

În plus, deciziile luate la nivelul direcțiilor culturale din primării sunt doar orientative. În practică, decizia finală privind finanțarea aparține primarilor sau consiliilor locale ori județene. În majoritatea cazurilor, în direcțiile culturale nu există oameni din sfera culturală sau cu o pregătire în acest sens.

De ce nu se reformează sistemul cultural?

Reforma sistemului cultural este necesară. Cultura este unul dintre domeniile administrației publice care ar avea cea mai mare nevoie de modernizare.

Totuși, schimbările sunt dificil de implementat. Reformele structurale ar presupune decizii nepopulare pe termen scurt și rezultate vizibile abia peste 10–15 ani. Din motive politice, miniștrii preferă domenii în care pot produce rezultate rapide și vizibile.

Din acest motiv, portofoliul de Ministru al Culturii este adesea evitat sau tratat ca unul secundar. Pentru a reforma sistemul cultural ar fi nevoie de instrumente legislative noi și de o viziune clară asupra rolului culturii în societate.

De ce este importantă cultura publică?

Ideea de cultură publică este o moștenire a modelului comunist, unde scopul teatrelor naționale era de a perpetua limba proprie și a culturii naționale și publice, dar și de a civiliza. Comunismul a democratizat accesul la teatru, făcându-l pentru toată lumea. Interesul lor a fost de a duce arta la om și au construit centre culturale peste tot. Înainte, teatrul era doar pentru burghezi. După căderea comunismului, niciodată nu a mai fost adresată/negociată întrebarea rolului culturii în societate.

Cultura publică are rolul de a aduna cetățenii. Arta educă, arta sensibilizează, arta civilizează, arta arată ce merge bine sau rău într-o societate. Formele de artă contribuie la dezvoltarea gândirii critice, la dialogul cultural și la consolidarea identității culturale.

Toate aceste aspecte au fost abordate în prima discuție de la Școala Spectatorului Cetățean de la Teatrul Masca. Proiectul își propune să transforme simpli consumatori ai teatrului în cetățeni bine informați despre sistemul de funcționare al sectorului cultural. Discuția a fost moderată de Catinca Drăgănescu, manager interimar al Teatrului Masca, Ștefan Livadaru, director adjunct al Teatrului Masca, și Radu Nica, fost manager interimar al Teatrului Metropolis.

Autor: Bianca Pieszczoch