Ascultă Radio București FM Live

Jandarmerie: Să dăm dovadă de responsabilitate la pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

Jandarmerie: Să dăm dovadă de responsabilitate la pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou
Foto: Jandarmeria Română

Articol de arionmihaela, 17 octombrie 2025, 13:25

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, maior Ana-Maria Burchi a îndemnat  la responsabilitate şi la adoptarea unui comportament civilizat pe durata participării la pelerinajului desfăşurat cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 19 – 29 octombrie.

“Nu e doar obligaţie de serviciu, ci aş spune că e deja o tradiţie ca Jandarmeria Română să fie alături de Patriarhia Română, pe Dealul Mitropoliei, în fiecare an, cu prilejul acestei importante sărbători religioase pe care toată lumea o aşteaptă. Rolul nostru este acela de aavea grijă ca întregul pelerinaj se se desfăşoare în condiţii de ordine şi siguranţă publică”, a transmis Burchi, într-o declaraţie de presă referitoare la programul şi organizarea pelerinajului.

Ea a precizat că, pentru acest lucru, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, alături de celelalte instituţii din Ministerul Afacerilor Interne, au luat măsuri pentru ca pelerinajul să se desfăşoare în condiţii de ordine şi siguranţă publică.

“Astfel a fost dispusă suplimentarea forţelor de ordine prezente pentru acest eveniment. De asemenea, se vor institui dispozitive de ordine publică, dar şi culoare speciale de acces, pentru a crea condiţiile optime de desfăşurare a întregului pelerinaj. Prin prezenţa noastră, urmărim evitarea aglomerărilor de persoane, tocmai de aceea, aşa cum spuneam, au fost instituite aceste dispozitive speciale şi culoare speciale pentru acces, dar şi, bineînţeles, evitarea oricăror incidente care ar putea să apară”, a explicat Ana-Maria Burchi.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a recomandat adoptarea unui comportament civilizat pe durata participării la pelerinaj.

“Avem nevoie şi de sprijinul cetăţenilor, pentru a putea să ducem la îndeplinire aceste deziderate. Tocmai de aceea, venim în întâmpinarea lor cu câteva recomandări. Este necesar ca toţi participanţii să dea dovadă de răbdare şi să aibă un comportament civilizat pe toată durată timpului de aşteptare. De asemenea, să nu se implice în acţiuni care ar putea să tulbure buna desfăşurarea evenimentului. În situaţia în care sunt însoţiţi de copii, ştim că acest lucru se întâmplă în fiecare an, să îi supravegheze cu atenţie pentru că aceştia se pot pierde foarte repede în mulţime”, a recomandat Burchi.

De asemenea, Ana-Maria Burchi a atras atenţia supra necesităţii ca pelerinii să aibă grijă de bunurile personale şi, în situaţia în care au nevoie de sprijin, să solicite sprijinul forţelor de ordine aflate în apropiere, dar şi dacă observă încălcări ale legii.

“Este necesar ca fiecare dintre noi să dăm dovadă de responsabilitate şi să acordăm respectul cuvenit unei astfel de sărbători. Suntem convinşi că prin dialog şi înţelegere lucrurile vor funcţiona aşa cum se cuvine”, a adăugat reprezentantul Jandarmeriei.

Vreme frumoasa
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 06:55

Vreme frumoasa

Astazi in Capitala vremea va fi frumoasa si se va incalzi. Cerul va fi mai mult senin, vantul va sufla slab pana la moderat iar temperatura maxima va...

Vreme frumoasa
Update: Inca o drona doborata
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 09:07

Update: Inca o drona doborata

Update: Ministerul Apararii anunta ca drona doborata in aceasta dimineata de o aeronava F-16 a Fortelor Aeriene Romane a fost lovita in conditii de...

Update: Inca o drona doborata
Prognoza meteo
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 06:57

Prognoza meteo

Cer variabil astazi in Capitala cu innorari temporare dupa-amiaza cand este posibil din nou sa ploua. Vantul va sufla slab și moderat iar...

Prognoza meteo
Drona doborâtă la Buzău era de tip Shahed
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 00:52

Drona doborâtă la Buzău era de tip Shahed

Drona doborâtă la Buzău era de tip Shahed, transmite Parchetul General. Drona doborâtă vineri de un avion F-16 pilotat de un militar român în...

Drona doborâtă la Buzău era de tip Shahed
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 00:51

Cei trei directori din industria de apărare acuzaţi de corupţie au fost plasaţi în arest la domiciliu

Cei trei directori din industria de apărare acuzaţi de corupţie au fost plasaţi în arest la domiciliu. Tribunalul Bucureşti a decis  ca cei...

Cei trei directori din industria de apărare acuzaţi de corupţie au fost plasaţi în arest la domiciliu
Actualitate vineri, 24 iulie 2026, 21:14

Mai multe ţări europene se confruntă cu incendii masive de vegetaţie

Guvernul spaniol a decretat stare de urgenţă naţională din cauza incendiilor de pădure din zona Madridului. Sunt trei incendii mari, simultane....

Mai multe ţări europene se confruntă cu incendii masive de vegetaţie
Actualitate vineri, 24 iulie 2026, 18:02

Fraudă la examenul pentru permis auto!

Opt inculpaţi sunt cercetaţi în acest dosar pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de...

Fraudă la examenul pentru permis auto!
Actualitate vineri, 24 iulie 2026, 17:32

Vremea se mai încălzește ușor în București

Sâmbătă, vremea se va încălzi puțin. Potrvit meteorologilor, temperatura maximă va urca până la 27-28 de grade Celsius. Cerul va fi...

Vremea se mai încălzește ușor în București