Bine de citit: CĂRȚI DEOSEBITE CU TITLURI CUMPLITE > TĂRÂMURILE PUSTIITE
Articol de razvanursuleanu, 3 noiembrie 2025, 12:25
Pentru ca un potențial cumpărător să știe exact cu cine s-a întâlnit, pe coperta patru a acestui volum scrie “O antologie excepțională care poate fi comparată cu clasica “Viziuni periculoase” a lui Harlan Ellison”.
Așa să fie oare? “Viziuni periculoase” este pentru mine antologia perfectă. A apărut ceva similar? Este ca și cum cineva mi-ar spune că a apărut un pictor nou care poate fi comparat cu Van Gogh. Sau un tânăr baschetbalist care poate fi pus alături de Michael Jordan. Ce voce deosebită, priviți-l pe noul Pavarotti! Imposibil? Nu, doar improbabil.
Prin urmare am început să citesc având o doză considerabilă de scepticism deși, trebuie să recunosc acest lucru, autorii prezenți în antologia de față sunt tot ce poate oferi mai bun literatura SF din prezent.
Sfârșitul tuturor problemelor de Stephen King
Mult mai des s-ar putea observa în timp real trecerea cometei Halley decât apariția unui text pur de literatură SF scris de Stephen King, în care să nu apară defel nuanțe fantasy sau horror.
Dar și când îl scrie… În ordinea preferințelor mele, romanul “Fugarul” se află pe podium, cu medalia de aur la gât. Cât despre povestirea “Sfârșitul tuturor problemelor”… poate nu chiar cel mai strălucitor trofeu, dar cu o distincție tot pleacă de la festivitatea de premiere…
Recuperare de Orson Scott Card
Un text foarte bun și un “teaser” pentru “Dr. Bloodmoney, or How We Got Along After the Bomb”, romanul lui Philip K. Dick.
Oameni de nisip și zgură de Paolo Bacigalupi
Textul mi-a amintit de finalul filmului “Nu privi în sus”, unde apar cîteva secvențe cu animale care își văd liniștite de activitățile lor, făra fi conștiente de apropierea cometei care va stinge orice urmă de de viață de pe Pământ. Consecințele imbecilismului de tip umanoid, care din păcate condamnă la extincție și celelalte specii…
P.S. Sunt deja câțiva ani buni de când îi arunc din când în când o privire lungă romanului “Fata modificată”, scris de Bacigalupi și care tronează la vedere în bibliotecă. Povestirea “Oameni de nisip și zgură” m-a făcut să îl extrag de acolo, să îl șterg bine de praf și să îi caut un semn de carte cu ștaif, pentru că urmează a fi citit.
Pâine și bombe de M. Rickert
Pachetul postapocaliptic, prezentat mai mult decât onorabil de Mary Rickert. Pâine, bombe, deznădejde, suspiciune și căutarea continuă a unui vinovat de serviciu…
Cum am intrat în oraș și cum l-am părăsit de Jonathan Lethem
Presupun că, în nefericitul și ipoteticul caz în care omenirea găsește până la urmă o cale prin care să se autodistrugă, share-urile de pe rețelele de socializare ale celor care vor avea norocul să rămână în viață vor conține și imagini similare narațiunii din acest text. Ia priviți cu ce se ocupă acești supraviețuitori! Vai, cât sunt de amuzanți!
Adânci, tot mai adânci, tunelurile de George R. R. Martin
Vom regăsi aici aproape același univers subteran cu care ne-am delectat în povestirea “În casa viermelui”. Spun aproape, pentru că “Adânci, tot mai adânci, tunelurile” este aproape la fel de reușită ca “În casa viermelui”.
Așteptând zefirul de Tobias S. Buckell
Sunt de acord în totalitate cu prefața povestirii, este cea mai optimistă din această antologie. Doar că eu, firește, nu cred în “zorile unei noi lumi” care se vor ivi la orizont după un război nuclear planetar.
Să nu disperi de Jack McDevitt
Bun text… Avem obiceiul de a repeta la nesfârșit greșelile făcute de-a lungul istoriei, dar nu reușim decât foarte rar să redescoperim, să repetăm și să continuăm evenimentele grandioase ale aceleiași istorii.
Când Sysadminii conduceau lumea de Cory Doctorow
Un citat din povestire, pentru mine edificator – “Un atac terorist aici, o contraofensivă mortală acolo, reacția disproporționată a unui guvern… Nu le trebui mult până să isprăvească lumea.”
Sună cunoscut?
Ultima dintre formele-o de James van Pelt
O versiune la scară redusă a filmului “Copiii tatălui”. O versiune chiar mai bună, aș spune…
Natură moartă cu apocalipsă de Richard Kadrey
Din nou, un citat concludent… “Birocrații refuză să lase lumea să se sfârșească înainte ca fiecare formular să fie completat, ștampilat și semnat cu inițialele corecte. Apocalipsa e ultima răsuflare a birocrației.”
Îngerii lui Artie de Catherine Wells
Un “Mad Max” în miniatură, pe biciclete și cu pletele în vânt… Și întărirea convingerii mele că doar femeile pot scrie cu atâta sensibilitate un text…
Pentru mine, “Îngerii lui Artie”, “Și adânca mare albastră” de Elizabeth Bear și “Sunetele vorbirii” de Octavia Butler sunt bijuteriile acestei antologii, și mă refer aici atât la povestiri, cât și la distinsele doamne care le-au scris.
După Judecata de Apoi de Jerry Oltion
Povestirea m-a dus repede cu gândul la “Calea crucii și a dragonului” de George R. R. Martin. Singura diferență semnificativă între cele două texte este aceea că în “După Judecata de Apoi” construcția logică pe o structură liber-cugetătoare “de forță” nu este chiar falimentară, ci doar mediocră.
Mut de Gene Wolfe
Bine scris textul, chiar dacă ideea de care se folosește Wolfe este obositor de clasică. Și nu știu dacă a fost neapărat necesar ca la finalul povestirii Jimmy să îi spună lui Jill “cred că suntem singurii oameni care mai trăiesc în toată lumea”, întrucât cititorul își cam dă seama de această stare de fapt pe parcurs…
Inerția de Nancy Kress
Ideea din povestire este într-o apropiată relație de rudenie cu cea din “Sfârșitul tuturor problemelor” de Stephen King. Poate ar fi fost bine ca aceste două lucrări să facă parte din antologii diferite pentru că, printr-o comparație pe care mi-a fost imposibil să nu o fac, “Inerția” se situează pe o poziție inferioară.
Și adânca mare albastră de Elizabeth Bear
Biciclete și plete în vânt în “Îngerii lui Artie”, motociclete și adrenalină în “Și adânca mare albastră”, alături de nota 10 cu aplauze prelungite din partea mea pentru valoarea deosebită a povestirii.
Sunetele vorbirii de Octavia Butler
Această excepțională scriitoare ne-a părăsit în urmă cu aproape 20 de ani și nu a mai apucat să vadă că, înlocuite cu acronime și emoticoane, sunetele vorbirii încep să dispară (lolz😊) și fără “ajutorul” unui cataclism nuclear.
Ucigașii de Carol Emshwiller
Tot ceea ce contează este “Am jurat să lupt până la moarte”. Cine este inamicul, motivul pentru care a început războiul și consecințele acestuia sunt lipsite de importanță.
Ginny – Șolduri Suave și circul ei zburător de Neal Barrett Jr.
Din nou o pereche de povestiri care împart aceeași temă. Supraviețuire și circ într-o lume post-apocaliptică atât în “Ultima dintre formele-o” de James van Pelt cât și în povestirea de față.
Sfârșitul lumii pe care o cunoaștem de Dale Bailey
Multe trimiteri, directe sau subtile, la texte SF de referință. “Ziua trifidelor” de John Wyndham (personajul central se numește Wyndham) este unul dintre acestea.
Mi-a plăcut povestirea, și mi-a plăcut și felul în care a repartizat Bailey supraviețuitorii unui cataclism nuclear în trei categorii principale, și anume durul singuratic, banditul postapocaliptic și sofisticatul dezgustat.
Un cântec înainte de apus de David Grigg
Deși lipsit de abilitățile de luptător ale personajului interpretat de Denzel Washington în filmul “Cartea lui Eli”, domnul Pianist al lui Grigg încearcă la rândul său să salveze un artefact al perioadei de dinainte de război.
Episodul șapte : Ultima rezistență împotriva haitei în regatul florilor purpurii de John Langan
Îmi este imposibil să înțeleg de ce aproape fiecare antologie de texte fantasy sau SF conține și un text submediocru. Iar pentru cel de față cuvântul submediocru este ultra-apreciativ. Am fost incapabil să citesc până la final această inepție literară, deși am încercat de câteva ori. Povestirea lui Langan este o aiureală, un fiasco, nici măcar nu am înțeles ce a dorit exact să scrie Langan. Pasaje interminabile și obositoare, cu unele cuvinte bolduite fără nicio noimă. Dacă ar exista un concurs la care cerința principală ar fi să scrii cel mai prost text din istorie, “creația” lui Langan John ar fi în cel mai rău caz doar pe lista scurtă… Și felicitări sincere Roxanei Brînceanu pentru traducerea-autoflagelare pe care a avut răbdare să o ducă până la final.
Păcat că o antologie de excepție se încheie așa, prin urmare vă recomand să săriți peste acest insuportabil rateu.
