Reparațiile de noapte pentru gropile din București stârnesc controverse: lucrările pot încălca legea privind liniștea publică
Articol de Mircea Apostolescu, 10 martie 2026, 14:30
Pentru a repara gropile apărute după deszăpezire, echipele Primăriei Municipiului București și cele ale unor primării de sector intervin atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, atunci când traficul este redus, iar lucrările pot fi desfășurate mai ușor.
Totuși, intervențiile din teren presupun utilizarea unor utilaje și echipamente care produc zgomot după ora 22:00, ceea ce, potrivit legislației în vigoare, poate fi încadrat ca tulburare a liniștii publice.
“Suntem din nou la lucru! Reparăm gropile apărute în asfalt după deszăpezire.
De la ora 22.00, lucrăm pe arterele pe care le avem prin Administrația Străzilor (ASB): Barbu Văcărescu, Ștefan cel Mare, Sportului, Gara Obor, Pasaj Lujerului, Splaiul Independenței.
Colegii lucrează până la ora 4.00-5.00.
Pe timp de zi am asfaltat pe: Str. Dinicu Golescu, Bd. Dacia, Șos. Chitilei, Pache Protopopescu cu Nerva Traian, Șos. Mihai Bravu, Șos. Colentina, Calea Moșilor, Str. Vasile Băcilă, Drumul Sării, Bd. Eroilor, Splaiul Unirii.
Până acum, ASB a astupat peste 1.100 de gropi. Intervențiile au fost zilnice, mai puțin în perioada cu vreme rea.
Pe lângă noi, intervin și primăriile de sector pe străzile și bulevardele pe care le au în administrare.
De ieri, am demarat programul de reparații non stop. Lucrăm zi și noapte! Ni s-au alăturat până acum Sectoarele 1, 2 și 6″, se anunța pe pagina de socializare a Municipalității, pe 4 martie.
Dacă lucrările de reparații la sistemul rutier al arterelor de circulație sunt mai lesne de executat, fără îndoială, pe timp de noapte, atunci când traficul este redus, tot pe timp de noapte bucureștenii care locuiesc în zonele respective încearcă să se odihnească, să își refacă capacitatea de muncă, de învățătură pentru a doua zi.
Însă, odihna le este tulburată de larma picamerelor folosite de către echipele de muncitori care repară carosabilul.
Iar legislația în vigoare spune clar că “tulburarea liniștii, între orele 22:00 – 08:00 constituie contravenție și se sancționează cu amendă.”
Astfel, potrivit Legii 161/1991 reactualizată, există obligația păstrării liniștii, noaptea, între orele 22:00-08:00, iar, la prânz, între orele 13:00-14:00.
Tulburarea liniștii între aceste ore prin zgomote, larmă, muzică la intensitate mare sau alte aparate se sancționează cu amendă.
Iată ce ne spune Art. 2 din Legea 162/1991, se sancționează cu amendă contravențională “Tulburarea, fără drept a liniștii locuitorilor cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”, precum și “Tulburarea liniștii locatarilor de către orice persoană, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical, la intensitate mare, în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora”.
Potrivit Art. 3 din aceeași Lege 161/1991, “Tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat, obiect ori prin strigăte sau larmă se poate sancționa cu amenda de la 200 la 1000 de lei.”
Iar Art. 5 prevede o agravantă, faptul că “repetarea contravențiilor prevăzute, într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte, se poate sancționa cu amenda de la 500 la 1500 de lei sau prestarea a 50-100 de ore activități în folosul comunității”.
Pentru sancționarea contravenției de tulburare a liniștii publice, cetățenii deranjați de zgomotul produs de utilaje, aparate, instrumente sau strigăte trebuie să se adreseze Poliției Locale. Însă rămâne întrebarea: va aplica Poliția Locală sancțiuni atunci când însăși ea sau alte structuri aflate în subordinea Primăriei Municipiului București sau a primăriilor de sector, precum Administrația Străzilor, generează astfel de deranjamente? Sau, ca adesea în alte situații, autoritatea impune cetățenilor și agenților economici reguli pe care nu le respectă însăși?