Ascultă Radio București FM Live

Laminorului, “Bulevardul” fără trotuare din Sectorul 1

Laminorului, “Bulevardul” fără trotuare din Sectorul 1

Articol de Mircea Apostolescu, 30 decembrie 2025, 12:21

În București, arterele principale și marile bulevarde pe care circulă mijloacele de transport în comun se află în administrarea Primăriei Municipiului București (PMB), prin instituția subordonată Administrația Străzilor București (ASB). În schimb, străzile secundare sunt gestionate de primăriile de sector, în funcție de zona în care sunt situate.

În aceste condiții, atunci când apare o problemă pe un bulevard, sesizările făcute de cetățeni la primăria de sector — cea mai apropiată și mai ușor accesibilă instituție — nu pot fi soluționate direct. Primăria de sector nu are decât posibilitatea de a transmite sesizarea către PMB, care o redirecționează ulterior către ASB. De cele mai multe ori însă, aceste petiții rămân fără un răspuns concret, Administrația Străzilor părând să nu dispună de capacitatea necesară pentru a gestiona eficient sutele de kilometri de bulevarde din întregul oraș.

Laminorului, un drum doar dus, pentru pietoni, către Cimitirul “Bazilescu”

Așa-numitul “bulevard” Laminorului, din Sectorul 1, este o arteră care dispune de trotuar doar pe o singură parte, cu excepția unei porțiuni foarte mici din zona Complexului comercial AFI. Chiar și acolo unde există, trotuarul este subdimensionat și nu respectă lățimea minimă prevăzută de normativul NP 051-2012 privind adaptarea spațiului urban la nevoile persoanelor cu handicap. În cazul unui bulevard, lățimea minimă obligatorie este de 1,20 metri, condiție care nu este îndeplinită pe această arteră.

Deși se află într-o zonă mai periferică a Sectorului 1, această arteră are o importanță majoră pentru pietoni, deoarece reprezintă principala cale de acces către Cimitirul “Bazilescu”. În mod evident, specificul zonei face ca mulți dintre cei care o tranzitează să fie persoane vârstnice, cu mobilitate redusă, care se deplasează cu dificultate și transportă frecvent coșuri, sacoșe sau pachete necesare pentru diverse evenimente cu caracter religios și socio-economic.

În prezent, unicul trotuar de pe așa-numitul “Bulevard” Laminorului se află într-o stare precară. O firmă — cel mai probabil pentru lucrări la un cablu, fapt confirmat ulterior — a spart trotuarul, l-a acoperit sumar cu pământ și a părăsit zona fără a reface infrastructura.

Situația este cu atât mai gravă cu cât acesta este singurul trotuar pe care pietonii îl pot folosi pentru deplasarea între stația de metrou “Laminorului” și Cimitirul “Bazilescu”, în ambele sensuri, expunându-se zilnic unor riscuri reale.

Așadar, acesta este aspectul unui așa-zis bulevard din Sectorul 1, autointitulat “Capitala Capitalei”?

Am solicitat informații la Primăria Sectorului 1 pentru a afla dacă există, în cadrul instituției — de exemplu la nivelul Poliției Locale — o structură care să monitorizeze dacă, după finalizarea lucrărilor de utilități, domeniul public este readus la starea inițială de către executant, așa cum prevede legislația în vigoare.

Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au precizat că, începând din acest an, va fi înființat un departament specializat care să urmărească și să controleze lucrările executate pe domeniul public.

“În astfel de situații, obligația legală de a aduce trotuarul la starea inițială revine exclusiv firmei care execută lucrarea (de exemplu: Netcity, Distrigaz sau alți operatori de utilități). Aceștia au un termen de finalizare clar stabilit prin autorizație, termen care trebuie respectat.

Rolul nostru este de a verifica dacă acest termen a fost depășit și, în cazul în care nu a fost respectat, de a aplica sancțiunile prevăzute de lege. Din păcate, intervenția directă a Primăriei nu este posibilă cât timp lucrarea aparține unui operator de utilități.

Tocmai din acest motiv, începând cu anul 2026, Primăria Sectorului 1 va înființa un departament dedicat exclusiv monitorizării lucrărilor edilitare, pentru a urmări respectarea termenelor și refacerea domeniului public. În prezent, multe dintre aceste lucrări nu sunt finalizate corespunzător, iar nemulțumirea cetățenilor ajunge, pe nedrept, către Primărie, deși responsabilitatea nu ne aparține”, a răspuns Ion Enache, consilier local PNL, al Sectorului 1.

Lucrarile de pe Laminorului se vor termina abia în februarie!

“În luna octombrie, în baza petiției nr. 5909/2025, a fost trimisă adresa nr. 5909/03.11.2025 către Primăria Municipiului București – Administrația Străzilor, prin care s-au solicitat informații referitoare situația la care faceți referire.
Administrația Străzilor ne-a comunicat (prin adresa nr. 86371/08.12.2025) faptul că în respectiva locație se execută lucrări de alimentare cu energie electrică a imobilului din Str. Navigației nr. 2 A, în baza Autorizației de Construire nr. 43/160883/18.06.2025, emisă de PMB, cu termen de finalizare 02.02.2026″, a răspuns Poliția Locală Sector 1.

Dată fiind, însă, situația specială din teren, și anume faptul că pietonii nu au pe unde să circule, deoarece nu mai există alt trotuar, poate că lucrarea ar fi trebuit tratată cu mult mai multă atenție și responsabilitate.
Poate s-ar fi putut monta, în regim de urgență, măcar niște limitatoare de viteză, pentru porțiunea respectivă, astfel încât șoferii să fie obligați să reducă viteza?!
În prezent, profitând și de inexistenta Poliției, mulți șoferi circulă cu mult peste viteza legală.

În context, trebuie amintit faptul că acest “bulevard” a fost, din nefericire, scena unui tragic accident, soldat cu pierderea unei vieți omenești.

Poliția Locală a Sectorului 1 nu poate face nimic pentru siguranța pietonilor, pe Bulevardul Laminorului!

“Înțelegem nemulțumirea și suntem în asentimentul dvs. Din păcate, limita competenței Poliției locale Sector 1 se opreste la a verifica, a constata și a sancționa, dacă este cazul.
Poliția Locală Sector 1 nu este administratorul drumului public și nu gestionează organizarea și semnalistica rutieră, dar vom îndrepta sesizarea dvs. către acesta.
În ceea ce privește viteza cu care circulă vehiculele, ne vedem nevoiți să declinăm competența către Brigada de Poliție Rutieră, polițiștii locali nefiind investiți de către legiuitor, decât pentru stationari/ opriri neregulamentare, acces interzis, tonaj.
Vă mulțumim pentru sesizare si va asiguram ca vom indrepta sesizarea dvs.”, a răspuns Poliția Locală a Sectorului 1.

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 06:43

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală

Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp), iar vântul va sufla în...

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală
Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 21:01

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră

Un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe...

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră
ANM: Marți, vreme rece
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 20:13

ANM: Marți, vreme rece

Marți,   Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp). Vântul va sufla...

ANM: Marți, vreme rece
Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 19:52

Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media

Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social media. Interdicţia, ce ar...

Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 19:13

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2

Consilierii locali din sectorul 2 au fost convocați luni, 12 octombrie, în ședință extraordinară, pentru a vota cele 6 proiecte de hotărâre...

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:32

La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat

Autobuzele liniei de noapte N106 vor circula pe un traseu deviat, începând din noaptea de luni spre marţi, până pe 17 octombrie. Sunt...

La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:19

PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!

 Șantier închis, la Podul Constanța! Primăria Capitalei anunță că a finalizat lucrările la modernizarea liniilor de tramvai din zonă și a...

PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:01

Plăti online, la toate terminalele din România

Mastercard va asigura continuitatea plăților în Europa, inclusiv în cazul penelor de curent sau al întreruperilor de rețea. Astfel, din 2027,...

Plăti online, la toate terminalele din România