Ascultă Radio București FM Live

Aur pentru România la Turneul de Masaj al Națiunilor

Aur pentru România la Turneul de Masaj al Națiunilor

Articol de bucurestifm, 3 noiembrie 2025, 11:19

România a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Turneul de Masaj al Națiunilor de la Paris, o competiție de prestigiu în care terapeuți din nouă țări și-au demonstrat talentul, creativitatea și precizia tehnicilor. Echipa noastră, condusă de Radu Gligor (Sibiu), team leader și maseur cu peste 15 ani de experiență, și Mari Bradavschi (Brașov), a obținut medalia de aur la proba de masaj la patru mâini, una dintre cele mai complexe discipline ale competiției.

România pe primul loc, în fața Thailandei

Concursul a reunit reprezentanți din Franța, Belgia, Germania, Elveția, Danemarca și Thailanda, țară recunoscută la nivel mondial pentru tradiția și școlile sale de masaj. De această dată însă, România a impresionat prin naturalețe, inovație și unitate de echipă, așa cum a povestit Mari Bradavschi în direct, la emisiunea „Bună dimineața, București” de la București FM.

„Poate că toți cei prezenți acolo au fost extrem de buni, dar noi am avut acea sclipire și am lucrat ca o adevărată echipă. Am ieșit în evidență prin naturalețe și prin atenția la detalii. Poate micile detalii au făcut diferența”, a spus Mari.

Echipa României a fost formată din șapte terapeuți, coordonați de Gligor, și un jurat român prezent în comisia internațională. Pe lângă aurul câștigat, România a primit aprecieri pentru creativitatea abordării și pentru prezentarea artistică a probelor.

Masajul la patru mâini – artă și sincron perfect

Câștigătorii au participat la una dintre cele mai spectaculoase probe ale turneului: masajul la patru mâini, o tehnică ce presupune două persoane care lucrează simultan pe același pacient, într-un dans al mișcărilor sincronizate.

„Este o formă de artă. În competiție, totul contează: postura, muzica, povestea, mișcarea, chiar și costumul. Am venit cu pietre calde, cu boluri cu gheață, am creat o experiență completă. Scopul este să distragi atenția clientului de la stres și să-l duci într-o altă stare, una de relaxare profundă”, a explicat Bradavschi.

Thailanda, în afara podiumului

Surpriza competiției a fost absența Thailandei din primele trei locuri. Belgia a ocupat locul al doilea, iar Franța, locul al treilea. „Să învingi Thailanda la masaj nu e un lucru minor”, au glumit realizatorii matinalului, însă bucuria a fost cu atât mai mare cu cât performanța românească vine după luni întregi de pregătiri intense și investiții personale din partea concurenților.

Masajul – dincolo de relaxare, o formă de terapie

În dialogul de la București FM, Mari Bradavschi a vorbit și despre impactul masajului asupra sănătății, dar și despre felul în care românii percep această formă de terapie: „Majoritatea oamenilor spun că vor un masaj de relaxare, dar de fapt au nevoie de unul terapeutic. Stresul, sedentarismul și durerile de spate sunt probleme tot mai frecvente. Masajul ajută la eliberarea tensiunilor și la restabilirea echilibrului în corp. Masajul este sănătate”.

După succesul de la Paris, echipa României se bucură de victorie și își face planuri pentru viitor. Mari Bradavschi spune că participarea la astfel de evenimente presupune multă muncă, dar și o investiție personală considerabilă: „Este o muncă de luni de zile. Ne-am antrenat intens, am inovat tehnici, am creat o poveste. E greu și financiar, pentru că plecăm pe cheltuiala noastră. Dar este o pasiune care creează dependență, când obții o astfel de performanță, vrei să mergi mai departe”.

Recomandările specialistului

Pentru cei care petrec multe ore la birou sau în trafic, specialistul brașovean oferă sfaturi simple:

Mișcări ușoare pe scaun, rotații de umeri și întinderi laterale pentru a evita rigidizarea spatelui;
Pauze scurte și dese pentru a schimba postura și pentru a relaxa articulațiile;
Masaj periodic, cel puțin o dată pe lună, ca formă de prevenție și întreținere.

„Cine nu a fost niciodată la masaj nu știe această bucurie. Masajul este o formă de vindecare. După o ședință, simți diferența – corpul e mai ușor, respiri altfel, te eliberezi.”

România pe harta mondială a masajului

Aurul de la Paris marchează un moment istoric pentru comunitatea terapeuților români. Performanța lor arată că, prin muncă, pasiune și inovație, România poate concura la cel mai înalt nivel chiar și într-un domeniu în care tradiția altor țări părea de neclintit.

Pasajul Englez: un altfel de București
Actualitate joi, 27 august 2026, 18:12

Pasajul Englez: un altfel de București

Pasajul Englez – vedeta acestui articol – nu e tocmai ușor de găsit, însă spiritul de orientare merită pus la încercare. Intrarea este...

Pasajul Englez: un altfel de București
Vremea va deveni frumoasă în Capitală
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:44

Vremea va deveni frumoasă în Capitală

La noapte, cerul va avea înnorări și la începutul nopții vor mai fi averse (cantități de apă de 2…6 l/mp). Vântul va sufla slab și...

Vremea va deveni frumoasă în Capitală
PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:30

PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap

Dacă va fi adoptat, proiectul va modifica prevederile actuale, conform cărora stimulentul financiar în cuantum de 1.000 de lei se acordă lunar...

PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap
Linia 41, blocată pe sensul Piaţa Presei. S-a pus în circulaţie linia navetă 641
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:04

Linia 41, blocată pe sensul Piaţa Presei. S-a pus în circulaţie linia navetă 641

Potrivit purtătorului de cuvânt al STB, Constantin Tobescu, un tramvai s-a defectat în staţia Piaţa Crângaşi, iar echipa tehnică lucrează...

Linia 41, blocată pe sensul Piaţa Presei. S-a pus în circulaţie linia navetă 641
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:01

Angela Merkel vine la București pentru lansarea volumului de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”

Cititorii din România o pot întâlni în cadrul a două evenimente publice: 1. Marți, 1 septembrie, 16.00 –17.30 la Librăria Humanitas de la...

Angela Merkel vine la București pentru lansarea volumului de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”
Actualitate joi, 27 august 2026, 16:39

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE, transmite Ministerul Apărării Naționale. MAPN salută efectuarea de către...

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE
Actualitate joi, 27 august 2026, 16:33

INSP: 46 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile

INSP: 46 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, a informat joi Institutul Naţional de Sănătate Publică. 38 au fost confirmate şi 8...

INSP: 46 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile
Actualitate joi, 27 august 2026, 16:27

Finanţarea europeană pentru dotarea centrelor de mari arşi, majorată

Finanţarea europeană pentru dotarea centrelor de mari arşi din Timişoara şi Târgu Mureş a fost majorată la 185 de milioane de euro, a...

Finanţarea europeană pentru dotarea centrelor de mari arşi, majorată