Ascultă Radio București FM Live

Vaccinarea anti-HPV, cea mai eficientă prevenţie a cancerului de col uterin

Vaccinarea anti-HPV, cea mai eficientă prevenţie a cancerului de col uterin

Articol de arionmihaela, 27 ianuarie 2026, 12:38

Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a infecţiei cu HPV şi a bolilor grave pe care le poate cauza şi conferă un grad ridicat de protecţie împotriva leziunilor precanceroase, a declarat şeful Clinicii Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Monica Mihaela Cîrstoiu.

Pe parcursul acestei săptămâni, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti se alătură iniţiativelor dedicate Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, atrăgând atenţia asupra importanţei informării şi prevenţiei. Zeci de medici rezidenţi şi studenţi de la UMF ‘Carol Davila’ au participat marţi, în Amfiteatrul SUUB, la un eveniment dedicat Săptămânii de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.

“Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a infecţiei cu HPV şi a bolilor grave pe care le poate cauza. Vaccinarea anti-HPV conferă un grad ridicat de protecţie împotriva leziunilor precanceroase de col uterin, cancerului de col uterin şi poate oferi protecţie şi faţă de neoplasmul anal, orofaringian, vulvar, vaginal şi penian. Cancerul de col uterin este o afecţiune care poate fi prevenită prin screening şi vaccinare şi poate fi vindecată dacă este depistată la timp şi tratată corespunzător”, a afirmat Monica Mihaela Cîrstoiu.

In general, cancerul de col uterin nu dă semne decât atunci când este prea târziu.

“Atunci când o femeie resimte consecinţele infecţiei cu HPV, înseamnă că, de cele mai multe ori, cancerul de col uterin se află deja într-o formă avansată. De aceea, prevenţia este extrem de importantă”, a adăugat Monica Cîrstoiu.

Statisticile arată că în fiecare zi 6 femei din ţara noastră îşi pierd viaţa din cauza cancerului de col uterin. De asemenea, România are cea mai mare incidenţă a cancerului de col uterin din UE şi cea mai mare mortalitate prin cancer de col uterin din Uniunea Europeană.

La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, echipele medicale pluridisciplinare tratează constant cazuri grave şi foarte grave de cancer de col uterin, multe dintre acestea fiind diagnosticate în stadii avansate – situaţii care ar fi putut fi prevenite prin screening şi vaccinare, susţin medicii de la SUUB.

“Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti se alătură apelului european pentru prevenţie şi încurajează femeile să acorde prioritate sănătăţii lor, prin controale regulate şi informare corectă”, a spus managerul unităţii medicale, Cătălin Cîrstoiu.

Cancerul de col uterin reprezintă o proliferare malignă a celulelor de la nivelul colului uterin, iar principalul factor de risc este infecţia cu virusul papiloma uman (HPV). Peste 95% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecţia cu HPV, o infecţie care poate fi prevenită şi depistată precoce.

Medicii recomandă efectuarea periodică a testelor Babeş-Papanicolau, începând cu vârsta de 21 de ani, testare HPV, cotestare şi vaccinare anti-HPV.

În cazul cancerului de col uterin, factorii de risc trebuie cunoscuţi foarte bine. Pe de o parte, este vorba despre infecţia cu HPV, iar pe de altă parte despre istoricul de alte infecţii şi boli cu transmitere sexuală, cum ar fi asocierea cu infecţia cu Chlamydia sau cu herpesul. De asemenea, reprezintă factori de risc: partenerii sexuali multipli, debutul precoce al vieţii sexuale, chiuretajele uterine care traumatizează zona colului uterin.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti oferă posibilitatea vaccinării în cadrul Ambulatoriului integrat. Pentru fetele şi băieţii cu vârste cuprinse între 11 şi 26 de ani, vaccinarea este gratuită. În cazul femeilor cu vârste între 26 şi 45 de ani, vaccinarea anti-HPV se face pe baza biletului de trimitere, în regim compensat 50%.

În anul 2025, în Ambulatoriul SUUB, au fost administrate 612 vaccinuri anti-HPV, faţă de 294 câte au fost în anul 2024.

În ultimii 3 ani, la SUUB au fost 255 paciente cu tumori maligne de col uterin, 550 de paciente diagnosticate cu displazii de col uterin (tumori de col uterin cu evoluţii imprevizibile) şi 1.273 de paciente cu diverse tipuri de leziuni de col uterin.

foto- https://www.facebook.com/universitarurgenta

Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 19:35

Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite

Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite şi nici să cheltuiască mii de lei ca să îşi legalizeze balconul, a...

Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite
MAE: Atenţionare de călătorie în Suedia
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 19:04

MAE: Atenţionare de călătorie în Suedia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Suediei...

MAE: Atenţionare de călătorie în Suedia
Sens unic, pe Strada Baicului, din 10 noiembrie
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 18:23

Sens unic, pe Strada Baicului, din 10 noiembrie

Se va circula în sens unic pe Strada Baicului începând de marți, 10 noiembrie, ora 10:00. Șoferii vor merge pe o singură bandă, dinspre...

Sens unic, pe Strada Baicului, din 10 noiembrie
Tribunalul Bucureşti a decis intrarea DAN AIR în insolvenţă. Compania aeriană a oprit toate zborurile
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:36

Tribunalul Bucureşti a decis intrarea DAN AIR în insolvenţă. Compania aeriană a oprit toate zborurile

Peste 11.000 de oameni au plătit bilete de avion şi au rămas cu banii daţi şi cu zborurile ‘în aer’! Compania românească cu...

Tribunalul Bucureşti a decis intrarea DAN AIR în insolvenţă. Compania aeriană a oprit toate zborurile
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:23

Efectuați verificări tehnice periodice, la mașini electrice!

Defecțiunile tehnice pun în pericol atât viața șoferilor și a pasagerilor, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic, avertizează...

Efectuați verificări tehnice periodice, la mașini electrice!
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:05

Trenuri anulate, navetiștii care foloseau rute spre și dinspre București Nord, afectați

Operatorul privat Regio Călători a hotărît să anuleze 24 de curse, pe rute intens circulate din țară, din 5 noiembrie 2026. Măsura va...

Trenuri anulate, navetiștii care foloseau rute spre și dinspre București Nord, afectați
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:05

Explozia din Rahova: Despăgubiri de 80 de milioane de euro, daune materiale și morale

La un an de la explozia blocului din Rahova, dosarul cazului ajunge pe masa judecătorilor. Se cer despăgubiri de 80 de milioane de euro, daune...

Explozia din Rahova: Despăgubiri de 80 de milioane de euro, daune materiale și morale
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:04

STB ar putea devia patru linii, sâmbătă, 8 noiembrie, pentru meciul FCSB – CS Corvinul Hunedoara

Patru linii de transport public din București, care circulă în zona stadionului Arena Națională, ar putea avea trasee deviate, în acest...

STB ar putea devia patru linii, sâmbătă, 8 noiembrie, pentru meciul FCSB – CS Corvinul Hunedoara