Ascultă Radio București FM Live

Transplantul. Pacientul pre şi post transplant şi viaţa cotidiană a acestuia

Transplantul. Pacientul pre şi post transplant şi viaţa cotidiană a acestuia
Foto: facebook/NicusorDan.ro

Articol de arionmihaela, 3 decembrie 2025, 09:22

Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) a organizat, la Bucureşti, cea de-a XIV-a ediţie a conferinţei “Transplantul. Pacientul pre şi post transplant şi viaţa cotidiană a acestuia”, un eveniment care a reunit aproximativ 80 de pacienţi cu insuficienţă funcţională de organ vital, alături de medici specialişti şi decidenţi din domeniul sănătăţii, protecţiei sociale precum şi din zona legislativă.

Ediţia din acest an a fost marcată de o dezbatere amplă şi interactivă, în care pacienţii au pus întrebări şi participanţii au discutat deschis despre accesul la tratament şi monitorizare, despre modul în care infrastructura digitală şi circuitele actuale răspund nevoilor reale ale pacienţilor, precum şi despre provocările întâmpinate în obţinerea medicamentelor esenţiale, în special cele imunosupresoare. Discuţiile au vizat şi evoluţia activităţii de transplant şi a donării de organe în România, necesitatea consolidării formării personalului medical, precum şi impactul schimbărilor legislative asupra parcursului pacientului cu transplant, cu nevoie de transplant sau aflat în dializă.

Un spaţiu important a fost dedicat şi dimensiunii psihosociale a vieţii post-transplant, unde participanţii au reflectat împreună asupra adaptării emoţionale, a calităţii vieţii şi a provocărilor de zi cu zi,dar şi la rolul medicului de familie în acest proces.

Punctul de mare sensibilitate a fost accesul la protecţie socială, dezbaterile conducând la necesitatea continuării colaborării dintre ATR şi reprezentantul ANPDPD, prezent la conferinţă, în ceea ce priveşte adaptarea noilor criterii de încadrare în grad de handicap la nevoile pacienţilor în stare post transplant.

Etichete:
Purple Day 2026: Suport şi solidaritate pentru persoanele cu epilepsie din România
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 10:19

Purple Day 2026: Suport şi solidaritate pentru persoanele cu epilepsie din România

Asociaţia Pacienţilor cu Epilepsie din România (ASPERO) va marca Purple Day – Ziua Mondială de Conştientizare a Epilepsiei (26 martie)...

Purple Day 2026: Suport şi solidaritate pentru persoanele cu epilepsie din România
Ora Pământului 2026: 25.000 de copii din Cantus Mundi cântă în România și Republica Moldova
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 10:12

Ora Pământului 2026: 25.000 de copii din Cantus Mundi cântă în România și Republica Moldova

Un număr record de 25.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi vor participa sâmbătă, 28 martie...

Ora Pământului 2026: 25.000 de copii din Cantus Mundi cântă în România și Republica Moldova
ASPA continuă campania de sterilizări gratuite pentru câinii de rasă comună
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 10:07

ASPA continuă campania de sterilizări gratuite pentru câinii de rasă comună

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor derulează în fiecare săptămână o campanie de sterilizări gratuite pentru câinii...

ASPA continuă campania de sterilizări gratuite pentru câinii de rasă comună
Sondaj: Românii devin tot mai pesimiști. 61% spun că o duc mai greu, iar inflația rămâne principala îngrijorare
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 10:03

Sondaj: Românii devin tot mai pesimiști. 61% spun că o duc mai greu, iar inflația rămâne principala îngrijorare

Tot mai mulți români spun că situația lor financiară s-a înrăutățit în ultimul an, iar perspectivele economice nu sunt optimiste. Potrivit...

Sondaj: Românii devin tot mai pesimiști. 61% spun că o duc mai greu, iar inflația rămâne principala îngrijorare
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 10:00

Provocările online – de la trend la tragedie

Aproape 80% dintre copii navighează pe internet fără nicio restricție de acces. Lipsa controlului parental devine tot mai accentuată, pe...

Provocările online – de la trend la tragedie
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 09:55

25 martie – Ziua Poliției Române. Instituția marchează 204 ani de atestare documentară

Ziua Poliției Române este sărbătorită în fiecare an la 25 martie, dată care coincide cu sărbătoarea creștină a Bunei Vestiri. Alegerea...

25 martie – Ziua Poliției Române. Instituția marchează 204 ani de atestare documentară
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 09:50

Tot mai mulți elevi români aleg licee în străinătate; Italia și Spania câștigă teren

Interesul familiilor din România pentru studiile liceale în străinătate este în creștere și se diversifică semnificativ, arată o analiză...

Tot mai mulți elevi români aleg licee în străinătate; Italia și Spania câștigă teren
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 09:45

Bolojan: Reduceri de „zeci de mii” de posturi în administrația publică în următoarele luni

Premierul Ilie Bolojan a declarat  că, în următoarele luni, statul va opera reduceri de personal „de nivelul zecilor de mii” de posturi în...

Bolojan: Reduceri de „zeci de mii” de posturi în administrația publică în următoarele luni