Nicuşor Dan, după dezvăluirile Recorder: Îi invit pe toţi magistraţii să îmi scrie direct problemele lor
Preşedintele Nicuşor Dan îi invită pe toţi magistraţii să îi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină, dar le transmite că trebuie o asumare şi în interiorul profesiei.
Articol de bucurestifm, 10 decembrie 2025, 19:54
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, şeful statului menţionează că a „văzut cap-coadă documentarul Recorder despre justiţie”.
„Cel mai simplu este să ne revoltăm, încă o dată, şi să aruncăm vina generic. Mai greu este chiar să rezolvăm problemele din justiţie”, a scris preşedintele, pe pagina sa de socializare.
El i-a felicitat pe realizatorii documentarului Recorder „care aduc în dezbaterea publică, într-un mod accesibil publicului, probleme importante”.
„În al doilea rând, nu vreau să scuz în vreun fel politicul. Faptul că lupta anticorupţie s-a redus dramatic are influenţă politică. Numirile procurorilor-şefi au fost politice. Societatea vorbeşte de mult de probleme în justiţie fără să vedem, la nivelul Ministerului Justiţiei, voinţă de a intra cu adevărat în ele. Dar soluţia la problemele ridicate este tot în interiorul sistemului de justiţie. Cazurile prezentate trebuie investigate şi trebuie investigată mai ales recurenţa acestor cazuri. Iar persoanele vinovate trebuie pedepsite, însă tot de sistemul de justiţie, şi pe bază de probe. Pentru că materialul Recorder prezintă şi fapte, care sunt clare, dar şi opinii, care trebuie probate”, a evidenţiat şeful statului.
Nicuşor Dan pune mai multe întrebări în acest context: „Cine strânge probele şi cine face sesizările? De ce nu avem încă un raport din interiorul sistemului de justiţie, deşi se vorbeşte de lucrurile astea de mult timp? Câte sesizări s-au făcut din interiorul sistemului de justiţie pe faptele de care vorbim? Câte acţiuni în justiţie s-au făcut pe faptele de care vorbim? De ce sunt doar trei magistraţi în activitate care au acceptat să vorbească deschis cu reporterii? De ce nu a contracandidat-o nimeni pe Lia Savonea la conducerea Înaltei Curţi?”.
Preşedintele reiterează că s-a început să se lucreze „la un raport cu date despre problemele din sistemul de justiţie”.
„Discutăm cu magistraţi. Îi invit pe toţi magistraţii să îmi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină şi îi asigur că voi citi personal ce îmi transmit. Dar trebuie şi o asumare în interiorul profesiei. Sunt convins că marea majoritate a magistraţilor sunt oameni serioşi, de bună-credinţă.
E responsabilitatea lor, dincolo de dosarele curente, să se implice în rezolvarea problemelor profesiei lor. Şi îi asigur, la rândul meu, de implicare şi bună-credinţă pentru a aduce justiţia acolo unde şi-o doresc românii”, transmite şeful statului.