Prezenţa forțelor militare suplimentare americane în România va fi supusă aprobării Parlamentului
Articol de arionmihaela, 11 martie 2026, 14:05
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a discutat în şedinţa de miercuri despre dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, o solicitare în acest sens fiind transmisă Parlamentului pentru a fi supusă aprobării.
‘Punctul al treilea al discuţiei de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România. E vorba de avioane de realimentare, (…) echipamente de monitorizare şi echipamente de comunicaţii satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu. Subliniez faptul că aceste echipamente sunt defensive şi subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis, în termeni tehnici se spune că ele sunt echipamente non-cinetice. Ele vor fi, în măsura în care Parlamentul aprobă în şedinţa care urmează să aibă loc azi, vor fi dislocate în baza Acordului de parteneriat dintre România şi Statele Unite ale Americii’, a anunţat preşedintele Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, după şedinţa CSAT.
Declaraţia în totalitate, mai jos:
“În primul rând, am discutat de situaţia din Orientul Mijlociu, am discutat dintr-o perspectivă militară, cu o expunere din partea instituţiilor responsabile despre situaţia exactă şi previziuni pe termen scurt, mediu şi lung şi am discutat, foarte important, despre situaţia românilor din zonă.
Am avut o expunere a doamnei ministru de Externe cu privire la situaţia românilor de acolo. Evident că asta este una din preocupările noastre importante.
Până la acest moment au revenit din zonă în România aproximativ 5.700 de oameni, din care cam 3.700 au fost ajutaţi într-un fel sau altul de autorităţi, printr-o muncă, pe care trebuie să o salut a oamenilor din Ministerul de Externe.
Şi am discutat de partea politică a acestui conflict.
Evident, România, împreună cu ţările europene, încearcă prin mijloace diplomatice, politice să oprească acest război care, evident, are consecinţe asupra economiei noastre şi are consecinţe asupra românilor care trăiesc în zonă, fie că sunt rezidenţi, fie că nu sunt rezidenţi, fie că au doar cetăţenia română, fie că au dublă cetăţenie.
Şi parte din acest efort diplomatic, recent, o reuniune a reprezentanţilor Uniunii cu reprezentanţii Consiliului de Cooperare al Golfului, care au condamnat atacurile iraniene asupra ţărilor din Golf.
Al doilea punct de pe ordinea de zi a vizat situaţia economică şi consecinţele economice ale războiului, creşterea preţurilor pe piaţa internaţională ale petrolului.
Aici am avut o expunere a domnului ministru al Energiei asupra situaţiei generale şi discuţii, primul ministru, ministrul Energiei, ministrul de Finanţe, asupra diferitelor scenarii la care putem să ne aşteptăm şi care va fi reacţia statului român în funcţie de aceste scenarii.
După cum ştiţi, în ceea ce priveşte gazul, nu petrolul, în ceea ce priveşte gazul, Guvernul a adoptat deja începând cu 1 aprilie o schemă de plafonare, de controlare a preţurilor, astfel încât populaţia şi companiile să nu fie afectate.
Şi punctul al treilea al discuţiei de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România.
E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spaţiul public, a unor echipamente de monitorizare şi a unor echipamente de comunicaţii satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu.
Subliniez faptul că aceste echipamente sunt defensive şi subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În termeni tehnici, se spune că ele sunt echipamente non-cinetice. Ele vor fi…
În măsura în care Parlamentul aprobă în şedinţa care urmează să aibă loc azi, ele vor fi dislocate în bază acordului de parteneriat între România şi Statele Unite şi este o colaborare a României cu Statele Unite similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte ţări NATO o fac.
Aşa cum am spus, pentru ca aceste echipamente şi aceste forţe militare să ajungă în România este nevoie de votul Parlamentului, deci în urma şedinţei CSAT, am trimis o scrisoare Parlamentului şi o să avem o dezbatere în Parlament în această după-amiază. Subliniez că e vorba de nişte echipamente care sporesc securitatea României, deci îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare, ţara lor este o ţară sigură, ba chiar mai sigură”.