ONG-urile cer Parlamentului să urgenteze adoptarea legii pentru prevenirea femicidului
Articol de bucurestifm, 4 noiembrie 2025, 16:14
Peste 50 de organizaţii neguvernamentale solicită Parlamentului României să accelereze adoptarea proiectului de lege privind prevenirea femicidului, în contextul în care, în numeroase cazuri, autoritățile nu au intervenit la timp pentru protejarea femeilor aflate în pericol.
Într-un apel public transmis legislativului, peste 50 de organizaţii neguvernamentale – printre care Centrul Filia, Asociaţia Moaşelor din România, Centrul de Resurse Juridice și ActiveWatch – atrag atenția că anul acesta societatea a asistat la o serie de cazuri dramatice, în care femei au fost ucise de parteneri sau foști parteneri, deși existau semnale clare de violență anterioară.
„Statul are obligaţia să protejeze toţi cetăţenii şi să intervină la timp pentru a nu permite escaladarea violenţei împotriva femeilor. În cazurile de femicid a existat un istoric al violenţei, uneori cunoscut de autorităţi sau de comunitate, iar aceste femicide ar fi putut fi prevenite”, se arată în petiţie.
Ce prevede proiectul de lege
Documentul propune recunoaşterea oficială a conceptului de femicid în legislaţia românească și clasificarea diferitelor sale forme. Scopul este identificarea unor măsuri clare și eficiente de prevenire, intervenție și sancționare.
Printre prevederile esenţiale:
Colectarea detaliată de date pentru înțelegerea reală a fenomenului și formularea de răspunsuri adecvate.
Instrumente de evaluare a riscului, aplicate de poliție și procurori, pentru prevenirea escaladării violenței în situațiile de amenințare.
Introducerea educației pentru egalitate de gen în școli, pentru descurajarea violenței și încurajarea relațiilor sănătoase.
Modificarea Codului Penal, astfel încât omorul comis în contexte de control, dominare sau refuz al relației să fie tratat ca formă agravată.
Situațiile avute în vedere includ:
Agresori care exercită control psihologic, economic sau fizic asupra victimei;
Crime motivate de identitatea victimei (gen, etnie, orientare sexuală etc.);
Situații în care femeia este ucisă pentru că vrea să se despartă sau a refuzat o relație.
De asemenea, organizațiile cer:
Eliminarea condiţiei plângerii prealabile în cazurile de viol și agresiune sexuală;
Declanșarea acțiunii penale din oficiu în cazurile de violență în familie, mai ales când un copil este martor.
Statisticile oficiale arată anual sute de cazuri de violență severă și decese ale femeilor în context domestic. Cele mai multe aveau un istoric de abuz repetat. Pentru organizațiile semnatare, aceste date nu mai pot fi tratate ca „drame individuale”, ci ca un fenomen sistemic care necesită un răspuns ferm și unitar din partea statului.
Organizațiile cer Parlamentului urgentarea dezbaterilor și adoptării legii, pentru a împiedica repetarea tragediilor.