Ședință CGMB fără cvorum: proiectul “Nu primești, nu plătești” contestat de autorități și considerat neaplicabil legal
Articol de Mircea Apostolescu, 26 februarie 2026, 11:51
Ședința ordinară a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) convocată pentru astăzi de către primarul general al Capitalei Ciprian Ciucu nu a putut avea loc, din cauza lipsei cvorumului de ședință.
Astfel, dintre cei 55 de consilieri generali aflați în funcție, au fost prezenți doar 27, din grupurile PNL, USR, REPER , PMP și Forța Dreptei.
Consilierii generali ai PSD, AUR și PPUSL se află în grevă, din cauza boicotării de către consilierii prezenți, astăzi, a ședinței extraordinare convocate de către grupul consilierilor generali PSD, pentru 24 februarie.
În cadrul acesteia ar fi urmat să se discute proiectul de hotărâre promovat de către consilierii generali PSD, intitulat, “Nu primești, nu plătești”, proiect potrivit căruia asociațiile de proprietari, instituțiile publice și agenții economici legați la sistemul centralizat de încălzire ar fi urmat să nu mai plătească agentul termic – căldura și apa caldă, nu are cel puțin 50° Celsius.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, spune că proiectul de hotărâre trebuie avizat de către ANRE și ANRSC, instituții care au avizat forma actuală a Contractului de delegare a serviciului public de alimentare cu energie termică.
Postul public de radio al Capitalei, București FM, a întrat în posesia unui răspuns al Serviciului Energetic din cadrul Direcției de Utilități Publice a Primăriei Municipiului București către Direcția Secretariat General, în care se menționează că proiectul de Hotărâre a Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) pentru modificarea HCGMB 13/2023 privind stabilirea prețului local de facturare a energiei termice furnizate populației de către Compania Municipală Termoenergetica – denumit și “NU primești, nu plătești”, propus de către grupul consilierilor generali PSD, că noua reglementare propusă nu ar putea fi aplicată, din următoarele motive:
HCGMB 13/2023 nu a stabilit un nou preț al energiei termice, ci l-a menținut pe cel stabilit prin HCGMB 169/2022, exprimandu-l în noua unitate de măsură, MWh, iar proiectul de hotărâre propus pentru modificarea HCGMB 13/2023 nu are legătură cu unitatea de măsură a energiei termice precum proiectul pe care ar urma să-l modifice.
Apoi, potrivit adresei Serviciului Termic al Direcției de Utilități a Primăriei Capitalei, intrat în posesia Radio București, proiectul de hotărâre propus de către grupul de consilieri generali PSD ar încălca legislația națională secundară privind furnizarea energiei termice către populație, precum Regulamentul cadru de furnizare a energiei termice, aprobat prin Ordinul ANRSC 91/2007, Contractul cadru de furnizare a energiei termice furnizate populației, aprobat prin Ordinul ANRSC 483/2008, Ordinul ANRE 69/2024 privind aprobarea Standardului de performanță pentru serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, Ordinul ANRE 71/2024 privind aprobarea Metodologiei de stabilire, ajustare și modificare a prețurilor și tarifelor aferente activităților de producere, transport, distribuție și furnizare energiei termice din cadrul serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.
În plus, primarul general a afirmat că aplicarea proiectului “Nu primești, nu plătești” ar putea agrava situația economico-financiară a Companiei Municipale Termoenergetica București (CMTEB). Intrarea în insolvență a CMTEB ar putea duce la falimentul Electrocentrale București (ELCEN) și la pierderea unor finanțări nerambursabile de aproximativ 5 miliarde lei, bani destinați modernizării CET-urilor.
Mai mult, și în prezent abonații branșați la sistemul de termoficare plătesc doar energia termică efectiv consumată, conform contoarelor instalate.