Ascultă Radio București FM Live

Tarife majorate la Grădina Zoologică şi la “Nottara”

Tarife majorate la Grădina Zoologică şi la “Nottara”
Foto: arhiva

Articol de arionmihaela, 28 ianuarie 2026, 13:30

Preţul biletului pentru vizitarea Grădinii Zoologice ar urma să crească de la 15 la 20 de lei, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.

De asemenea, vor fi supuse votului proiecte care vizează creşterea tarifelor practicate de Teatrul ‘Ion Creangă’, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Teatrul ‘I. C. Nottara’.

Pe de altă parte, familiile cu minimum trei copii urmează să beneficieze de o reducere de 50% din preţul integral al biletelor la Teatrul ‘Ţăndărică’.

Biletele de intrare la Grădina Zoologică urmează să se scumpească de la 15 la 20 de lei pentru adulţi şi de la 7 la 10 lei pentru copii cu vârsta de peste 3 ani, elevi, studenţi şi pensionari.

Tariful pentru fotografiat ar urma să crească de la 15 la 20 de lei, iar cel pentru filmare de la 2.000 la 2.500 de lei/zi.

În referatul de aprobare sunt invocate majorarea costurilor operaţionale, creşterea inflaţiei, precum şi creşterea costurilor cu utilităţi, furaje şi îngrijirea animalelor. Tarifele actuale au fost stabilite în baza unui hotărâri din 2020.

“Numărul ridicat al vizitatorilor din ultimii ani indică faptul că Grădina Zoologică Bucureşti reprezintă un punct de atracţie atât pentru cetăţenii Bucureştiului, dar şi pentru cei din alte zone”, se arată în nota de fundamentare.

Familiile cu minimum trei copii urmează să beneficieze de o reducere de 50% din preţul integral al biletelor la Teatrul ‘Ţăndărică’.

În Sala Lahovary, familiile cu minim trei copii vor plăti 20 de lei pentru locurile din rândurile 1-4, 17,5 lei pentru locurile din rândurile 5-10, 15 lei pentru locurile din rândurile 11-15, 15 lei pentru rândul întâi la balcon şi 17,5 lei pentru rândurile 2-3 la balcon. Biletele se vând prin agenţia de bilete, iar tariful este valabil pentru toţi membrii familiei.

Conform raportului de specialitate, pe 23 mai a fost discutată propunerea Asociaţiei Familiilor Numeroase din România privind acordarea unor reduceri la achiziţia de bilete la spectacolele instituţiei.

La Teatrul ‘Ion Creangă’ se propune ca tarifele pentru grupuri de minimum 10 spectatori din unităţile de învăţământ să crească de la 15 la 25 de lei.

Se vizează şi introducerea de noi servicii, precum ‘Ziua de naştere la TIC’, un eveniment care include ateliere creative, întâlnirea cu personaje de poveste, precum şi tur ghidat în spatele cortinei (70 – 100 de lei).

Se mai propun cursuri de actorie, organizate pe module (patru şedinţe – 300 de lei, opt şedinţe – 525 de lei, 12 şedinţe – 750 de lei).

În raportul de specialitate se reaminteşte că Sala Mare de spectacole s-a redeschis în ianuarie 2024, având o capacitate de 238 de locuri. Tarifele biletelor nu au mai fost modificate din anul 2021.

La Teatrul Nottara, tarifele pentru acces general la spectacole, evenimente, conferinţe sau dezbateri ar urma să fie cuprinse între 47,52 lei – 129,60 lei, comparativ cu preţurile actuale, cuprinse între 20,52 lei – 70,20 lei.

Biletele pentru elevi, studenţi şi pensionari vor fi de 21,60 lei sau 37,80 lei, în condiţiile în care, în prezent, tariful social este de 20,52 lei. De asemenea, se scumpesc biletele pentru spectacole online.

Potrivit raportului de specialitate, la elaborarea noului plan tarifar au fost luate în considerare: rata inflaţiei, necesitatea alinierii tarifelor la nivelul practicat de alte instituţii de spectacole din Bucureşti, precum şi necesitatea creşterii veniturilor proprii, ca parte a strategiei de sustenabilitate financiară a instituţiei.

La Muzeul Naţional al Literaturii, utilizarea audioghidului în limba română pentru adulţi va fi taxată cu 20 de lei/vizitator (în creştere faţă de preţul actual de 15 lei/vizitator). Pentru elevi, studenţi şi pensionari, noul tarif ar urma să fie de 10 lei, faţă de 6 lei în prezent. Copii mai mici de 7 ani şi persoanele cu dizabilităţi vor beneficia în continuare de gratuitate.

Preţul pentru audioghid în limba engleză sau franceză creşte cu 10 lei, ajungând la 30 lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

De asemenea, cresc tarifele pentru reproducerea documentelor, dar şi pentru activităţi educaţionale destinate elevilor (de la 7 lei la 15 lei). Tariful pentru organizarea conferinţelor, seratelor muzicale sau a lansărilor de carte ar urma să crească la 300 de lei/oră (faţă de 500 lei/3 ore, în prezent).

Conform raportului de specialitate, majorarea tarifelor reprezintă o necesitate în contextul creşterii preţului pentru: utilităţi, crearea de softuri, punerea în valoare a patrimoniului muzeal, mentenanţa aplicaţiei MNLR în care se regăsesc audioghidurile, întreţinerea spaţiilor dedicate expoziţiilor temporare, întreţinerea Caselor memoriale administrate de MNLR.

DGPMB: Două persoane, cercetate după ce ar fi încheiat antecontracte pentru apartamente deja vândute
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 13:35

DGPMB: Două persoane, cercetate după ce ar fi încheiat antecontracte pentru apartamente deja vândute

Poliţiştii Capitalei au efectuat  două percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar în care reprezentanţii unei societăţi imobiliare...

DGPMB: Două persoane, cercetate după ce ar fi încheiat antecontracte pentru apartamente deja vândute
Break the fake: Imagini false, emoții reale: cum recunoaștem pozele generate cu AI
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 13:33

Break the fake: Imagini false, emoții reale: cum recunoaștem pozele generate cu AI

Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în...

Break the fake: Imagini false, emoții reale: cum recunoaștem pozele generate cu AI
Educația aleasă informat: Târgul Educațional Mommy HAI revine pe 31 ianuarie la Sala Palatului
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 13:22

Educația aleasă informat: Târgul Educațional Mommy HAI revine pe 31 ianuarie la Sala Palatului

Sala Palatului devine, pentru o zi, pe 31 ianuarie, punctul de întâlnire al părinților care caută mai mult decât promisiuni frumos ambalate...

Educația aleasă informat: Târgul Educațional Mommy HAI revine pe 31 ianuarie la Sala Palatului
Brigada Rutieră: Pieton decedat după ce a fost lovit de un TIR la intersecţia străzii Gherghiţei cu Şoseaua Colentina
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 13:20

Brigada Rutieră: Pieton decedat după ce a fost lovit de un TIR la intersecţia străzii Gherghiţei cu Şoseaua Colentina

Un pieton a decedat  după ce a fost lovit de un TIR condus de un bărbat de 46 de ani, la intersecţia străzii Gherghiţei cu Şoseaua Colentina,...

Brigada Rutieră: Pieton decedat după ce a fost lovit de un TIR la intersecţia străzii Gherghiţei cu Şoseaua Colentina
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 13:14

Ghid practic pentru diminuarea risipei alimentare la domiciliu

Federaţia Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) propune patru strategii esenţiale pentru a diminua risipa acasă, prin intermediul unui...

Ghid practic pentru diminuarea risipei alimentare la domiciliu
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 12:43

EXCLUSIV: Ce trebuie să facă o asociație de proprietari pentru a-și consolida blocul?

Consolidarea cladirilor aflate în risc seismic este, fără îndoială, una dintre prioritățile Bucureștiului. Însă, deși există o...

EXCLUSIV: Ce trebuie să facă o asociație de proprietari pentru a-și consolida blocul?
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 12:23

Studenţii se alătură protestului sindicatelor din educaţie din 4 februarie 2026

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) se alătură protestului anunţat de federaţiile sindicale din educaţie...

Studenţii se alătură protestului sindicatelor din educaţie din 4 februarie 2026
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:51

Februarie, luna iubirii, vine la Teatrul Ion Creangă încărcată cu veşti bune!

Februarie, luna iubirii, a primelor semne ale primăverii şi… a spectacolelor frumoase dedicate copilăriei, vine la Teatrul Ion Creangă...

Februarie, luna iubirii, vine la Teatrul Ion Creangă încărcată cu veşti bune!