Decizie definitivă pentru SMR Doicești
Articol de arionmihaela, 13 februarie 2026, 13:19
Acționarii Societății Naționale Nuclearelectrica (SNN) SA au adoptat, ieri, 12 februarie 2026, decizia finală de investiție în Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești.
Prin această decizie, România marchează cel mai avansat demers la nivel european, în dezvoltarea unui proiect SMR și are la bază o serie de condiții suplimentare menite să stabilească un cadru de sprijin și de cooperare solid, la nivel de parteneriate și autorități, în scopul dezvoltării și implementării optime a proiectului.
În context, trebuie amintit faptul că proiectul SMR de la Doicești, în care SNN deține o cotă de 50% din compania de proiect RoPower Nuclear SA, a fost efectiv demarat, ulterior parcurgerii procesului de selecție a tehnologiei și amplasamentului, în septembrie 2022, odată cu aprobarea de către AGA a strategiei de implementare a proiectului.
În 2023 și 2024, au fost parcurse etapele inițiale de analize tehnice FEED 1 și FEED 2, obligatorii într-un proiect nuclear, când s-au desfășurat misiuni independente de evaluare ale AIEA asupra amplasamentului selectat, ale căror concluzii au confirmat demersurile întreprinse și au dus la implementarea unor măsuri suplimentare.
Etapa FEED 2 a fost finalizată conform graficului și la un buget inferior celui estimat inițial.
Până în luna mai 2026, RoPower Nuclear (compania de proiect) va derula o serie de
activități premergătoare Etapei 3 (Pre-EPC), inclusiv:
* finalizarea investigațiilor geotehnice;
* continuarea procesului de licențiere;
* finalizarea negocierii contractului Pre-EPC;
* negocierea contractelor pentru materialele cu ciclu lung de fabricație;
* definirea lanțurilor de aprovizionare pentru materiale și echipamente;
* pregătirea organizației pentru fazele Pre-EPC și EPC.
Etapa 3 – Pre-EPC va avea o durată estimată de 15 luni și va avea ca livrabile:
* buget estimat de clasă 2;
* identificarea contractorilor;
* structura contractuală pentru contracte precum: Contractul Pre-EPC, prelungirea acordului de licență tehnologică cu NuScale; contracte privind evaluarea impactului asupra mediului, etc.
În paralel cu aceste etape tehnice, în perioada următoare vor fi continuate demersurile privind structurarea cadrului investițional și financiar al proiectului, în vederea pregătirii fazei de execuție.
Obiectivul este ca proiectul să devină operațional la începutul următorului deceniu, cu respectarea tuturor aprobărilor corporative și a cadrului de reglementare aplicabil.
Autor- Mircea Apostolescu
foto-https://www.facebook.com/Nuclearelectrica