Tango, poveşti de viaţă, comedii absurde, călătorii personale la Institutul Cervantes din Bucureşti

Articol de arionmihaela, 21 noiembrie 2025, 12:52

Ambasada Argentinei în România, în colaborare cu Institutul Cervantes din Bucureşti, organizează o serie de proiecţii de filme care oferă publicului ocazia să cunoască mai bine atât puterea limbajului universal pe care îl constituie tangoul prin proiecţia unui lungmetraj special, Tango Malhar (regia: Saya Sate, India, 2025,) pe 26 noiembrie, ora 18.00, precum şi bogăţia creatoare a cinematografiei argentiniene, prin scurtmetrajele din ciclul ‘Esto es cine-corto argentino’ (selecţie realizată de Marvin&Wayne, casă de distribuţie specializată pe scurtmetraje), pe 27 noiembrie, ora 18.30, la sediul Institutului Cervantes din Bucureşti (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38).

Filmele rulează în versiune original, cu subtitrare în engleză.

Intrarea este liberă, cu rezervare prealabilă pe adresa cultbuc@cervantes.es.

PROGRAM
Miercuri, 26 noiembrie, ora 18.00
Tango Malhar este o reprezentare spectaculoasă a rolului tangoului ca instrument de comunicare universală, capabil să reunească oameni din diferite părţi ale lumii prin împărtăşirea emoţiilor şi a pasiunilor, indiferent de clasa socială, situaţia economică sau fundalul cultural.
Filmul a avut premiera internaţională la Buenos Aires Festival Internacional de Cine Independiente (BAFICI), unul dintre cele mai importante festivaluri de film din America Latină, şi a fost proiectată în institute Cervantes din alte capitale europene şi ale lumii.

Joi, 27 noiembrie, ora 18.30
‘Esto es cine-corto argentino’/ ‘Acestea sunt scurtmetraje argentiniene’
Două sesiuni de filme reunesc scurtmetraje ale unor autori de referinţă ai cinematografiei argentiniene, care evidenţiază bogăţia filmică a acestei ţări. Poveşti cotidiene, comedie absurdă, dialoguri tăioase, personaje excentrice sau un angajament formal ferm sunt caracteristicile cinemaului argentinian de top.

Sesiunea 1 (56 de minute)
– Shakti (regia: Martin Rejtman, Argentina şi Chile, 2019, 19 minute)
A face comedie din vieţile rătăcitoare ale tinerilor este o temă recurentă în filmografia regizorului, unul dintre părinţii aşa-numitului Nou Cinema Argentinian din anii ’90. La fel sunt şi absurdul, minimalismul în punerea în scenă şi personajele stângace, prin felul în care acţionează şi vorbesc. Dezgolită de toată pompa şi artificiul, existenţa umană se arată în ridicolul ei.

Federico decide să se despartă de Magda, dar o face ea prima, motiv pentru care intră în depresie. Totuşi, viaţa lui începe să se schimbe când găseşte în congelatorul de acasă nişte bulete de cartofi congelaţi pe care îi primise de la bunica sa cu câteva luni înainte de a muri.

– La canoa de Ulises (regia: Diego FiĂł, 2016, Argentina, 14 minute, versiunea originală: guaranĂ­ şi spaniolă)
Globalizarea a ajuns şi în junglă, iar ruptura generaţională este şi mai evidentă. În timp ce un adolescent este mai preocupat de aşa-numita muzică urbană, un bătrân, cu întregul său savoir-faire ancestral, doboară un copac pentru a putea construi o canoe. Şi o face în timp ce plantează un nou copac, pentru a lăsa o moştenire celor care, cu noroc, vor putea veni după.
Itaete încearcă să-i transmită moştenirea sa tradiţională, dar băiatul nu este foarte interesat, căci simte că adevărata sa vocaţie este muzica rap. Această confruntare culturală pune în pericol ceva mai mult decât tradiţia.

– Tres oraciones sobre la Argentina (regia: Nele Wohlatz, 2016, Argentina, 4 minute, versiunea originală: spaniolă şi mandarină)

Un joc rezultat din combinarea unor imagini de arhivă cu schiori argentinieni şi a unor dialoguri dintr-o lecţie de spaniolă pentru comunitatea chineză din Buenos Aires. Aceasta ar putea fi foarte bine cealaltă faţă a lungmetrajului său de ficţiune, El futuro perfecto (Argentina, 2016), în care abordează dezrădăcinarea migranţilor chinezi din ţară.

– Las credenciales (Manuel Ferrari, 2020, Argentina şi Germania, 19 minute, versiunea originală: spaniolă, engleză şi germană)

De la A la B există mai multe trasee posibile; cel prezent pare să înceapă în delta râului Tigre, la Buenos Aires, ajungând până la Festivalul de la Berlin pentru a realiza o analiză profundă despre clasă, mobilitate şi reprezentare.

Las credenciales povesteşte călătoria lui Juan – care s-ar putea numi foarte bine Pedro sau MarĂ­a -, un om care trăieşte şi lucrează pe malul râului. Juan foloseşte diferite mijloace de transport care îl duc la aeroport. După ce ajunge la destinaţie, este acceptat cu greu de autorităţile europene de imigrare. Juan îl cunoaşte pe Johannes – ar putea fi foarte bine Claus sau Franz -, care lucrează şi trăieşte în Germania şi a cărui viaţă nu pare foarte diferită de cea a lui Juan, dar totuşi este.

Sesiunea 2 (63 de minute)

– Un sueńo recurrente (regia: Santiago Esteves, 2013, Argentina, 22 de minute)

O fugă suprarealistă plină de umor: Ignacio are acelaşi vis în fiecare noapte, care ajunge să îi afecteze totul: munca, relaţiile, personalitatea. Disperat după luni în care acelaşi vis se repetă în fiecare noapte – nişte focare de incendii se apropie ameninţător – şi fără răspunsuri medicale, protagonistul, impulsionat de o revistă parapsihologică, decide să meargă în căutarea unei presupuse ploi de stele, cea mai mare din istorie. Este vorba de o viziune, o boală sau doar un simplu capriciu?

– Yo mate a Antoine Doinel (regia: Nicolas Prividera, 2019, Argentina, 9 minute)
Profitând de vizita reală a actorului Jean-Pierre Leaud la o proiecţie din Buenos Aires, regizorul realizează un eseu cinematografic jucăuş în jurul personalităţii lui Antoine Doinel, personaj creat de Francois Truffaut şi interpretat, ba chiar ‘vampirizat’ de Leaud.

– Las fuerzas (regia: Paola Buontempo, 2018, Argentina, 16 minute)
Corpurile care se completează unele cu altele, un corp mic care nu trebuie să crească, de o fragilitate latentă, mereu pe punctul de a se frânge. Las fuerzas este un documentar de observaţie a ultimelor antrenamente ale unui grup de jochei înainte de marele lor debut pe hipodromul din La Plata. Cu metode şi evaluări similare oricărui tip de învăţare, se subliniază că materia de modelat este corpul.

– Presente imperfecto (regia: Iair Said, 2016, Argentina, 16 minute).

Este ziua de naştere a lui Martin. Un cadou straniu îl va face să reflecteze şi să-şi pună întrebări despre cum îl văd ceilalţi.

Iair Said este regizorul filmului Presente imperfecto şi joacă mereu în propriile filme. Este, de asemenea, expert în crize, tandru, dar nevrotic, care, după cum spune piesa Rosariei Ortega ce se aude în film: ‘Nu există cuvinte pentru a descrie ceea ce mi se întâmplă, nu mă simt bine şi în acelaşi timp nu mă simt rău, cred că mă aflu într-un impas, de o albastră monotonie’.