Sorana Cîrstea, în semifinale la Transylvania Open
Articol de Alina Neagu, 5 februarie 2026, 20:33
Sorana a învins-o, în sferturi, pe deţinătoarea trofeului, Anastasia Potapova.
Cîrstea s-a impus cu scorul de 7-5, 6-4, în două ore.
Pentru un loc în finală, românca o va înfrunta pe câştigătoarea meciului dintre Yue Yuan din China şi Daria Snigur din Ucraina.
Și Emma Răducanu s-a calificat în semifinale după ce a trecut de sportiva poloneză Maja Chwalinska cu 6-0, 6-4.
În faza următoare, jucătoarea britanică o va înfrunta pe Oleksanda Oliynykova din Ucraina.