Explozie puternică într-un bloc din Calea Rahovei! Zeci de locatari, evacuați!
Articol de arionmihaela, 17 octombrie 2025, 09:28 / actualizat: 17 octombrie 2025, 11:21
Update DSU
USISU Ciolpani, comunică faptul că a mai fost identificată 1 victimă (f) la etajul 6, surprinsă sub un planșeu de beton.
Nu prezintă semne vitale.
Update Guvern
Premierul Ilie Bolojan se află în permanentă legătură cu şeful Departamentului pentru Situaţii Urgenţă, Raed Arafat, şi cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, în cazul exploziei care a avut loc vineri dimineaţă într-un bloc din Sectorul 5, situaţia fiind monitorizată în timp real.
Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
O explozie puternică s-a produs vineri într-un bloc de locuinţe din Sectorul 5 al Capitalei, fără a fi urmată de incendiu, a informat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care a activat Planul roşu de intervenţie.
Două persoane au decedat în urma exploziei, iar alte 13 victime au fost rănite şi se află la spital.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, alimentarea cu gaze a fost întreruptă, iar la faţa locului au fost trimise 11 autospeciale de stingere, trei autoscări, două autospeciale de descarcerare, 18 ambulanţe SMURD, patru unităţi de terapie intensivă mobilă, un punct de comandă mobil şi un autospecială CBRN, două containere multirisc (dintre care unul de la Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă), Grupul Special de Salvatori, un punct medical avansat şi cinci autospeciale de transport personal şi victime multiple şi directorul de operaţiuni de salvare medicală.
Update ISMB
“Astăzi, 17 octombrie 2025, în urma unei posibile situații de risc generată de o explozie produsă la un bloc din apropierea Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din București, clădirea unității de învățământ a fost evacuată preventiv, la recomandarea autorităților competente.
Evacuarea s-a realizat ca urmare a pericolului de explozie, conform recomandării echipelor de intervenție de la ISU București–Ilfov, sosite la fața locului. Elevii și personalul școlii au fost evacuați în siguranță, conform procedurilor pentru situații de urgență. Elevii care au suferit răni ușoare au primit îngrijiri medicale la sediul unității de invățământ și au fost ulterior preluați de către părinți.
Autoritățile – ISU București–Ilfov, Poliția Capitalei și reprezentanți ai ISMB, ai Primăriei Sectorului 5 – se află la fața locului pentru a evalua situația.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București este în permanentă legătură cu conducerea unității de învățământ și cu autoritățile implicate, pentru a asigura protecția și sprijinul elevilor și al personalului didactic. Activitatea școlii va fi reluată numai după confirmarea siguranței clădirii și finalizarea tuturor verificărilor tehnice.
Biroul de presă al Inspectoratului Școlar al Municipiului București
Update DSU
Până la acest moment sunt 13 victime transportate la spital, 1 a refuzat transportul, iar alte 2 persoane sunt decedate.
În urma verificărilor efectuate, pe fațada exterioară a liceului aflat în imediata vecinătate a blocului în care s-a produs explozia, au fost constatate pagube materiale la nivelul ferestrelor, fără a fi înregistrate victime. Toate persoanele s-au autoevacuat în siguranță.
De asemenea, în scurt timp va fi acordată o declarație de presă în imediata apropiere a locului de producere a evenimentului, în Calea Rahovei, sensul de deplasare către Soseaua Alexandriei.
Update Floresca
La Floreasca a ajuns momentan:
1. Barbat-63 ani – politrauma – traumatism toracic + cranian, este in sala de operații – pneumotorax drept masiv
2. Femeie-56 ani – traumatism lombar
3. Bărbat – 86 ani – persoana evacuată – imobilizat la pat (nu este victima acestui incident)
Update Spitalul Universitar
Trei răniţi în urma exploziei care a avut loc vineri dimineaţă în Sectorul 5 au fost transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unul dintre aceştia fiind în stare gravă, au declarat surse medicale.
Potrivit surselor, doi dintre răniţii aduşi la SUUB sunt stabili iar al treilea se află în stare gravă, echipele medicale acordându-i îngrijirile necesare.
O celulă de criză a fost constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru coordonarea integrată cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Ministerul Afacerilor Interne şi managerii spitalelor de urgenţă în urma exploziei care a avut loc vineri dimineaţă în Sectorul 5.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, se identifică numărul de paturi de ATI libere şi se coordonează resursele umane şi materiale.
Update Spitalul ‘Bagdasar Arseni’
Două persoane rănite în explozia care a avut loc vineri dimineaţă în Sectorul 5 au fost transportate la Spitalul ‘Bagdasar Arseni’, a informat unitatea medicală.
Potrivit sursei citate, este vorba despre un bărbat de 56 de ani policontuzionat care este conştient şi femeie de 78 de ani cu arsuri, care este intubată.
Update MS
La Floreasca a ajuns momentan:
1. Barbat-63 ani – politrauma – traumatism toracic + cranian, este in sala de operații – pneumotorax drept masiv
2. Femeie-56 ani – traumatism lombar
3. pe drum – Bărbat – 86 ani – suspiciune fractură femur
Update ISUBIF
Pana in acest moment au fost transportate la spital 12 victime, la urmatoarele spitale:
Universitar
Grigore Alexandrescu
Floreasca
Matei Bals
Militar
Bagdasar
UPDATE DSU
În sprijinul acțiunilor operative și obținerii unei imagini de ansamblu asupra zonei afectate, a fost ridicată în zbor o aeronavă fără pilot (dronă) din dotarea ISU B-IF.
Echipajul specializat utilizează acest sistem pentru efectuarea recunoașterii aeriene, transmiterea în timp real a imaginilor către punctul de comandă mobil și identificarea eventualelor persoane afectate.
Update
Elevii și cadrele didactice din liceul aflat în proximitatea locului producerii exploziei au fost evacuați.
ISUBIF a transmis un mesaj RO-Alert către populatie pentru a evita circulația în zona de interventie a echjipajelor și respectarea recomandărilor transmise de autorități.
În sprijinul forțelor care intervin la fața locului, au fost trimise si 2 echipaje canine pentru executarea misiunilor de căutare în incinta imobilului afectat.
Din informațiile deținute la acest moment, din totalul persoanelor afectate 2 sunt decedate și alte 8 sunt transportate la spital pentru evaluare de specialitate.
Update- A fost emis mesaj Ro Alert. Traficul in zona este deviat.
Update-În urma exploziei a fost afectat un alt bloc de locuințe aflat în apropiere, unde sunt observate desprinderi ale elementelor de construcție de pe fațada clădirii.
Update Ministerul Sanatatii- 5 victime au fost deja transportate la spitalele Universitar, Floreasca si Gr. Alexandrescu.
Update-
Două victime au fost declarate decedată, iar alte 4 victime sunt transportate la spital. Alimentarea cu gaze a fost întreruptă.
Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 11 autospeciale de stingere, 3 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 18 ambulanțe SMURD, 4 unități de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN, 2 containere multirisc (dintre care unul de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență), Grupul Special de Salvatori, 1 punct medical avansat și 5 autospeciale de transport personal și victime multiple și medicul coordonator în situații de urgență.
Salvatorii prezenți la fața locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat și execută misiuni de căutare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse.
Update– In acest moment au fost identificate 2 persoane decedate si alte 4 ranite.
Se continua actiunile de cautare-salvare.
La caz au fost alocate resurse specifice pentru interventii cu victime multiple, containere cu echipamente pentru cautare victime sub daramaturi
Explozie neurmată de incendiu într-un bloc de locuințe din Sectorul 5 al Capitalei
Din primele informații primite, s-a produs o explozie într-un bloc de locuințe cu regim de înălțime P+8 pe Calea Rahovei, Sectorul 5, București.
Explozia a afectat mai multe apartamente între etajele 1 și 5.
S-au constituit echipe de căutare-salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
A fost activat planul roșu de intervenție.
Update-
ISU B-IF – explozie urmată de incendiu la un apartament aflat la etajul 5 al unui imobil, situat pe Calea Rahovei, din sectorul 5 al Capitalei.
Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 10 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN.
Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Din informațiile primite la acest moment, 11 persoane ar fi afectate, iar salvatorii prezenți la fața locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat și execută misiuni de cautare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse.
Misiunea este în dinamică.
Update-
Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 10 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN.
Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Din informațiile primite la acest moment, 11 persoane ar fi afectate, iar salvatorii prezenți la fața locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat și execută misiuni de cautare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse.
stire in actualizare
foto- ISUBIF